Într-o zi i-am spus unei doamne care să se simțea vinovată să se ierte. S-a uitat la mine cu o expresie dezamăgită-rugătoare, dacă pot să spun așa și mi-a răspuns: Toată lumea-mi spune să mă iert, dar nimeni nu-mi spune cum să fac asta.

Recunosc, până în acel moment nu mi-a pus niciodată problema că oamenii n-ar ști cum să se ierte. Chiar nu mi-a trecut prin minte, pentru mine era simplu. Înțelegi ce s-a întâmplat, atât ai putut atunci, acum poți mai mult. Acum știi mai mult sau ai mai multă putere să armonizezi acel dezechilibru, să repari ce crezi că este de reparat. Ai învățat lecția. Te ierți și mergi mai departe. Azi îți ofer un exercițiu simplu și foarte eficient în același timp.

Avem tendința de a respinge acele părți din noi pe care le considerăm vinovate, de care ne este rușine, sau pe care le acuzăm de tot felul de lucruri. „Parcă nu am fost eu atunci”, „nu știu ce mă apucat”, „nu eram eu”, „eu nu aș fi făcut așa ceva” . . . Te recunoști în vreun exemplu? Am auzit odată o replică întru-n film: Dracu mă împinge să fac, eu nu vreau, dar mă împinge.

Această negare este un mecanism de protecție. De mici am fost învățați să dăm bine, pentru că așa vom fi acceptați și iubiți. Că niciun părinte nu-și dorește un copil rău sau care să-l facă de rușine. Mecanismul prin care ne-am protejat atunci când am făcut vreo minune, neacceptată de părinți, școală. societate(care ne pedepseau comportamentul) a fost să negăm, să nu ne asumăm ceea ce facem. Așa că, prin analogie, respingem acele părți care nu ne plac la noi.

Ți-am explicat acest mecanism pentru a înțelege mai ușor cum funcționează. Te rog să nu te simți vinovat/ă acum pentru că ai făcut acest lucru. Ai făcut maximum din cât ai putut, așa cum ai făcut mereu cel mai bun lucru pe care-l puteai face pentru tine în acel moment. Acceptă asta, doar acceptând lucrurile așa cum sunt, asumându-le poți să faci ceva diferit acum.

Indiferent ce ai făcut, meriți să te ierți!

Amintește-ți un moment pe care vrei să-l vindeci. O experiență care te-a marcat, care te-a făcut să negi o parte din tine, un moment în care tu crezi că ai reacționat mai puțin înțelept și pentru care te învinovățești, un moment peste care ți-e greu să treci (boală, despărțirea de cineva drag, divorț, deces).

Înainte de a trece la treabă, te rog să citești exercițiul până la capăt.

Închide ochii și respiră adânc. Vizualizează-te în acel moment.
Ce face acel copil, tânăr/ă, matur/ă, care erai în acel moment?
Unde a rămas?
Cum se simte?
Te privește sau nu?
Observă toate acestea.
Apropie-te de tine, cel/cea de atunci. Fă acest lucru cu iubire, compasiune, înțelegere și iertare. Tu cel/cea de astăzi ești mai înțelept/înțeleaptă, ai mai multă experiență.

Cum reacționează acea parte din tine pe care ai lăsat-o acolo?
Poate se retrage, poate îți întoarce spatele, poate te privește cu neîncredere, poate îi este frică sau rușine, poate este indiferentă.

Du-te către ea, versiunea ta din acel moment, ajută-o să-și recapete încrederea în tine. Apropie-te atât cât îți permite. Se poate ca acea parte să fugă de tine sau către tine. Important este să nu o agresezi, fă lucrurile în ritmul ei.

Poți să îți spui: Îmi pare rău că te-am lăsat aici. Pur și simplu nu am știut ce să fac cu tine. Nu am știut cum să mă comport cu tine. N-am vrut să știu de tine, pentru că durerea era prea mare. Acum mi-am dat seama că tu ești o parte importantă din mine, că am nevoie de tine la fel cum și tu și nevoie de mine. Când am înțeles acest lucru am venit să te caut. Iartă-mă! Acum știu că ai făcut tot ce ai putut în acel moment, că ai luat cea mai bună decizie pe care ai putut să o iei atunci.

Acceptând acea parte te accepți pe tine, așa cum ești, cu tot ce ai făcut. Iertând acea parte, te ierți pe tine, te ajuți să te vindeci. Iubind acea parte, te iubești pe tine. Asta nu înseamnă că vei repeta acea experiență, ci doar că ai înțeles că aveai nevoie de ea și ai învățat tot ce era de învățat din el. Acum poți să faci diferența.

Întreabă acea parte din tine, pe care ai lăsat-o acolo, ce poți să faci pentru ea ca să se poată simți mai bine. Apoi, când îți permite, îmbrățișează-o.

În timp ce o îmbrățișezi imaginează-ți cum tu, cel/cea de astăzi, și tu cel/cea de atunci deveniți o singură ființă, căci una sunteți.  Și în timp ce acea parte, care a lipsit o vreme din întreg, se integrează în cel mai armonios mod posibil, crește până la vârsta ta de astăzi și primește acces la experiențele și înțelepciunea ta de acum.

Poți să faci acest exercițiu când vrei, când simți, când îți amintești de o experiență cu care nu ești încă împăcat/împăcată.

Poți să fii cu ochi deschiși sau închiși. Pot doar să spun că atunci când închizi ochii tai oarecum legătura cu exteriorul (75% din informații le percepem cu ajutorul ochilor, le vedem) și poți să percepi mai ușor ceea ce se întâmplă în interiorul tău.

Dacă-ți este mai simplu să faci acest exercițiu condus de vocea altei persoane, ai aici ghidarea mea.

Scrie-mi părerea ta despre acest exercițiu. Mulțumesc.
Succes!

_________________________
Publicat la 11.04.2016 pe lumeaprivitaaltfel.ro
Foto credit: pixabay.com