Undeva, pe la începutul vieții, ai învățat să te acoperi cu o mască. N-aveai intenția să le faci rău altora, ci doar să te protejezi pe tine. Apoi te-ai obișnuit cu ea. A devenit parte din tine. Când porți masca, te simți în siguranță – lumea nu știe cine ești tu cu adevărat. Vede numai un camuflaj ce se conformează normelor sociale tradiționale.
Fiecare bărbat a avut o poveste din care a învățat – prin durere, umilința și chiar forță – cum să nu te ridici la nivelul standardelor. Și când i s-a întâmplat asta, măștile au devenit mai mult decât un paravan în spatele căruia s-a putut ascunde. Au devenit o armură. Urmând o asemenea cale, bărbații – toți laolaltă și fiecare în parte – au purtat (sau încă mai poartă) o varietate de măști, menite să facă față asaltului de așteptări venite din partea societății și să-i ajute să corespundă definițiilor referitoare la ce anume înseamnă să fii bărbat.
***
Cele 9 măști comune ale masculinității.
1. Masca stoicului. Din cauză că fiecare bărbat e musai să fie un dur și-un invulnerabil, emoțiile sunt cu grijă gestionate și suprimate. Nici nu poate fi vorba de plâns, durere sau vreun sentiment. Un zid se interpune între el și lume ca să-l protejeze, astfel încă el să poată pretinde că nu simte emoțiile pe care le resimte. Fiindcă slăbiciunea e motiv de cercetare atentă, condamnare și respingere.
2. Masca atletului. Una dintre cele mai evidente modalități prin care un bărbat se poate distinge e terenul de joc sau maidanul. E ca un gladiator al epocii moderne și trofeul său nu-i moartea, ci dominația. Sporturile reprezintă felul în care bărbații fac dovada masculinității lor – un bun atlet e un bărbat în toată puterea cuvântului. Punct. Asta înseamnă să petreci ore întregi în sala de forță, ca să fii în formă. Înseamnă să te lupți împotriva rănilor și a durerii și a fricii. Să câștigi cu orice preț. Și, desigur, dacă din varii motive un bărbat nu e bun la niciun sport, ar face bine să compenseze asta iubind sportul și știind tot ce se poate ști pe tema asta.
3. Masca materialismului. Nu există dovadă mai clară a valorii unui bărbat decât suma de bani din contul lui. Nu ajunge ca bărbații să se străduiască din răsputeri (și uneori să facă lucruri îndoielnice) ca să câștige cât de mulți bani se poate. Totul e în zadar, dacă ceilalți oameni nu știu cât de mulți bani are el. Pentru asta, mașinile lui, ceasurile lui, casele lui și fluxul de știri din social media devin o reprezentare a ceea ce este el. Valoarea netă de piață a proprietăților lui devine valoarea lui de sine.
4. Masca seducătorului. Un bărbat e definit și de cuceririle lui sexuale, căci valoarea lui nu e determinată doar de contul din bancă, ci și de numărul femeilor cu care s-a culcat. Relații? Astea-s pentru cei inferiori – pentru oameni ratați și pentru cei așezați. Un bărbat adevărat le iubește și apoi le lasă. Dar e atât de bun în pat, încât le satisface pe deplin, desigur.
5. Masca agresivului. Bărbații sunt agresivi. E în natura lor să fie așa. Sunt violenți și necruțători și niciodată nu dau înapoi. Când văd ceva ce-și doresc, întind mâna și iau. Bărbații urăsc. Bărbații au dușmani. Normal că au accese de furie; sparg lucruri; și se iau la bătaie. Sunt vânători, nu culegători – cu asta se ocupă. Iar un bărbat care crede altceva nu e bărbat și, prin urmare, devine responsabil pentru degenerarea speciei.
6. Masca bufonului. Un bărbat are simțul umorului și o ironie cu care poate să riposteze chiar și la cele mai nimicitoare critici sau la enervante îndoieli. Ce spuneți? Să vorbească despre dificultățile lui? Bine, poate mai târziu, … Cinismul și sarcasmul și un simț al superiorității – iată armele intelectuale pe care un bărbat le folosește pentru a se apăra împotriva oricărei încercări de a-l înmuia sau a te conecta cu el. Când vrei ca un bărbat să te primească în viața lui, așteaptă-te la o glumă spusă în tocul ușii, nu la ușă deschisă.
7. Masca invincibilului. Un bărbat nu știe de frica. Un bărbat își asumă riscuri. Fie că-și pariază economiile de-o viață pe o campanie, fie că face scufundări la mare adâncime sărind de pe o stâncă, fie că bea și fumează în cantități industriale, un bărbat nu are timp să cugete la consecințe, căci e prea ocupat cu acțiunea. alți oameni (a se citi „femeile și masculi Beta”) pot avea „necazuri”. Nu și bărbații adevărați. Ei au totul sub control. Știu cum merge treaba și vor fi bine, sănătoși.
8. Masca atotcunoscătorului. Un bărbat nu domină doar fizic, ci și intelectual. Dacă nu înțelegeți una sau alta, un bărbat va fi fericit să vă lămurească – aducând în discuție toate subiectele în care este el expert. A urmat o școală de top, e la curent cu știrile și deține toate răspunsurile. Cu siguranță, nu are nevoie de ajutorul vostru (sau al oricui altcuiva). Le știe el pe toate.
9. Masca Alfa. În adâncul sufletului, bărbații cred că există doar două tipuri de bărbați: alfa și beta. Învingători și perdanți. Niciun bărbat nu poate îndura să intre în cea de-a doua categorie – așadar, trebuie să domine, să se împotrivească și să câștige totul. Un bărbat nu se poate lăsa pe mâna altcuiva. Ca bărbat ce este, el trebuia să aibă totul sub control Și nu va face niciodată nimic din ce-ar face un beta (sau o femeie).
În fața lumii, te-ai obișnuit să înduri necazurile în tăcere. Crezi că e de datoria ta să pui pâinea pe masă familiei. Te simți obligat să stăpânești femeia. La nevoie, arunci la pământ pe oricine ți se pune în cale. Ai un curaj nebun, fiindcă ție nimic rău nu ți se poate întâmpla. Nu te lasă puterile niciodată. Desigur, ești bine informat și ai mereu soluții la toate. Iar amicii tăi știu că ești sufletul petrecerii. Te-ai luptat din răsputeri și-ai devenit un cap de familie respectat, un profesionist adevărat, o voce puternică printre prieteni, un lider în micul tău univers.
Și totuși, te simți insuportabil de singur, nefericit și epuizat – te-ai ascuns acolo, în spatele măștii care a devenit o povară.
Vrei s-o dai jos? Să poți fi tu însuți, cel adevărat, inevitabil de uman și nu tocmai perfect… Să fii liber și să le permiți celor de lângă tine libertatea de a fi ei înșiși!
_________________________________________
Lewis Howes – Măștile masculinității. Editura Pagina de Psihologie, București – 2018.