Realitățile la care trebuie să se adapteze școala romanească sunt într-o continua schimbare, avalanșa de situații în care cadrul didactic este pus zi de zi necesitând cunoașterea tuturor aspectelor ce ar putea influența desfășurarea activității instructiv-educative. Cu o perspectiva echilibrată intre teorie și practică, lucrarea propune o abordare nouă în aria științelor educației și oferă sfaturi care vin atât în sprijinul debutanților, cât și al profesorilor cu experiență, ajutându-i să înțeleagă mai bine lumea complexă și contradictorie a școlii. Numeroasele exemple și experimente, ce ilustrează în egala măsura principiile pedagogice consacrate și punctele de vedere recente, facilitează aprofundarea temelor discutate.
Cuprins:
- Principiul automotivării cadrului didactic;
- Principiul competentei cadrului didactic;
- Principiul cunoașterii pedagogice;
- Principiul autorității didactice;
- Principiul libertății de alegere;
- Principiul construirii independenței;
- Principiul primelor impresii;
- Principiul familiarității;
- Principiul ambianței;
- Principiul efectului placebo;
- Principiul personalizării relației;
- Principiul empatiei;
- Principiul creării unei conexiuni emoționale cu elevul;
- Principiul flexibilității;
- Principiul încrederii;
- Principiul reciprocității;
- Principiul conștientizării;
- Principiul coerenței între comunicarea verbală și comunicarea nonverbală;
- Principiul dialogului;
- Principiul întrebărilor;
- Principiul feedbackului;
- Principiul ascultării active;
- Principiul participării active;
- Principiul lucrului în echipă;
- Principiul interactivității;
- Principiul atractivității informației;
- Principiul creativității;
- Principiul motivației;
- Principiul manipulării;
- Principiul dovezii sociale;
- Principiul managementului performanței școlare;
- Principiul managementului conflictelor educaționale;
- Principiul conducerii clasei;
- Principiul gestionării situațiilor de criză educațională;
- Principiul consecventei comportamentale;
- Principiul non-escaladării;
- Principiul relației dintre atitudine și comportament;
- Principiul diminuării pierderilor;
- Principiul persistenței în timp a informațiilor;
- Principiul pedepsei și recompensei;
- Principiul consecințelor logice;
- Principiul consolidării;
- Principiul relației predare-învățare-evaluare;
- Principiul descongestionării informaționale;
- Principiul diferențierii instruirii;
- Principiul stabilirii corecte a obiectivelor educaționale;
- Principiul standardelor de performanță;
- Principiul explicației;
- Principiul autoevaluării;
- Principiul disonanței cognitive;
- Principiul rarității;
- Principiul mentoring-ului și coaching-ului;
- Principiul bunului model/bunelor practici;
- Principiul schimbări educaționale;
- Principiul succesului;
- Principiul încurajării;
- Principiul evitării gândirii stereotipe;
- Principiul nondiscriminarii
- Principiul nonagresivității comportamentale.
____________________________
Ion-Ovidiu Pânișoară – Profesorul de succes. 59 de principii de pedagogie practică (cuprins)