Când v-aţi trezit de dimineaţă, care a fost primul lucru pe care l-aţi făcut? Aţi intrat la duş, v-aţi verificat e-mailul sau aţi înfulecat o gogoaşă în bucătărie? V-aţi spălat pe dinţi înainte sau după ce v-aţi şters cu prosopul după duş? V-aţi legat şiretul mai întâi la piciorul stâng sau la cel drept? Ce le-aţi spus copiilor înainte de-a ieşi pe uşă? Ce traseu aţi urmat până la serviciu? Când aţi ajuns la birou, v-aţi ocupat de e-mail, aţi flecărit cu un coleg sau v-aţi apucat de îndată să scrieţi un memoriu? La prânz, un hamburger sau o salată? Când v-aţi întors acasă, v-aţi pus pantofii de sport şi aţi ieşit să alergaţi sau v-aţi turnat ceva de băut şi aţi luat cina în faţa televizorului?

„În măsura în care are o formă definită, întreaga noastră viaţă nu este decât o grămadă de obişnuinţe”, scria William James în 1892. Majoritatea alegerilor noastre din fiecare zi pot să ne dea senzaţia că sunt rezultatele unui proces decizional bine gândit, dar nu sunt. Ele sunt deprinderi. Şi chiar dacă fiecare obişnuinţă izolată înseamnă relativ puţin, cu timpul felurile de mâncare pe care le comandăm, ce le spunem copiilor în fiecare seară, dacă economisim sau cheltuim, cât de des facem exerciţii fizice şi modul în care ne organizăm gândurile şi ruti- nele de la serviciu au un impact enorm asupra sănătăţii, productivităţii, securităţii financiare şi asupra fericirii noastre. Un articol publicat în 2006 de către un cercetător de la Duke University a constatat că mai bine de 40% dintre acţiunile efectuate zilnic de oameni nu erau, în realitate, decizii, ci deprinderii.

Ca nenumăraţi alţii, de la Aristotel până la Oprah, William James şi-a petrecut o mare parte din viaţă încercând să înţeleagă de ce există deprinderile. Dar numai în ultimii 20 de ani, savanţii şi specialiştii în marketing au început să înţeleagă realmente cum funcţionează deprinderile – şi, mai important, cum se modifică ele.

Această carte cuprinde trei părţi. Prima secţiune are în centrul atenţiei modul în care se nasc deprinderile în vieţile noastre individuale. Explorează neurologia formării obişnuinţelor, arătând cum să ne formăm deprinderi noi şi cum să le schimbăm pe cele vechi, precum şi metodele, de exemplu, folosite de un specialist în publicitate ca să transforme spălatul pe dinţi dintr-o practică obscură într-o obsesie naţională. Ne arată cum compania Procter & Gamble a transformat un spray numit Febreze într-o afacere de un miliard de dolari, profitând de nevoile habi- tuale ale consumatorilor, cum Alcoolicii Anonimi reformează vieţi atacând deprinderile în miezul dependenţei şi cum antrenorul Tony Dungy a schimbat soarta celei mai slabe echipe din National Football League, punând în centrul atenţiei reacţiile automate ale jucătorilor săi faţă de nişte indicii subtile din teren.

Partea a doua examinează obiceiurile companiilor şi organizaţiilor de succes. Prezintă în detaliu cum un director executiv, pe nume Paul O’Neill – înainte de a ajunge secretarul trezoreriei – a făcut dintr-un producător de aluminiu aflat în dificultate marele performer al indicelui Dow Jones, concen- trându-se asupra unei singure deprinderi fundamentale, şi cum Starbucks a transformat un ins care nu a terminat liceul într-un manager de frunte, formându-i treptat deprinderi menite să-i întărească puterea voinţei. Descrie motivele pentru care şi cei mai talentaţi chirurgi pot face greşeli catastrofale, atunci când obişnuinţele dintr-un spital o iau razna.

Partea a treia cercetează obiceiurile societăţii. Relatează cum Martin Luther King Jr. şi mişcarea pentru drepturi civile au reuşit, parţial, schimbând deprinderile sociale înrădăcinate în Montgomery, Alabama – şi de ce un accent asemănător l-a ajutat pe un tânăr pastor, pe nume Rick Warren, să construiască cea mai mare biserică din Saddleback Valley, California. în sfârşit, explorează o serie de probleme etice spinoase, precum dacă un ucigaş din Marea Britanie ar trebui eliberat cu condiţia să poată dovedi convingător că deprinderile sale l-au făcut să ucidă.

Fiecare capitol gravitează în jurul unui argument central: deprinderile pot fi schimbate, dacă înţelegem cum funcţionează.

Această carte se bazează pe sute de studii ştiinţifice, pe interviuri cu peste trei sute de savanţi şi directori executivi, precum şi pe cercetările efectuate de zeci de companii. (Pentru un index al resurselor bibliografice, sunteţi rugaţi să consultaţi secţiunea de note din carte şi http://thepowerofhabit.com.) Cartea se axează pe deprinderi aşa cum sunt definite din punct de vedere tehnic: alegerile pe care cu toţii le facem în mod deliberat la un moment dat, după care încetăm să ne mai gândim la ele, dar continuăm să facem aceleaşi lucruri, de multe ori în fiecare zi. La un moment dat, cu toţii am decis conştient cât de mult să mâncăm şi pe ce să ne axăm când mergem la serviciu, cât de des să bem ceva sau când să facem jogging. Ulterior, am încetat să mai alegem, iar comportamentul a devenit automat. Este o consecinţă naturală a mecanismelor noastre neurologice. Şi înţelegând ceea ce se petrece, puteţi să reconstruiţi acele tipare comportamentale oricum veţi alege să o faceţi.

***

Ştiinţa deprinderilor a început să mă preocupe în urmă cu opt ani, pe când eram reporter la Bagdad. Urmărind cum acţionează, mi-am dat seama că armata Statelor Unite este unul dintre cele mai mari experimente de formare a deprinderilor din istorie. Instrucţia de bază le inculcă soldaţilor deprinderi bine gândite privind modul de a trage cu arma, de a gândi şi de a comunica sub focul inamicului. Pe câmpul de luptă, fiecare comandă se bazează pe nişte comportamente exersate până la automatizare. întreaga organizaţie se bizuie pe nişte rutine, repetate fără încetare, de a construi baze militare, de a stabili priorităţi strategice şi de a decide cum să se răspundă atacurilor. în acele zile de la începutul războiului, când insurgenţa se răspândea, iar numărul victimelor creştea, comandanţii căutau deprinderi pe care puteau să le inculce soldaţilor şi irakienilor şi care ar fi putut să dea naştere unei păci durabile.

Eram în Irak de vreo două luni când am aflat despre un ofiţer care improviza un program de modificare a deprinderilor la Kufa, un orăşel aflat la 150 de kilometri sud de capitală. Era un maior de infanterie, care analizase înregistrările video ale unor răzmeriţe recente şi identificase un şablon: de regulă, violenţele erau precedate de o mulţime de irakieni, care se adunau într-o piaţă sau în alt spaţiu deschis, numărul celor prezenţi crescând în orele următoare. Vânzători de mâncare îşi făceau apariţia, laolaltă cu spectatorii. Apoi, cineva arunca o piatră sau o sticlă şi se dezlănţuia iadul.

Când maiorul s-a întâlnit cu primarul din Kufa, i-a adresat o întrebare bizară: puteau fi ţinuţi vânzătorii de mâncare în afara pieţelor? Desigur, i-a răspuns primarul. Peste câteva săptămâni, o mică gloată s-a strâns lângă Masjid al-Kufa sau Marea Moschee din Kufa. în decursul după-amiezii, numărul celor adunaţi a crescut. Unii au început să scandeze sloganuri furioase. Simţind pericolul, poliţia irakiană a comunicat prin radio situaţia şi a cerut ca trupele americane să fie în alertă. La asfinţit, mulţimea a început să fie agitată şi înfometată. Oamenii s-au uitat în jur după vânzătorii de kebab, care, de obicei, umpleau piaţa, dar n-au găsit niciunul. Spectatorii au plecat. Cei care strigau sloganuri şi-au pierdut avântul. Pe la 8 p.m., toată lumea plecase.

Când am vizitat baza de lângă Kufa, am discutat cu maiorul. Nu te-ai gândi neapărat la dinamica mulţimilor în termeni de deprinderi, mi-a spus el. Dar el îşi petrecuse întreaga lui carieră pregătindu-se în psihologia formării deprinderilor.

În tabăra de instrucţie pentru recruţi, căpătase deprinderi variate: cum să-şi încarce arma, cum să doarmă într-o zonă de război, cum să-şi păstreze concentrarea în haosul bătăliei şi cum să ia decizii când era epuizat şi copleşit. Urmase cursuri care l-au obişnuit să economisească banii, să facă exerciţii fizice în fiecare zi şi să comunice cu camarazii cu care împărţea dormitorul. Pe măsură ce a avansat în grad, a învăţat despre importanţa deprinderilor organizaţionale pentru a se asigura că subordonaţii pot lua decizii fără să ceară constant permisiunea şi cum deprinderile corecte făceau mai facilă cooperarea cu nişte oameni pe care, în mod normal, nu i-ar fi putut suporta. Iar acum, în calitate de făuritor improvizat al unei naţiuni, vedea cum mulţimile şi culturile se supuneau multora dintre aceleaşi reguli. într-un anumit sens, a spus el, o comunitate era o colecţie gigantică de obişnuinţe împărtăşite de mii de oameni, care, în funcţie de modul în care erau influenţaţi, puteau să ducă la violenţă sau la pace. Pe lângă îndepărtarea vânzătorilor de mâncare, lansase la Kufa zeci de experimente diferite, menite să influenţeze obiceiurile locuitorilor. De când sosise el, nu a mai avut loc nicio răzmeriţă.

– Înţelegerea deprinderilor este lucrul cel mai important pe care l-am învăţat în armată, mi-a spus maiorul. A schimbat întru totul modul în care privesc lumea. Vrei să adormi rapid şi să te trezeşti binedispus? Fii atent la tiparele tale comportamentale din timpul nopţii şi la ceea ce faci în mod automat când te trezeşti. Vrei să alergi cu uşurinţă? Creează declanşatori care să facă din alergare o rutină. îi antrenez pe copiii mei în acest fel. Eu şi soţia mea notăm în scris planuri de obişnuinţe pentru mariajul nostru. Numai despre asta discutăm în şedinţele de comandament. Nimeni din Kufa nu mi-ar fi spus că putem influenţa mulţimile îndepărtând tarabele cu kebab, dar odată ce priveşti totul ca pe un mănunchi de obişnuinţe, e ca şi cum cineva ţi-ar fi dat o lanternă şi o rangă, după care poţi să te apuci de treabă.

Maiorul era un bărbat mărunţel din Georgia. Scuipa mereu într-o cană sau coji de seminţe de floarea-soarelui, sau cocoloaşe de tutun de mestecat. Mi-a spus că, înainte de a se înrola în armată, cea mai bună opţiune de carieră pentru el era să repare liniile telefonice sau, posibil, să producă metamfetamină, cale pe care au ales-o cu mai puţin succes unii dintre colegii lui de liceu. Acum comanda opt sute de militari, într-una din cele mai sofisticate organizaţii combatante de pe planetă.

– Ascultă ce-ţi spun, dacă un ţărănoi ca mine poate să înveţe chestiile astea, oricine poate. Le spun tot timpul soldaţilor mei: puteţi face orice dacă vă formaţi deprinderile corecte.

În ultimul deceniu, înţelegerea noastră a neurologiei şi psihologiei deprinderilor, precum şi a modului în care tiparele comportamentale funcţionează în vieţile, societăţile şi organizaţiile noastre s-a lărgit în modalităţi pe care nu am fi putut să ni le imaginăm în urmă cu 50 de ani. Ştim acum de ce se formează deprinderile, cum se modifică, având cunoştinţe despre ceea ce se ascunde sub mecanica lor. Ştim cum să le descompunem în părţi şi cum să le reconstruim conform specificaţiilor noastre. Înţelegem cum să-i facem pe oameni să mănânce mai puţin, să facă mai multe exerciţii fizice, să muncească mai eficient şi să ducă o viaţă mai sănătoasă. Transformarea unei deprinderi nu este neapărat facilă sau rapidă. Nu este întotdeauna simplă.

Dar este posibilă. Şi acum înţelegem cum.

_________________________________

Charles Duhigg – Puterea Obișnuinței, ed. Publica (fragment).