Cum să fii nefericit – ghid practic

Cum să fii nefericit – ghid practic

De-a lungul vremii am scris mai multe articole despre fericire și cum să fii mai fericit. Experiența din cabinet și din afara lui îmi arată în permanență să oamenii sunt programați pentru eșec și reușesc să-și dea singur cu stângul în dreptul.

Așa că, dacă tot suntem în cea mai deprimantă zi a anului, m-am gândit să scriu un articol despre felul în care oamenii reușesc să-și saboteze fericirea. Poate că așa unii dintre cititorii mei vor reuși să conștientizeze obiceiurile auto-sabotoare.

Plânge-ți de milă. Cu cât mai des cu atât mai bine. Motive se găsesc suficiente: viața ta, problemele de sănătate, oboseala, copiii, soțul/soția, părinții, colegii, starea vremii – orice. Tu ești o victimă a celorlalți, toată lumea este împotriva ta până și bunul Dumnezeu( că doar altă treabă nu are).

Sacrifică-te. Iar ai pentru ce și pentru cine. Fă ceea ce nu-ți place, stai într-o relație toxică, fă pe plac tuturor așa ca să fie bine!

Fugi de problemele tale. Ai dreptate – nu ai timp. Cum să mai ai când trebuie să porți grija celorlalți? Ajuți fără să ți se ceară, îți dai cu părerea despre tot și despre toate ( cine, ce, cu ce, de ce). Ai de bifat și ceva telenovele, că doar așa te relaxezi și tu. Corect, ai acest drept. Dar viața cui o trăiești?

Plângi. De ciudă, de neputință, de ce vrei tu. Important este să fii trist și să plângi. Să ai o atitudine negativă, să vezi mereu partea goală a paharului și să-ți concentrezi energia pe ceea ce nu-ți dorești.

Fă scenarii. Imaginează-ți tot felul de lucruri. Cât mai prăpăstioase dacă se poate. Motive ai nu-i așa? Și dacă nu ai motive ai imaginație! Imaginează-ți că locul de muncă îți este în pericol, că femeia/bărbatul te înșală, că ești bolnav. Orice, important este să faci cât mai multe scenarii și să le trăiești ca fiind realitate.

Fă ceea ce nu-ți place. Ai un serviciu în care te simți exploatat, sufocat, subapreciat, dar stai și stai. Și aici sunt motive: nu o să găsești ceva mai bun, ai nevoie de bani, la vârsta ta este greu să o iei de la capăt.

Condiționează-te. O să fie bine atunci când… O să ai timp atunci când… O să te ocupi de tine atunci când… O să fii fericit atunci când… Sunt sigură că mai găsești și tu ceva cu care să completezi lista.

Compară-te cu ceilalți. Inventariază de câte ori ai ocazia ce au alții și mai ales ce nu ai tu. Nu-i importat cu cine și de ce te compari, important este să ieși tu pe minus. Să-ți dai seama, încă odată, că alții o duc mai bine decât tine, că au mai mult succes, că sunt mai frumoși, mai bogați sau mai sănătoși.

Izolează-te. Stai cât mai mult închis în casă, fii cât se poate de introvertit. Fii sedentar. Găsește-ți refugiu în mâncare, băutură, țigări. Dacă poți închide și geamurile, ca nu cumva să intre aerul și lumina soarelui. Poartă haine închise la culoare, doar ai nevoie de câteva stimulente să ajungi la depresie.

Trăiește în trecut. Cum ar fi dacă viața ta era altfel. Cum era dacă te nășteai într-o altă familie. Cum era dacă învățai la școală. Cum era dacă ți-ai fi ales o altă profesie. Cum era dacă te căsătoreai cu altcineva. Cum era dacă atunci când ai luat-o la stânga o luai la dreapta.

Învinuiește-te. Simte-te vinovat, nedorit, nefericit. Pune-ți cenușă în cap. Ești expert în organizare și ți-ai găsit un pic de timp și cum nu aveai altceva de făcut, ți-ai mai căutat ceva (să te speli pe cap).

Schimbă-i pe ceilalți. Ai dreptate, ei sunt defecți, trebuie îndreptați după cât ești de strâmb. Așa-i că și ție îți place când cineva îți scoate în evidență ceea ce vede el a fi greșit la tine? Atunci când face presiuni asupra ta? Atunci când vrea să fi altfel decât ești, atunci când vrea să te schimbe? face presiuni asupra ta? Ți-ai mai asigurat o porție de nefericite, felicitări!

Pune-ți țeluri. Să ai dorințe este ceva bun, ceva pozitiv, ceva care te poate scoate din starea de nefericire, tu însă ai grijă ca aceste obiective să fie cât mai mari, mai imposibile. Cât mai multe și cât mai de nerealizat. Apucă-te de toate odată ca să vezi cum ți se taie pofta de a mai face ceva.

Fii veșnic nemulțumit. Ți se cuvin atâtea și nu primești nimic. Ai dorințe și nu ți le împlinește nimeni. N-ai nici un motiv să mulțumești și să fii recunoscător.

Fii trist. Acum că le-ai făcut aproape pe toate mai fă-o și pe asta. Clar fără nu se poate! Cu atâtea probleme ai vreun motiv să zâmbești? Bineînțeles că nu! Să fi fericit nici atâta!

Dincolo de pamflet și haz de necaz, stă în puterea noastră să ne schimbăm obiceiurile și implicit viața. Dacă știi și alte metode de a fi nefericit scrie-le în comentarii.

Inspirație și Succes!


____________________
Publicat la 16.01.2017 pe lumeaprivitaaltfel.ro
Foto credit: pixabay.com

Administrator

Leave a comment

Vă rugăm să introduceți un comentariu.
Te rog scrieți numele.
Vă rugam sa introduceți adresa dumneavoastră de email.
Te rog introdu o adresă de email validă.