De-a lungul anilor, v-ați construit o imagine de sine idealizată, pe care o apărați ca fiind „eu”. În această imagine sunt împachetate toate lucrurile pe care vreți să le vedeți ca fiind adevărată despre voi – și sunt alungate din ea, toate aspectele ce presupun rușine, vinovăție și frică și care va amenință încrederea în sine. Însă tocmai aspectele pe care încercați să le îndepărtați revin, ca cele mai insistente și mai revendicative voci din capul vostru. Actul de alungare creează haosul dialogului vostru interior, astfel că idealul vostru se erodează, chiar în timp ce faceți totul ca să arătați bine și să vă placă de voi înșivă.
Dar, ca să vă placă într-adevăr de voi înșivă, renunțați la imaginea de sine imediat, veți vedea că sunteți mai deschiși, mai relaxați și nu mai doriți să vă apărați.
Este util să amintim aici un comentariu tulburător, al faimosului învățător spiritual indian, Nisargadatta Maharaj: „Dacă ești atent, vezi că ai un Sine, numai atunci când te afli la necaz.”
Dacă asta pare de necrezut, imaginați-vă că mergeți printr-un cartier periculos, într-o parte rău famată a orașului. Peste tot în jur sunt oameni ale căror priviri vă sperie, sunetul unor accentele nefamiliare vă amintesc că sunteți diferiți de acești oameni – iar această diferență vă face să simțiți pericol. Percepția acestuia va face să vă retrageți și să strângeți în voi, iar asta mărește și mai mult distanța dintre voi și ceea ce vă înspăimântă. Dacă retragerea în Sinele izolat și strâns în el nu vă apără de nimic. Mărind distanța, nu faceți decât să vă asigurați că ceea ce v-ar putea ajuta – și anume, să păreți încrezător și în largul vostru – nu se va întâmpla. Ideea lui Maharaj este că ceea ce numim noi Sinele, este o strângere în jurul unui nucleu gol – pe când, în realitate, ar trebui să fim liberi și extinși în realitatea de care suntem conștienți.
Percepția acestuia va face să vă retrageți și să strângeți în voi, iar asta mărește și mai mult distanța dintre voi și ceea ce vă înspăimântă. Dacă retragerea în Sinele izolat și strâns în el nu vă apără de nimic. Mărind distanța, nu faceți decât să vă asigurați că ceea ce v-ar putea ajuta – și anume, să păreți încrezător și în largul vostru – nu se va întâmpla. Ideea lui Maharaj este că ceea ce numim noi Sinele, este o strângere în jurul unui nucleu gol – pe când, în realitate, ar trebui să fim liberi și extinși în realitatea de care suntem conștienți.
Anumite emoții sunt prea periculoase, pentru a face parte din imaginea voastră ideală despre sine, astfel că adoptați o deghizare, care exclude acele sentimente. Furia și frica înrădăcinate adânc aparțin acestei categorii – însă, din păcate, la fel se întâmplă și cu bucurie imensă, cu extazul sau cu spontaneitatea. Nu mai sunteți conduci te imaginea de sine, atunci când:
- Simțiți ceea ce simțiți – și gata!
- Nu mai există lucruri care vă jignesc
- Nu evaluați cum anume va face să arătați, o situație oarecare
- Nu-i alungați pe cei față de care vă simțiți superiori/inferiori
- Nu vă mai îngrijorați despre ce cred alții despre voi
- Nu mai sunteți obsedați de bani, de statut social și de posesiuni
- Nu mai simțit nevoia să vă apărați opiniile
_____________________________________________________
Deepak Chopra – Cartea secretelor (fragment). Editura For You, București – 2008