• Mintea reprezintă un sol fertil pentru concepte, idei și opinii. Dacă cineva ne spune o minciună și ajungem să credem în ea, acea minciună prinde rădăcini în mintea noastră, crescând din ce în ce mai puternică la fel ca un copac. O minciună cât de mica poate fi extrem de contagioasă, răspândindu-și semințele din om în om, pe măsura ce o împărtășim cu alții.

• Cunoașterea pătrunde astfel în capul vostru și dă naștere unei anume structuri, respectiv totalitatea lucrurilor pe care le cunoaștem. O dată implantată în mintea noastră, noi ajungem să percepem numai ceea ce credem, respectiv propria noastră cunoaștere. Iar aceasta nu constă în cea mai mare parte decât din minciuni.

• De îndată ce Arborele Cunoașterii prinde rădăcini în mintea noastră, noi începem să auzim vocea puternică a îngerului căzut. Această voce nu se oprește niciodată din judecățile sale. Ea ne spune ce este bine și ce este rău, ce este frumos și ce este urat. Așa se naște în mintea noastră povestitorul, care devine apoi din ce în ce mai puternic, căci noi îl hrănim cu credința noastră.

• Raiul există, dar nu apare decât prin deschiderea ochilor spirituali, atunci când începem să percepem lumea prin ochii adevărului. De îndată ce minciunile ne captează atenția, ochii noștri spirituali se închid. Ieșim astfel din visul raiului și începem să visam visul iadului.

• Raiul ne aparține tuturor, căci noi suntem copii raiului. Vocea din capul nostru nu ne aparține, căci atunci când ne naștem, nu ne naștem cu ea. Gândirea apare ulterior, prin învățare. Începem prin a învăța limbajul, apoi diferite puncte de vedere, și în sfârșit toate aceste judecați și minciuni. Vocea cunoașterii se naște odată cu acumularea de cunoștințe.

• Înainte de a ne hrăni cu minciunile care apar odată cu cunoașterea, noi trăim în adevăr. Nu rostim altceva decât adevarul. Trăim în iubire, fără nici un pic de teama. De îndată ce apare cunoașterea, începem să ne judecăm pe noi înșine. Nu ne mai simțim suficient de buni, devenim vinovați, ne rușinam și simțim nevoia de a fi pedepsiți. Începem să visam numai minciuni, și astfel ne separam de
Dumnezeu.

• Din clipa în care ne separăm de Dumnezeu, începem căutarea lui, a iubirii pe care suntem convinși ca am pierdut-o. Oamenii caută încontinuu dreptatea, frumusețea, adevarul – adică exact ceea ce erau înainte de a cădea în capcana marelui mincinos. În realitate ei își caută propriul sine.

______________________
Don Miguel Ruiz & Janet Mills – Vocea cunoașterii (fragment), editura Mix