Mi-a fost frică să nu fiu singură, până am învățat să mă iubesc.

Mi-a fost frică să nu reușesc, până mi-am dat seama că nu reușesc decât dacă încerc.

Mi-a fost frică de ceea ce vor crede oamenii despre mine, până mi-am dat seama că oricum vor opina de mine.

Mi-a fost teamă că mă vor respinge, până când am înțeles că și atunci când se va întâmpla asta, credința mea în mine va fi mai mare.

Mi-a fost frică de durere, până am aflat că durerea este relativă și decid dacă vreau să o simt sau să mă întăresc.

Mi-a fost frică de adevăr, până când am descoperit că adevărurile sunt cele care mă fac să înțeleg multe lucruri.

Mi-a fost frică de moarte, până am aflat că nu este sfârșitul, ci mai degrabă începutul.

Mi-a fost frică de ură, până mi-am dat seama că nu este altceva decât ignoranță.

Mi-a fost frică de ridicol, până am învățat să râd de mine și că asta e sănătos.

Mi-a fost frică să nu îmbătrânesc până mi-am dat seama că dobândesc înțelepciune pe zi ce trece.

Mi-a fost frică de trecut, până mi-am dat seama că prin trecut am învățat să ajung unde sunt.

Mi-a fost frică de întuneric, până când mi-am descoperit lumina interioară în el.

Mi-a fost frică de schimbare, până când am văzut că până și cel mai frumos fluture trebuia să treacă printr-o metamorfoză înainte de a putea zbura.

Mi-a fost teamă de răni până când vulturul mi-a arătat că unele răni sunt necesare pentru maturizare.

Mi-a fost teamă că nimeni nu mă va iubi… până am învățat să mă iubesc și de atunci am înțeles… cât de ușor este să fii fericit.