Dragă Doamne,

Acum, când nu mai sunt tânără, am prieteni ale căror mame au murit. I-am auzit – fii și fiice – spunând că nu și-au apreciat niciodată mamele așa cum ar fi trebuit decât atunci când era deja, prea târziu.

M-ai binecuvântat cu o mamă care trăiește încă. O apreciez în fiecare zi tot mai mult. Mama nu se schimbă, dar eu, da. Pe măsură ce îmbătrânesc și devin mai înțeleaptă, îmi dau seama ce persoană extraordinară este mama mea. Cât e de trist că nu pot să rostesc aceste cuvinte în prezența ei, dar ele ies cu ușurință de sub condeiul meu.

Cum poate începe o fiică să-i mulțumească mamei pentru însuși darul vieții? Pentru dragostea, răbdarea și efortul imens de a crește un copil? Pentru grija permanentă faţă de copilul care abia începe să meargă, pentru înțelegerea adolescentei țâfnoase, pentru tolerarea studentei care le știe pe toate? Pentru așteptarea zilei în care fiica își dă seama cât de înțeleaptă este, de fapt, mama ei?

Cum poate o femeie matură mulțumi mamei sale pentru că îi este, și acum, mamă? Pentru că este gata să-i dea un sfat (când i se cere) sau să rămână tăcută când simte că tăcerea e mai de folos? Pentru că nu spune „ţi-am spus eu…” când ar fi fost îndreptățita să rostească aceste cuvinte de nenumărate ori? Pentru că este, tot timpul, ea însăși – iubitoare, grijulie, răbdătoare și iertătoare?

Nu știu cum s-o fac, dragă Doamne, decât rugându-te s-o binecuvântezi cu dărnicia cu care merită și să mă ajuți să mă ridic la înălțimea exemplului ei. Mă rog la Tine ca propriii mei copii să mă privească cu aceeași ochi cu care îmi privesc eu mama.

O fiică

 Ann Landers. Transmisă spre publicare de Lynn Kalinowski

___________________________________

Jack Canfield, Mark Victor Hansen, Jennifer Read Hawthorne & Marci Shimoff – Supă de pui pentru suflet de mamă (fragment)