Ai în tine o clauză, dar nu o folosești. Și n-ai folosit-o atâta timp, atâtea vieți încât nici măcar nu știi de existenta ei.

Am citit cartea lui Castaneda. Stăpânul lui, Don Juan, l-a supus unui experiment frumos. Este unul dintre cele mai vechi experimente. Într-o noapte întunecoasa, pe un drum în coastă, periculos, cufundat în beznă, stăpânul lui Castaneda a spus: „Încrede-te în clauza ta lăuntrica fie ia-o la fugă” era periculos. Era un drum în panta, necunoscut, cu copaci și tufișuri și prăpastii. Putea să cadă oricând în prăpastie. Chiar și ziua ar fi trebuit să meargă cu grija pe acolo, darămite să fugă pe întuneric! Era sinucidere curata. El s-a speriat, dar stăpânul a luat-o la fuga. Alerga ca un animal sălbatic, și se întorcea tot în fugă. Lui Castaneda nu-i venea sa creadă, nu înțelegea cum putea să facă lucrul asta — nu doar că alerga pe întuneric, dar de fiecare dată venea în fuga direct la el, de parca vedea. Încetul cu încetul, Castaneda a prins curaj. Dacă bătrânul putea să facă asta, el de ce n-ar fi putut? A încercat și, treptat, a simțit aprinzându-se în el o lumină. Atunci a luat-o la fugă.

Exiști numai atunci când încetezi sa te mai gândești. În clipa în care nu mai gândești începe să lucreze călăuza lăuntrica. Rațiunea te îndruma greșit. Și cea mai mare greșeala la care te împinge este ca nu crezi în călăuza lăuntrică.

Chiar dacă acea călăuză internă iți spune „Mergi înainte“, tu mai întâi trebuie să-ți convingi rațiunea, și astfel ratezi ocaziile. Intelectul ia timp, și în timp ce cântărești, reflectezi, gândești, ai pierdut ocazia. Viața nu te așteaptă. Trebuie să trăiești în prezentul clipei. Trebuie să fii ca un războinic, cum se spune în Zen, pentru că atunci când te lupți cu sabia nu pod să gândești. Trebuie sa te miști fără să gândești.

Maeștrii zen folosesc sabia ca tehnică de meditație. În Japonia se spune că dacă doi maeștri zen se luptă cu săbiile, rezultatul luptei nu poate fi decis în favoarea vreunuia dintre ei. Nu exista învins, nu exista învingător, pentru că nici unul dintre ei nu gândește. Săbiile sunt de fapt în mâinile călăuzei lor lăuntrice, acea călăuza internă care nu gândește, și înainte ca unul să atace, călăuza celuilalt știe și se apără. Nu e timp de gândit. Dacă vreunul dintre ei s-ar gândi, ar fi mort.

Lupta cu sabia este predată ca tehnică de meditație și cuvântul de ordine este: „Fii clipă de clipă alături de călăuza lăuntrică, nu gândi. Lasă călăuza lăuntrică să facă totul. Nu-i permite mintii să intervină.“ lucrul asta este foarte greu, pentru că mai suntem îndrumați de minte, așa am fost învățați în școală. Am pierdut contactul cu călăuza lăuntrică. Fiecare se naște cu acea călăuza lăuntrică, dar ea nu e lăsată să lucreze, să funcționeze. Este aproape paralizată, dar poate fi revigorată.

Nu gândi cu capul. De fapt, nu gândi deloc. Mișcă-te fără să gândești. Încearcă asta în câteva situații. Va fi greu pentru ca, din obișnuință, vei începe sa gândești. Va trebui să nu gândești, ci sa simți lăuntric ce vine spre minte. S-ar putea ca de multe ori să te simți derutat pentru că nu știi dacă ceea ce simți vine de la călăuza lăuntrica sau de la suprafața mintii. Dar curând vei ajunge să cunoști diferența.

Când ceva vine de la călăuza internă, urcă dinspre ombilic. Îi simți căldura revărsând-se în sus dinspre ombilic. Ori de câte ori e ceva gândit de minte, e la suprafață, în cap, apoi coboară. Când călăuza internă decide, în tine începe să clocotească ceva care vine din adâncul ființei și urcă spre minte. Mintea îl recepționează, atâta tot, acel ceva nu-i al minții. El vine de dincolo – de asta mintea se sperie de el.

Încearcă lucrul asta în anumite situații. De exemplu, când te pierzi în pădure. Nu te gândi. Doar așează-te și închide ochii ca în meditație, fără să te gândești la nimic. Pentru ca e inutil să te gândești – la ce să te gândești când nu știi? Te poți gândi numai la ceva deja cunoscut. Te-ai pierdut în pădure, n-ai harta, n-ai pe cine să întrebi încotro s-o iei. La ce te gândești? Totuși, te gândești. De fapt, e îngrijorare, nu e gândit. Și cu cât ești mai îngrijorat, cu atât mai puțin iți poate spune cuvântul călăuza lăuntrică.

Nu-ți face griji. Așează-te sub un copac și lasă gândurile deoparte. Așteaptă, nu te gândi. Iar atunci când simți că a venit un moment de negândire, ridica-te și pornește. Lasă-ți corpul să meargă încotro vrea el. Tu fii doar un martor. Nu te băga. Ai să găsești foarte ușor cărarea. Singura condiție este să nu lași mintea sa se amestece.

Lucrul asta s-a întâmplat de multe ori. Marii savanți spun ori de câte ori s-a făcut o mare descoperire, ea nu a fost făcută de minte ci de călăuza lăuntrică.

Când mintea e extenuată și nu mai poate lucra, ea se retrage. În acel moment de retragere călăuza lăuntrică dă sugestii, indicii, soluții. Cel care a câștigat Premiul Nobel pentru structura interna a celulei umane a văzut-o în vis, iar dimineața doar a desenat-o.

Marie Curie a aflat fi ea de acest proces al călăuzei lăuntrice și s-a hotărât sa-l încerce. O dată avea o problema pe care voia s-o rezolve, așa că s-a gândit: „De ce sa-mi mai bat capul încercând? Ia mai bine să mă culc.“ A dormit bine, dar soluția nu a venit. A fost tare nedumerită. A încercat de multe ori. Ori de câte ori avea o problema de rezolvat se culca imediat, dar soluția nu venea nicicum.

În primul rând, intelectul trebuie să fie supus la grele încercări până obosește de tot, până e complet epuizat. Numai atunci apare soluția; altfel el continua să funcționeze, chiar fi în somn.

Acum savanții spun că toate marile descoperiri sunt intuitive, nu intelectuale; altfel spus, sunt făcute de călăuza lăuntrică.

Renunță la minte și lasă-te în grija călăuzei lăuntrice. Vechile scripturi spun că maestrul sau guru – guru „exterior“ – te poate ajuta doar ca să găsești guru-ul lăuntric. Atâta tot. O data ce, cu ajutorul lui, ți-ai găsit guru-ul lăuntric, misiunea guru-ului exterior s-a încheiat.

Nu pod ajunge la adevăr prin intermediul unui maestru; doar la maestrul interior poți să ajungi printr-un maestru, dar după aceea, maestrul interior te va conduce la adevăr. Maestrul exterior este doar un reprezentant, un înlocuitor. El are călăuza lui interna și o poate simți și pe a ta, pentru că ambele exista pe aceeași dimensiune. Dacă eu mi-am găsit călăuza internă, pot privi în tine fi pot să-ți simt călăuza internă. Dacă eu sunt cu adevărat un ghid pentru tine, toate îndrumările mele te vor conduce la călăuza ta lăuntrică. O data ce ai intrat în contact cu clauza lăuntrica, nu mai ai nevoie de mine. Acum poți să umbli singur.

Așa că tot ce poate sa facă un guru este să te împingă în jos de la cap spre ombilic, de la rațiune la forța intuitivă, de la mintea argumentativă la călăuza demnă de încredere. Iar călăuza lăuntrică nu e proprie numai omului, ea exista fi la animale, la păsări, la copaci, la tot ce e natură. S-au descoperit multe fenomene misterioase.

De exemplu, peștioaica moare imediat ce depune icrele. Atunci peștele fertilizează icrele, după care moare fi el. Icrele rămân singure, fără mamă, fără tată, fără părinți. Ele se maturizează. Apoi din ele apar pești noi. Acești pești nu știu nimic despre tata, despre mama, nu știu de unde au venit ei. Dar cu toate că acești pești trăiesc într-o anumită parte a mării, ei se duc în acea parte din care au venit părinții să depună icrele. Se duc către sursă. Lucrul asta se tot repeta. Nu exista nici o comunicare între părinți și copii, dar copiii știu cumva unde trebuie să meargă, și nu greșesc niciodată. Nu pot fi induși în eroare. S-a încercat, dar nu s-a reușit. Ei ajung întotdeauna la sursă. Sunt dirijați de călăuza lăuntrică.

În Rusia s-au făcut experiențe cu pisici, șobolani, cu multe animate mici. O pisica a fost despărțita de puii ei, iar puii au fost înecați în mare; pisica nu știa ce se întâmplă cu puii ei. Pe pisica au fost puse diverse instrumente care sa măsoare ce se petrecea în mintea ei și în inima ei când un pui era înecat. Când primul pui a fost înecat, mama a știut imediat. Ritmul bataților inimii i s-a întețit, a devenit agitata, și aparatul spunea că simțea o durere puternică. Apoi, după un timp, totul a revenit la normal. Atunci a fost înecat al doilea pui. Iarăși a apărut schimbarea. Același lucru s-a întâmplat și cu al treilea pui. De fiecare dată schimbările au intervenit exact în momentul în care era înecat puiul. Ce s-a întâmplat?

Savanții spun că mama are o călăuză lăuntrică, un centru de simțire lăuntrică ce este în legătură cu copiii ei, indiferent unde sunt ei. Între ea fi copiii ei exista o relație telepatica. La oameni, mama nu are aceasta capacitate prea dezvoltata. Lucrul asta este enigmatic, ar trebui să fie exact invers, mama umană ar trebui să simtă mai mult pentru că e mai evoluată. Însă ea nu simte, pentru ca mintea a luat totul în mâinile ei, și centrele interne sunt paralizate.

Ori de câte ori te afli într-o încurcătură și nu știi cum să ieși din ea, nu te mai gândi și lasă-te îndrumat de călăuza lăuntrică. La început iți va fi frica, te vei simți în nesiguranță. Dar curând, când de fiecare dată vei ajunge la concluzia corectă, când de fiecare dată vei ajunge la ușa potrivită, vei prinde curaj fi vei căpăta încredere.

Înțelepciunea vine din inima, nu din intelect. Înțelepciunea vine din adâncul ființei, nu din cap. Chiar dacă te duce la pericol, intră în pericol, pentru că asta va fi calea ta și a dezvoltării tale. Urmează-ți călăuza lăuntrică, ai încredere în ea.

_______________

Osho – Intuiția (fragment)