Sunt ideea sublimă, măreția, meschinăria, simplitatea

Sunt bănuială, cunoaștere, ispită, visare, toate bunătățile.

Sunt chicotul, vibrația clopotelor.

Caută bănuitor: mă găsești oriunde

Sunt blestemul, omul: soarta mă clatină.

Și binecuvântările părinților, care veghează drumul copiilor.

Sunt vița de vie care bea razele soarelui de pe versantul muntelui.

Petrecărețul care-și murmură lângă pahar cântecul.

Sunt fragilitatea, generozitatea, întunericul, răul.

Sunt desăvârșirea,strălucirea, mărginirea și măreția.

Sunt fierbinte și rece și spumă sclipitoare:

Dar fără valoare și fără culoare – nu, aceasta nu sunt niciodată.

Sunt furia războiului și inima trupelor înfricoșătoare,

Care domnește între cavalerii Apocalipsei.

Deodată sunt: și râsul și plânsul, visarea și supărarea,

Pe înțelept, îl fac demn de milă și bogat pe cel cu sufletul sărac.

Sunt recunoștință și ceartă sălbatică.

Dar degeaba m-ai căuta în indiferență.

Eu sunt iarna de pe câmpie, vara, nașterea și trecerea:

Soarele sunt, care încălzind trezește întreaga natură,

Sunt moartea și viața, răul și suferința:

Dar niciodată nu o să fiu molatic.

Sunt copilul care înflorește

la sfârcul mamei sale,

Bătrânul care eliberându-se de Pământ se înalță plin de pace.

Sunt furtuna care bubuie în aer,

Taifunul care încrețește cerul și marea,

Vântul care cântă deasupra ierbii în primăvara fragedă,

Dorința care răsuflă în chinurile omului.

Tunetul sunt care cutremură adânc sferele,

Sunt lumina stelei acre supraviețuiește tuturor lucrurilor de jos.

Neîndurare și cruzime, amețeală și îndatorire,

Dar letargie și fără valoare – nu, asta nu sunt.

Pedeapsă și păcat, sacrificiu și lumină:

Dar neschimbare și întoarcere înapoi și fără conținut, nu sunt.

Eu sunt artistul care îmbină rândurile și armonia,

Eu sunt stângaciul, care păcălindu-se pe sine însuși se lovește ca orbul de perete,

Eu sunt înțeleptul care râde de lume,

Copilul care transformă pământul în rai.

Sunt Christul care triumfă peste tot Universul,

Sunt diavolul care înainte chinuia suflete,

Sunt distanța cea mai mare ce-a gândit-o vreodată omul

Și temnița cea mai adâncă care a găzduit viața plină de vigoare.

Ce fericire înspăimântător de mare sunt,

Și sunt o zi oarecare sau destinul strălucitor.

Mă îndrept spre stele, mă prăbușesc în țărâna iadului,

Ușurez foamea și fac împărații încrezuți.

Sunt durerea care așteaptă pe o uliță întunecată,

Și sunt iubirea care inundă strălucitor și de bună voie inima.

Punct sunt eu, înălțime, întindere, câmpie,

Sunt adâncime, îndepărtare, râuri, pâraie.

Sunt mizerie și moarte, sunt pace și bucurie,

Dar nesimțire nu sunt.

Sunt răcoare și pustietate, jungla, marea,

Sus-ul, jos-ul, apropierea, depărtarea,

Și dacă nu aș fi, Universul ar fi mort și gol,

Atunci nu ar fi corp, nici Pământ, nici stele.

Eu sunt salvatorul care cercetează timpul și însemnătatea lui,

Sunt Faust, plin de bănuieli, căutătorul, cel fără odihnă.

Eu sunt cântecul dulce de primăvară al păsărilor,

Sunt izvorul veșnic, clinchetul curat în fericirea adevărată.

Cu toate că sunt acolo unde oamenii suferă chinuindu-se,

Acolo unde nu este nimic, nu mă găsești niciodată.

Și sunt acolo unde tinerețea își risipește bruma,

Dar în ușurătate nu pot fi prins.

Tot eu sunt foșnetul pădurii în noaptea întunecată,

Strălucirea cerului, frumusețea stelelor.

Eu sunt înălțimea munților, măreția și puritatea imperceptibilă.

Vreau să dau aripi sufletului tău, ca să se poată avânta în înălțimi.

Iarna sunt căderea zăpezii și gheața,

Deșertul pustiurilor, furtuni de nisip: sunt fierbinte.

Eu sunt cărarea tigrului prin junglă,

Secerătorul, în timpul secerișului ogorului.

Nu sunt mulțumirea de sine.

Sunt fierbinte sau rece, dar niciodată nehotărât.

Eu sunt boncănitul cerbilor plini de dorință în pădurile seculare,

Și sunt în extazul dansului care ademenește fecioarele.

Eu sunt zâmbetul copilului, sunt cel mai plăcut de sărutul,

Sunt joacă veselă și „trebuie” crunt.

Eu sunt ispita, îndemnul, unirea, despărțirea, dorința.

Nu sunt golul, nu pulsez în venele goale.

Eu sunt cel pe care-l numesc copiii, îngerul lor,

Eu sunt Dumnezeul, pe care-l pronunță toată lumea, dar pe care nu-l cunoaște nimeni.

Eu sunt diavolul pe care însuși Dumnezeu l-a creat.

Sunt păcatul, sunt suferința, sunt pieritor.

Opresc conflictele și neputința trupelor îndârjite,

Și nimic nu a existat vreodată în Univers fără mine.

Nu sunt nimic altceva decât suflarea veșniciei.

Sunt fericire și tristețe, durerea de nedescris.

Eu am fost sufletul erelor apuse.

Unde locuiesc bolnavii sau luptătorii, peste tot sunt.

Eu am fost inima lucrurilor, puritatea neatinsă,

De neînvins, voi exista veșnic.

Așa cum la început spune cuvântul,

Mă întorc la El… și rămân… mereu, mereu…

____________________
Text – autor necunoscut
Foto credit: pixabay.com