… că libertatea mea este atât cât îmi dau voie. Sunt atât de liberă cât îmi permite propria conștiință.  Orizontul meu este atât de vast cât îmi dau voie, pot să văd lumea doar de la înălțimea la care sunt, cu cât urci mai sus (evoluezi, crești în conștiință) cu atât vezi mai departe.

… că iertarea și neiertarea depind doar de mine. Dacă totul este cu mine, despre mine și pentru mine, atunci la fel este și în cazul iertării și neiertării. Până la urmă nu este nimic de iertat, doar de învățat, de asimilat și mers mai departe.

… că nimic nu este rău, nimic nu este bun, ESTE și atât! Conotația pe care o dau faptelor, evenimentelor, situațiilor, eticheta pe care o pun este una personală și subiectivă și dată de percepția mea. Oricând doresc pot să renunț sau să schimb ceea ce este de schimbat, mai ales când este vorba despre percepții.

… că orice situație este o oportunitate de a mai învăța ceva nou despre mine. Putem să vedem o situație ca pe o problemă sau ca pe o oportunitate, alegerea aparține fiecăruia dintre noi. Orice situație pe care o întâlnim este doar un mod de a mă cunoaște, de a-mi identifica fricile, traumele, durerile, de a-mi cunoaște limitele și limitările pentru a le depăși, pentru a mă cunoaște pe mine.

… că viața este un joc cu bumeranguri – tot ce dau se întoarce la mine. Universul funcționează pe principiul cauză-efect. Orice efect are o cauză și orice cauză are un efect, că ceea ce semeni culegi mai devreme sau mai târziu.

… că norocul și-l face omul, că a fi victimă sau învingător este o alegere personală. Poți să plângi, să te plângi sau să acționezi, să cauți soluții. Fiecare găsește ceea ce a căutat vinovați sau rezolvare. Fiecare își alege culorile cu care-și colorează viața.

… că sunt singura ființă de pe pământ responsabilă de fericirea sau nefericirea mea. Nefericirea poți să o moștenești sau să te contaminezi cu ea trecând prin viață, însă fericirea este o alegere conștientă. Poți să fii fericit chiar și atunci când lucrurile nu merg așa cum ți-ai dori, la fel cum poți să fii nefericit când ai totul la picioarele tale.

… că lucrurile se fac cât mai simplu și cu bucurie. Complicare lucrurilor este o construcție mentală și este rodul unei minți needucate, o minte care te stăpânește. În ultimele sute de ani accentul în dezvoltare a fost pe mintea conștientă, pe logică, rațiune, pe ignorarea, negarea, punerea la îndoială a intuiției, a vocii inimii. Și așa, în dorința de evoluție, am reușit să ne pierdem pe noi înșine. Am ajuns să facem construcții mentale cărora nu le mai dăm de cap. Când lucrurile (re)devin simple începem să ne liniștim, să ne regăsim bucuria, să ne aliniem cu viața.

… că Viață a început să mă iubească atunci când am început eu însămi să fac asta pentru mine. Poți să manifești doar ceea ce ai. Viața, prin ceea ce trăiești, prin oamenii cu care interacționezi îți arată doar ceea ce ești tu. Ai parte de atâta iubire cât îți oferi, ai parte de prietenia pe care ți-o arați, ceilalți te tratează la fel cum te tratezi tu însuți.

… că viața nu este un produs al întâmplării, ci propria mea creație! Când am conștientizat acest lucru am început să fiu mult mai atentă la ceea ce gândesc, la ceea ce spun, la ceea ce fac și am făcut schimbări/ajustări acolo unde am simțit că este cazul.

… că nu contează ce moștenești, ci ceea ce faci cu moștenirea ta. Părinții ne oferă ceea ce pot și așa cum pot, nu neapărat așa cum ne-am dori. Oricum ar fi în spatele cuvintelor și acțiunilor lor se află sentimentul de iubire, așa cum o percepe fiecare, și intenția de a crește cât mai bine un copil. Moștenirea, oricare-ar fi aceasta poate fi acceptată sau refuzată, iar asupra felului cum au fost percepute evenimentele din copilărie se poate face ajustări.

Suntem ceea ce facem în mod repetat; prin urmare, excelența nu este un act singular, ci un obicei. Aristotel

Tu ce știi? Ce ai învățat?
Ce părere ai despre acest articol?

___________________
Foto credit: pixabay.com