Vara – timpul concediilor, cred că este cel mai adesea folosită expresia de acasă. Unde mergi în concediu, unde mergi în week-end – acasă.

Acasă, acasă, dar acum unde ești? Ce înseamnă acasă pentru tine?

Acasă – este o emoție, o stare de bine, pe care am simțit-o cândva, undeva , alături de cineva.

Dacă acasă este o trăire condiționată de existența unor persoane, locuri sau experiențe pur și simplu nu ai cum să fii bine cu tine, mereu vai avea senzația că lipsește ceva și implicit vei fi în căutarea a ceva.

Câtă vreme sentimentul de acasă este undeva în afara ta, ba chiar la o oarecare depărtare, de tine, vei tânji, îți va fi dor, te da durea.

În urmă cu ani de zile, am avut o perioadă mai agitată, mă mutam de acolo-acolo și cu serviciul și cu locuința. Multe despre această chestie nu avem habar, dar mi-am ascultat intuiția și parcă instinctiv am afirmat: acasă e unde sunt eu.

Am observa că în câteva zile am început să mă liniștesc. Ani de zile mai târziu am înțeles cu adevărat ce s-a întâmplat atunci.

Și când am înțeles cu adevărat mecanismul, am mers un pas mai departe și am afirmat că acasă este un loc în inima mea și m-am adunat de peste tot pe unde eram risipită.

De ce este important să te aduni? Pentru a nu fii împrăștiat! 🙂

Ce am câștigat făcând acest lucru: detașare, ancorare, prezență, pace interioară.

Azi îți propun un exercițiu simplu, pe care-l fac adesea în consiliere. Clienții mei, fără nicio excepție, s-au simțit mult mai bine după. La mulți dintre clienții mei am găsit tot felul de credințe legate de sentimentul de acasă, asocieri mai mult sau mai puțin conștiente. Numai acolo sunt acasă, numai cu tine mă simt ca acasă, fără tine nu pot să trăiesc, fără tine sunt  sau nu sunt într-un anume fel.

Așează-te pe un scaun. Închide ochii și muta-ți atenția către respirație. Observă cu aerul intră și iese din plămânii tăi. Și pe măsură ce observi acest lucru corpul parcă începe să se relaxeze, mintea să se liniștească.

Ușor, ușor imaginează-ți cum îți cobori privirea către picioarele tale. Vezi tălpile tale lipite de pământ și vezi cum din tălpile tale pornesc rădăcini.

Observă acele rădăcini. Cum sunt ele. În ce direcție se îndreaptă? Sunt puternice și bine ancorate sub tine sau sunt firave, oarecum superficiale, se află la mică distanță sub pământ și parcă se întind pe orizontală?

Vezi cum la capetele acelor rădăcini superficial ancorate sunt oameni dragi (părinți, prieteni), locuri în care te-ai simțit bine (casa părintească, casa bunicilor, un loc în care te-ai simțit iubit și în siguranță) sau evenimente care te-au făcut să trăiești sentimentul de acasă.

Imaginează-ți cum îți retragi rădăcinile de acolo și le înfigi adânc în pământul de sub tălpile tale. Le ancorezi acolo puternic și definitiv, sunt rădăcinile tale și sunt mereu cu tine. Sunt puternice, viguroase, îți asigură stabilitatea și vigoarea de care ai nevoie.

Acum imaginează-ți cum pe rădăcinile tale, de acolo din adâncul pământului urcă către inima ta seva, puterea, acel sentiment de acasă, până în inima ta.

Întreaga ta inimă este plină de sentimentul de acasă, aici și acum hotărăști pentru tine: Acasă e un loc în inima mea.

Știind că acasă este un loc în inima ta, nu mai ai de ce să cauți sentimentul de acasă în afara ta. Știi poarte bine că îi ai, că este cu tine, că tu l-ai adus acolo.

Această putere pe care ai redescoperit-o, faptul că te-ai reîntregit, că atașamentele (față de oameni, locuri, evenimente) au dispărut sau nu mai sunt la fel de puternice s-ar putea să te deruteze la început. Cunosc suficienți oameni care s-au întrebat dacă nu au devenit nesimțiți și egoiști pentru că nu mai simt să dorul de părinți la fel de puternic, nu mai simt să meargă în locul unde s-au născut, nu mai simt nevoia să socializeze cu persoane pe care le credeau indispensabile. Chiar și eu mi-am pus această întrebare. Răspunsul este NU, ceea ce simți este detașarea. Aceasta nu înseamnă că nu îți pasă, că nu iubești, că acele persoane nu mai sunt importante. Dimpotrivă, ceea ce poți manifesta acum este mult mai multă iubire, compasiune și înțelegere față de ceilalți, iți vezi de viața ta și le permiți lor să se ocupe pe propria viață.  Această detașare te ajută să fii mai prezent, mai ancorat și mai concentrat pe tine, îți aduce pace interioară.

Îmi amintesc o discuție cu mama.
– Când vii acasă?
– Sunt acasă, i-am răspuns și am simțit cum înghite în sec. Sunt sigură că nu i-a căzut foarte bine răspunsul meu.
– La noi când vii?
– Asta este altceva

Sunt prinții mei, le mulțumesc pentru asta și-i iubesc. Sunt locurile copilăriei mele și-mi amintesc cu plăcere sunt alți oameni dragi. Îmi amintesc cu drag, duioșie, dar nu suferință, pentru că acasă este un loc în inima mea, un loc pe care l-am găsit în mine atunci când am încetat să-l mai caut în afara mea.

Să fie de folos!

________________________
Publicat la 08.08.2016 pe lumeaprivitaaltfel.ro
Foto credit: pixabay.com