Viața modernă este astfel construită încât oamenii își pierd, din ce în ce mai mult, contactul cu natura, mai ales la orașe unde, adesea, uităm să mai privim cerul; sau, chiar dacă îl zărim, nu ne gândim că trebuie să îl privim și cu atenție. Suntem luați de valul gândurilor materiale și privirea ne coboară, din ce în ce mai mult, spre pământ. Bineînțeles, vedem soarele, dar nu știm să-l privim cum trebuie. Oare câte persoane își iau răgazul necesar ca să privească noaptea, cerul plin de stele?

Eu știu că problemele existențiale nu vă permit prea mult contemplarea stelelor, dar atunci când aveți ocazia, gândiți-vă la ele și dăruiți-le câteva minute… În liniștea nopții, închipuiți-vă că părăsiți pământul, cu vacarmul și tragediile sale, și că deveniți cetățenii cerului. Meditați asupra frumuseții stelelor, a măreției ființelor care le locuiesc. Pe măsură ce urcați în spațiu, vă veți simți ușurați, eliberați, dar veți descoperi mai ales o pace ce vă va cuprinde, încet-încet, toate celulele ființei voastre. Meditând asupra înțelepciunii care a conceput aceste lumi și asupra ființelor care îi stau ca reflectare, vă veți simți sufletul deschizându-și antenele fine, permițându-vă comunicarea cu lumea înaltului, întâlnim, aici, momente pline de măreție ale vieții, pe care mai târziu nu le vom putea uita.

Și astăzi îmi mai amintesc de anumite experiențe ce le-am făcut, în tinerețea mea, în Bulgaria. Atunci când Fraternitatea noastră urca în tabăra de vară, sus în munții Rila, alături de Maestrul Peter Deunov, eu mă cățărăm uneori până în vârful muntelui ce poartă numele de
Musala, ca să-mi petrec acolo nopțile. Mă înveleam cu câteva pături și, înainte de a adormi, întins pe spate, contemplam cerul înstelat încercând să mă leg de forțele și entitățile cosmice, al căror aspect fizic este reprezentat de stele. Nu prea înțelegeam limbajul lor, dar le iubeam, întreaga-mi ființă fiind extaziată, le priveam îndelung până adormeam. Uneori, în timpul nopții, cădeau câțiva fulgi de nea, și mă trezeam acoperit de un strat subțire de zăpadă. Dar, nimic nu mai conta, eram atât de fericit!

De-a lungul acelor ani, am descoperit extraordinara liniște ce te poate cuprinde atunci când, noaptea, te afli pe vârfurile munților, în regiunile unde călătoream, simțeam și înțelegeam că singura și adevărata muncă ce o facem în viaţă este aceea de a ne uni cu Spiritul
cosmic ce însuflețește întreg universul, în viața obișnuită, oamenii se ceartă și se sfâșie pentru tot felul de nimicuri. Tărâmul conștiinței lor este atât de îngust și limitat încât, cel mai important lucru îl constituie grijile, ambițiile, pasiunile, certurile. Ei nu vor să vadă măreția cerului ce stă deasupra lor, tot acest spațiu infinit spre care, dacă și-ar ridica ochii, s-ar putea desprinde din limitele lor și ar începe să respire câte putin, încercați să profitați de toate ocaziile ce se ivesc, ca să puteți scăpa de greutățile vieții zilnice.

Gândindu-vă la infinit, la veșnicie, veți începe să simțiți că plutiți deasupra tuturora, că nimic nu vă poate atinge, nici un necaz, nici o supărare, nici o pierdere, pentru că o altă conștiință se trezește în voi; veți motiva și judeca diferit lucrurile. Această stare de conștiință
este aceea a Inițiaților și a marilor Maeștri: aceia pe care noi i-am părăsit, i-am înșelat, le-am făcut rău, dar nimic din toate acestea nu îi mai poate răni, căci ei se află deasupra lucrurilor. Din nefericire, mulți oameni nu pot înțelege acest lucru, ei fiind obișnuiți să stea în regiunile inferioare ale gândului și sentimentelor, devenind, din ce în ce mai slabi: pentru că ei nu știu să se elibereze, și sunt continuu victime ale condițiilor negative pe care le-au lăsat să se instaleze în ei.

Da, trebuie să învățăm să folosim toate ocaziile ivite pentru a depăși mediocritatea vieții. Iar liniștea nopții, cerul înstelat, sunt cele care ne oferă condiții minunate ca să ne gândim la alte lumi, unde ființe mult mai evoluate decât noi trăiesc în armonie și splendoare, căci trebuie să uităm puțin toate treburile pământene. Tot ceea ce ne preocupă nu reprezintă nimic pentru aceste ființe, acestea constituind evenimente minore. Veți spune: „Cum? Evenimente minore? Foametea, masacrele, cataclismele, dar este îngrozitor!” Da, este oribil,dar
în ochii Inteligentei cosmice acestea nu merită nici o atenție. În ochii ei nu sunt importante decât evenimentele sufletului și cele ale spiritului.

Atunci când noaptea este calmă, clară, obișnuiți-vă să priviți stelele și să absorbiți această pace ce coboară încet din cerul înstelat. Legați-vă de fiecare dintre ele, căci fiecare, asemenea unui suflet viu, inteligent, vă va spune câte ceva. încercați să găsiți una faţă de care să aveți afinități deosebite, legați-vă de ea, imaginați-vă că vă îndreptați spre ea, sau că ea vine și vă vorbește… Stelele sunt suflete foarte evoluate. Ascultându-le vocea, veți găsi soluții la numeroasele probleme ce vă frământă, vă veți simți ușurați și luminați.

Toți marii Inițiați s-au instruit contemplând cerul înstelat, sufletul stelelor, comunicând cu ele, iar acești aștri de o forță inepuizabilă le-au transmis mesaje, pe care aceștia, la rândul lor, le-au transmis oamenilor. Trebuie să citești în stele, așa cum ai citi caracterele unei scrieri sfinte, ce-ți cere timp îndelungat de descifrare. Da, mult mai târziu începem să înțelegem, puțin câte puțin, revelațiile lor. Și chiar eu, abia acum am început să înțeleg anumite lucruri pe care cerul înstelat mi le șoptea în liniștea nopții. Sufletul meu le-a captat, le-a înregistrat și le-a păstrat amprente.

Privind stelele strălucind și lăsând în spațiu semnale luminoase, aveam impresia că un fel de război se petrecea între ele, dar un război de lumină și iubire. Acum știu că războiul va exista mereu în univers, căci principiul lui Marte va dăinui (adică nevoia de a te măsura cu ceilalți, de a te arăta mai puternic), dar el își va schimba natura și manifestările: în loc de a folosi arme ucigătoare, creaturile nu vor înceta să-și trimită raze de lumină și iubire. Iată ce am mai învățat de la stele: că este posibil ca ele să-și declare război una alteia, dar folosind armele iubirii și ale luminii.
________________________________________________
Omraam Mikhael Aivanhov – Calea Tăcerii (fragment). Editura Prosveta, 2010.