Timpul meu era responsabilitatea mea. Depindea de mine și numai de mine să decid cum vreau să-mi folosesc și să-mi ordonez timpul. Dacă voiam să-mi investesc timpul mai mult decât colegii mei rezidenți în munca pe care o făceam, atunci era alegerea mea și consecințele acestei alegeri erau responsabilitatea mea. Se poate să fi fost dureros pentru mine să privesc cum colegii mei plecau de la birou cu două, trei ore înaintea mea și se poate să fi fost dureros să-mi aud soția plângându-se că nu sunt îndeajuns de devotat familiei, dar aceste dureri erau consecința alegerii pe care o făcusem. Dacă aș fi vrut să nu le suport, atunci eram liber să aleg să nu lucrez atât de mult și să-mi structurez timpul în alt fel. Munca mea grea nu era o sarcină aruncată pe umerii mei de soarta necruțătoare sau de necruțătorul director al clinicii, era modul în care eu alesesem să-mi trăiesc viața și să-mi ordonez prioritățile. Când mi-am dat seama de aceasta, am ales să nu-mi schimb stilul de viaţă. Dar mi-am schimbat atitudinea și astfel resentimentul faţă de colegi s-a evaporat. Pur și simplu nu mai avea sens să-i acuz pe ei pentru faptul că aleseseră un stil de viaţă diferit de al meu, când eu fusesem complet liber să aleg să fiu ca ei, dacă aș fi dorit. A fi supărat pe ei însemna a fi supărat pe propria-mi alegere de a fi diferit de ei, o alegere de
care, de fapt, eram mulțumit.

Dificultatea de a accepta responsabilitatea pentru comportamentele noastre rezidă în dorința de a evita durerea consecințelor acestui comportament. Cererea adresată lui Mac Badgely de a-și asuma responsabilitatea pentru structura timpului meu era o încercare de a evita durerea de a lucra multe ore, chiar dacă lucratul timp de mai multe ore era o consecința inevitabilă a alegerii mele de a mă dedica mai mult pacienților și formării mele. Totuși, acționând astfel, căutam fără să-mi dau seama să cresc autoritatea lui Mac asupra mea. îi ofeream puterea mea, libertatea mea. Practic, îi spuneam: „Ia comanda de la mine. Fii tu șeful!” De câte ori căutăm să evităm responsabilitatea pentru propriul nostru comportament, încercăm astfel să dăm responsabilitatea altor indivizi, organizații sau altei entități. Dar acest lucru înseamnă să transferăm puterea noastră asupra acelei entități, fie ea „soartă” sau „societate”, guvern, corporație sau șefului nostru. Acesta este motivul pentru care Erich Fromm și-a intitulat atât de nimerit studiul despre nazism și autoritarism: Escapefrom Freedom (Fuga de libertate). În încercarea de a evita durerea responsabilității, milioane și chiar miliarde de oameni
încearcă zilnic să fugă de libertate.
__________________________
M. Scott Peck – Drumul către tine însuți (fragment), editura Curtea Veche