O altă cale de a înțelege legătura dintre sincronicitate și creier implică starea de meditație. Se pare că există o legătură între sincronicitate și meditație: cu cât starea de meditație este mai profundă, cu atât coincidențele sincronistice apar mai frecvent. în cartea The Global Brain, Peter Russell remarcă: Mulți oameni care practică meditația de un fel sau altul au descoperit că, în general, cu cât meditează mai profund și mai clar, cu atât trăiesc mai des tipare stranii de coincidențe. Lucrurile tind să se petreacă astfel îndeosebi după ce persoana petrece un timp îndelungat într-o tabără de meditație; când se întoarce la activitatea obișnuită, fiecare zi pare să aducă un sir continuu de coincidențe dintre cele mai putin probabile și mai prielnice.
Evident, rugăciunea poate avea un efect similar. Arhiepiscopul britanic William Temple comenta cândva: „Când mă rog, coincidențele încep să se întâmple. Când nu mă rog, nu se întâmplă.”
Cu niște ani în urmă, supoziția că meditația este un proces ce implică doar emisfera dreaptă avea o popularitate considerabilă. De bună seamă, meditația nu presupune verbalizare, dincolo de anumite acțiuni minimale, cum ar fi numărarea respirațiilor sau repetarea unei mantre. De asemenea, meditația este asociată cu o percepere holistică a propriei persoane și a lumii, fiind astfel opusă logicii și analizei, asociate îndeobște cu emisfera dreaptă. Lăsând la o parte toate acestea, noi considerăm că starea de meditație este, mai presus de toate, o stare echilibrată neurologic. Ca atare, e greu să ne închipuim că implică o emisferă mai mult decât pe cealaltă, într-o stare relaxată, dar optimă, ambele emisfere ar trebui să funcționeze.
Anumite cercetări recente sprijină puternic ideea noastră privind starea echilibrată a creierului în timpul meditației. Deosebit de remarcabilă este activitatea unui grup de la Maharishi European Research University, condus de David Orme-Johnson. Folosind electroencefalografe, acest grup a măsurat activitatea undelor cerebrale din mai multe puncte corticale în diferite etape ale somnului, stării de veghe și meditației transcendentale. Ei au observat că în timpul meditației, activitatea undelor cerebrale este echilibrată între cele două emisfere. Tiparele EEG ale celor două emisfere nu numai că ajung asemănătoare în ceea ce privește frecvența, ci mai mult, undele în sine devin puternic corelate. în termeni simpli, activitatea EEG a unei emisfere o oglindește pe a celeilalte. Această caracteristică, denumită coerență, pare a fi o trăsătură semnificativă a stării de meditație și, din câte știm, nu a mai fost găsită în nici o altă stare psihică. Orme-Johnson și grupul lui sunt de părere că această stare cerebrală corespunde conștiinței pure, stare avansată de conştienţă meditativă. Deși până acum nu au fost studiate meticulos și alte tipuri de meditație, dovezile generale sprijină ferm ideea că pe toate le caracterizează o stare echilibrată sau sincronă a activității creierului.
Punând laolaltă toate acestea, avem motive consistente de a bănui că tipul de activitate cerebrală cel mai favorabil sincronicității este starea echilibrată, profund tăcută, trăită în meditația profundă și în rugăciune – stare însoțită de coerența rezonatoare a ritmului EEG. Aceasta este rezonanța tăcută a creierului.
__________________________
Allan Combs & Mark Holland – Sincronicitate. În spatele evenimentelor se află țesătura subtilă a destinului (fragment), editura: Elena Francisc Publishing, 2008
