Am citit despre un filozof stoic din Grecia antică; la auzul vestii că fiul său a murit într-un accident, el a răspuns: „Știam că nu este nemuritor”. Aceasta este abandonare? Dacă da, nu-mi doresc așa ceva. Există anumite situații în care abandonarea pare artificială și inumană.

Izolarea de propriile sentimente nu este abandonare. Dar nu știm care a fost starea sa interioară când a spus aceste cuvinte. În anumite situații extreme, poate fi imposibil să vă acceptați prezentul. Dar întotdeauna aveți o a doua șansă de a vă abandona.

Prima ocazie este să vă abandonați în fiecare moment realității prezente. Știind că nu poate fi anulat ceea ce există — pentru că există deja — spuneți „da” la ceea ce există sau acceptați ceea ce nu există. Atunci faceți ce trebuie să faceți, ceea ce vă cere situația. Dacă rămâneți în această stare de acceptare, nu mai creați negativism, suferință și nefericire. Trăiți într-o stare a lipsei de rezistență, o stare de grație și lumină, liber de orice tensiune.

Ori de câte ori nu puteți face acest lucru, ori de câte ori pierdeți această șansă — fie pentru că nu creați suficientă prezența conștientă pentru a împiedica un tipar de rezistența habituală și inconștientă să apară, fie pentru că starea este atât de dificilă, încât este absolut inacceptabilă pentru dvs. — creați o formă de durere, o formă de suferință. Poate că vi se pare că situația creează suferință, dar în ultimă instanță lucrurile nu stau așa — rezistența dumneavoastră este cea care creează suferința.

Acum aveți o a doua șansă de a vă abandona: dacă nu puteți accepta ceea ce se află afară, atunci acceptați ceea ce se află în interior. Dacă nu puteți accepta condițiile externe, acceptați condițiile interne. Adică: nu vă opuneți durerii. Lăsați-o să existe. Abandonați-vă suferinței, disperării, fricii, singurătății sau oricărei forme îmbrăcate de suferință. Fiți martorul ei, fără să o etichetați mental. Îmbrățișați-o. Apoi veți vedea cum miracolul abandonării transformă suferința profundă în pace profundă. Aceasta este crucificarea dvs. Lăsați-o să devină învierea și înălțarea dumneavoastră.

Nu înțeleg cum se poate abandona cineva suferinței. Așa cum ați arătat, suferința este refuzul abandonării. Cum ne putem abandona lipsei abandonării?

Uitați de abandonare pentru moment. Când durerea este profundă, orice discuție despre abandonare vi se va părea ori¬cum inutilă și lipsită de sens. Când durerea este profundă, este foarte probabil să simțiți o dorință puternică de a fugi de ea, în loc să vă abandonați ei. Nu doriți să simțiți ceea ce simțiți. Ce ar putea fi mai normal? Dar nu există scăpare, ieșire. Există multe evadări false — munca, băutura, drogurile, furia, proiecția, reprimarea ş.a.m.d. — dar ele nu vă vor elibera de durere. Suferința nu scade în intensitate când o faceți să devină inconștientă. Când negați durerea emoțională, tot ceea ce faceți sau gândiți, inclusiv relațiile dumneavoastră, devin contamina¬te de ea. O difuzați, ca să spun așa, sub forma energiei pe care o emanați, iar ceilalți o detectează subliminal. Dacă sunt inconștienți, se pot simți obligați să vă atace sau să vă rănească într-un fel sau îi puteți răni dumneavoastră, proiectând inconștient dure¬rea dvs. asupra lor. Veți atrage și manifesta tot ceea ce corespunde stării dumneavoastră.

Când nu există scăpare, există totuși o cale de abordare a problemei. Așa că nu întoarceți spatele durerii. înfruntați-o. Simțiți-o complet. Trăiți-o — nu vă gândiți la ea! Exprimați-o, dacă este nevoie, dar nu creați un scenariu mental în jurul ei. Acordați toată atenția sentimentului, nu persoanei, evenimentului sau situației care pare să o fi produs. Nu lăsați mintea să folosească durerea pentru a vă crea în jurul ei o identitate de victimă. Compătimindu-vă și spunându-le altora povestea dumneavoastră, veți rămâne blocat în suferință. Deoarece este imposibil să scăpați de sentiment, singura posibilitate de a-l schimba este să vă adânciți în el; altfel, nimic nu se va schimba.

Așa că acordați atenție deplină sentimentelor și abțineți-vă de la etichetarea lor mentală. Pe măsură ce vă adânciți tot mai mult în sentiment, fiți extrem de atent. La început, vi se va părea un loc întunecat și terifiant, iar, când veți simți dorința intensă de a fugi, observați-o fără să-i dați curs. Continuați să vă concentrați atenția asupra durerii, continuați să simțiți dure¬rea, frica, groaza, singurătatea — sentimentul, oricare ar fi el. Rămâneți vigilent, rămâneți prezent — prezent cu toată Ființa, cu fiecare celulă a corpului. Făcând acest lucru, aduceți o rază de lumină în întuneric. Aceasta este flacăra conștiinței voastre.

În acest stadiu, nu mai este nevoie să vă faceți griji în legătură cu abandonarea. Aceasta s-a produs deja. Cum? Atenția deplină este acceptare deplină, este abandonare. Acordându-i atenție deplină, folosiți puterea Clipei de acum, care este puterea prezenței dumneavoastră. Niciun rest ascuns de rezistență nu poate supraviețui în ea. Prezența elimină timpul. Fără timp, suferința și negativismul nu pot supraviețui.

Acceptarea suferinței este o călătorie în moarte. Confruntarea cu durerea profundă, acceptarea ei, mutarea atenției asupra ei înseamnă a muri conștient. Când ați murit de această moarte, realizați că nu există moarte — și că nu aveți de ce să vă temeți. Numai sinele fals moare. Imaginați-vă o rază de soare care a uitat că este o parte inseparabilă a soarelui și se păcălește singură, făcându-se să creadă că trebuie să lupte pentru supraviețuire, să creeze și să se agate de o identitate di¬ferită de cea a soarelui. Moartea acestei iluzii nu ar fi incredibil de eliberatoare?

Vă doriți o moarte ușoara? Ați prefera să muriți fără durere, fără agonie? Atunci lăsați trecutul să moară în fiecare moment și permiteți luminii prezentei dumneavoastră să alunge prin strălucirea ei sinele greoi, legat de timp, care credeați că sunteți „dumneavoastră.”.
_______________________
Eckhart Tolle – Puterea Prezentului (fragment), editura Curtea Veche