Probabil că ai auzit expresii de genul: lasă trecutul în pace, detașează-te de trecut, trăiește prezentul, trăiește aici și acum, bucură-te de moment.

Și atunci de ce să ne ocupăm de trecut, când pe noi ne interesează prezentul?

Aș vrea să fac o clarificare. Când vorbesc despre trecut, nu mă refer la fapte care s-au întâmplat cu timp în urmă, la ceea ce a fost și nu mai este, ci la acel trecut care are efect asupra prezentului, la ceea ce este viu.

Aceste evenimente sunt marcate în structurile mele, trăiesc în mine și determină modul de gândire, sunt credințele mele însușite sau moștenite, tiparele mentale,  obiceiurile, care mă determină să fac sau să nu fac unele lucruri. Care-mi spun că merit sau nu merit ceva, care-mi dau sau îmi blochează, îmi subminează încrederea în mine, în deciziile mele, în capacitatea mea de a obține ceea ce-mi doresc.

Trecutul prezent în mine îmi determină punctele slabe, dar și pe cele forte, gândurile despre cum e viața (grea, ușoară, simplă, povară, minunată, mizerabilă) îmi creează percepția asupra acesteia și implicit propria-mi realitate.

Trecutul sau mai corect percepția mea  asupra lui mă face să trăiesc anumite experiențe în dorința Universului, a Creatorului  de a mă ajuta în devenirea mea, de a mă determina să mă raportez corect la mine și la ceea ce se petrece în jurul meu.

Atrag în viața mea oamenii și evenimentele asemenea mie. Atâta vreme cât sunt în dizarmonie trăiesc ceea ce sunt, nu ceea ce vreau.

De aici calitatea vieții, a relațiilor, a manifestării mele pe toate planurile. Trecutul determină cine sunt eu și cum mă manifest, modul în care trăiesc.

Totul, de la cum gândesc, cum mă îmbrac, cât îmi pasă de mine, cum iubesc, cum sunt iubită, cum mă manifest sau nu mă manifest, entuziasmul sau apatia, își are rădăcinile în trecut.

În acest context, trecutul nu este o rememorare a ceea ce fuse și se duce, ci a ceea ce este, a ceea ce-mi afectează și determină prezentul. Este o întâlnire cu ceea ce continuă să acționeze asupra mea.

Aici și acum fiecare persoană are legături cu alte persoane, cu locuri, cu experiențe, cu situații, cu trăiri. Prinși în rutina zilei, în capcana propriei minți purtăm această povară după noi, ne târâm prin viață.

Distracția apare atunci când dorim să facem ceva, să schimbăm ceva în viața noastră și această energie a trecutului ne blochează, ne ține pe loc, ne înlănțuie.

Însă, atunci când vrem să întreprindem lucruri cu adevărat noi, trecutul ne atârnă ca un bolovan de picioare și nu ne putem urni, mișca, înainta. Sau efortul cu care facem acest lucru este mare comparativ cu rezultatele.

Purtăm această greutate după noi până când schimbăm trecutul, felul în care ne raportăm la el, la evenimentele și situațiile prin care am trecut.

Când vorbim despre moștenire, există  posibilitatea ca poverile trecutului înaintaților noștri să ne rămână nouă. Ei au făcut cât au putut, restul ne-a rămas nouă. Așa se explică credințele moștenite (viața e grea, viața e luptă, nu ai cum să le ai pe toate, banii sunt răi, decât singur/singură mai bine așa, mă sacrific ca să fie bine etc.) precum și așa-zisele boli genetice, care sunt de fapt informații și energii blocate, fapt demonstrat de experiențele fizicii cuantice.

Trecutul are nevoie să fie vindecat pentru a se putea integra armonios în prezent. Noi avem această nevoie, pentru a trăi viața pe care ne-o dorim, pentru a ne putea manifesta la întregul nostru potențial.

De ce să ne ocupăm de trecut?
Pentru că ne bântuie! 🙂

______________________
Sursa: Lumea Privită Altfel