Nivelurile conștiinței umane

Nivelurile conștiinței umane

Nivelul 20 al energiei – Rușinea

Nivelul rușinii se apropie periculos de moarte. Cei aflați la acest nivel pot chiar alege să moară recurgând la un act conștient de sinucidere sau, într-un mod subtil, prin refuzul de a lua acele măsuri și atitudini care le-ar putea prelungi viața.

Tot aici întâlnim adesea și moartea printr-un accident evitabil. Cu toții suntem conștienți într-o măsură mai mare sau mai mică de cât de dureroasă este umilința. De rușine, ne punem capul în pământ și aproape ne dorim să devenim invizibili. Exilarea este un accesoriu obișnuit la rușinii și, în societățile primitive, din care cu toții provenim, echivala cu moartea.

Experiențele din copilărie, cu sunt de exemplu abuzurile sexuale (care conduc la Rușine), marchează personalitatea pe viață, în afara cazului în care sunt rezolvate pe cale terapeutică. După cum a stabilit Freud, Rușinea produce nevroze. Ea este distructivă pentru sănătatea emoțională și psihologică și, ca o consecință a stimei scăzute de sine, predispune la dezvoltarea afecțiunilor psihice, o persoană a cărei personalitate are la bază Rușinea este timidă, retrasă și introvertită.

Rușinea este folosită ca unealtă a cruzimii, iar victimele sale devin adesea, la rândul lor, crude. Copiii rușinoși sunt cruzi deopotrivă cu animalele și cu ei înșiși. Comportamentul persoanelor a căror conștiință se situează abia la nivelul 20 este unul periculos. Ei sunt predispuși la halucinațiile proprii unei naturi acuzatoare, la paranoia, în vreme ce alții devin psihotici sau  comit crime bizare.

Unii indivizi marcați de Rușine îți compensează acest neajuns prin perfecționism și rigiditate, devenind încrâncenați și intoleranți. Exemple notorii ale acestui fapt sunt extremiștii morali, ce formează grupuri vigilente, proiectând asupra altora (pe care se simt apoi îndreptățiți să-i agreseze) propria lor rușine inconștientă. Nu de puține ori, criminalii în serie au acționat sub resortul unui moralism sexual, justificat din dorința de a pedepsi femeile ”rele”.

Deoarece trage în jos întregul nivel al personalității, Rușinea cauzează vulnerabilitate și în fața celorlalte emoții negative, generând astfel de multe ori îngâmfare, mânie și sentimente de vinovăție.

Nivelul 30 al energiei – Vinovăția

timp ce alții încercă să evadeze cu disperare din acest cerc vicios, prin negarea anormală a oricărei vinovății.

Cei dominați de vinovăție devin preocupați de „păcat”, atitudine emoțională ce este adesea exploatată în scopuri de corecție și control de către demagogi religioși. Acești mistici ai păcatului și salvării, obsedați de pedeapsă, își proiectează și-și manifestă adesea asupra celorlalți propriile sentimente de vinovăție.

Subculturile în care  subzistă aberația autoflagelării manifestă de multe ori și alte forme endemice de cruzime, cum ar fi ritualul public de ucidere al animalelor. Vinovăția provoacă furia, a cărei expresii este adesea crima. Pedeapsa capitală este un exemplu al felului în care uciderea încântă o populație dominată de vinovăție. Găsim un exemplu al acestui fapt și dacă privim spre neiertătoarea noastră  societate americană. Aceasta se folosește de presă pentru a-și pune victimele la stâlpul infamiei și uzează de pedepse a căror valoare inhibitoare ori corectivă nu a fost demonstrată niciodată.

Nivelul  50 al energiei – Apatia

Acest nivel este caracterizat de sărăcie, disperare și lipsă a speranței. Lumea și viitorul arată sumbru; patosul este leit-motivul vieții. Este o stare a neajutorării; victimelor sale, înconjurate de nevoi, le lipsesc nu numai resursele, ci și energia pentru a se salva. În afară de cazul în care energia exterioară este oferită de îngrijitori, poate surveni moartea prin sinucidere pasivă. Lipsiți de voința de a trăi, acești neajutorați privesc în gol, inerți la stimuli, până când ochii încetează să mai clipească pentru ca, în cele din urmă, să nu mai aibă suficientă energie nici măcar pentru a înghiți hrana.

Acesta este nivelul celor fără adăpost și ai părăsiților societății. Este, de asemenea, destinul multor bătrâni și bolnavi izolați. Apaticii sunt dependenți, cei din jurul lor îi percep însă ca pe o povară.

De prea multe ori, societății îi lipsește motivația necesară pentru a fi cu adevărat de ajutor culturilor și indivizilor aflați la acest nivel, care sunt văzuți ca niște risipitori inutili ai resurselor. Nivelul apatiei este cel al străzilor Calcuttei, unde numai o sfântă asemenea Micii Tereza și a ucenicilor ei au avut curajul să intervină. Este nivelul abandonării speranței și puțini au curajul de a privi în față aceste lucruri.

Nivelul 75 al energiei – Durerea

Este nivelul tristeții, pierderii și descurajării. Cei mai mulți dintre noi am trecut prin aceste stări pentru un timp, dar aceia care rămân la acest nivel trăiesc o viață de regrete și depresii constante. Este nivelul doliului, al deposedării și al regretelor față de trecut. Este, de asemenea, nivelul celor care s-au obișnuit să piardă și al jucătorilor cronici, care acceptă ruina ca pe o parte a stilului lor de viață, ajungând adesea până la pierderea slujbelor, prietenilor, familiei, banilor, șansei și sănătății lor.

Pierderile majore suferite în prima parte a vieții îl fac mai târziu pe subiectul lor vulnerabil la acceptarea pasivă a durerii ca și cum suferința ar fi prețul vieții. Cel aflat în Durere vede suferința peste tot: suferința copiilor, tristețea condiției lumii, tristețea vieții. Acest nivel își pune amprenta asupra întregii viziuni existențiale. O parte a sindromului pierderii este noțiunea ireversibilității a ceea ce a fost pierdut sau a ceea ce simbolizează aceasta. În acest punct avem de-a face cu o trecere de la particular la general, astfel încât pierderea unei ființe iubite este echivalentă cu pierderea iubirii înseși. La acest nivel, atare pierderi emoționale pot declanșa o depresie serioasă sau chiar moartea.

Deși, Durerea este cimitirul vieții, ea are totuși mai multă energie decât Apatia. Astfel, când un pacient traumatizat și apatic începe să plângă, știm că starea lui este mai bună. Odată ce începe să plângă va mânca din nou.

Nivelul 100 al energiei – Frica

La nivelul 100 avem la dispoziție mai multă energie. Frica sau pericolul sunt sănătoase. Frica guvernează o mare parte a lumii. Frica de dușmani, frica de bătrânețe sau moarte, teama de a fi respins și o mulțime de alte sentimente de frică motivate social constituie declanșatorii primari ai motivației în viețile multor oameni.

Din perspectiva acestui nivel, lumea – plină de capcane și amenințări – pare să fie la cheremul hazardului. Frica și accesoriul ei nelipsit, insecuritatea, sunt instrumente de control preferate de agențiile opresive totalitare și de manipulatorii importanți. La rândul lor, mass-media și publicitatea se folosesc de frică pentru a-și crește procentul de piață.

Proliferarea temerilor este la fel de nelimitată ca imaginația umană; odată ajunși în ghearele fricii, chiar și cele mai inocente evenimente ne-o alimentează. Frica devine obsesivă și poate lua orice formă. Tema de a pierde o relație duce la gelozie și la un nivel cronic de stres. O gândire marcată de frică poate cauza paranoia sau apariția structurilor neurotice defensive. De asemenea, pentru că este și contagioasă, Frica poate deveni tendință socială dominantă.

Frica limitează dezvoltarea personalității și favorizează inhibițiile. Deoarece este nevoie de energie pentru a depăși Frica, cei aflați sub imperiul ei nu pot atinge un nivel mai înalt decât dacă sunt ajutați. Astfel, cel temător, pentru a se elibera de sub robia Fricii, va căuta lideri puternici, ce par că și-au învins propriile temeri.

Nivelul 125 al energiei – Dorința

La acest nivel avem de-a face cu încă și mai multă energie. Dorința motivează multe domenii ale activității umane, printre care și economia. Cei din sfera publicității apasă coardă pentru a ne programa cu dorințe legate de pornirile noastre instinctuale. Dorința e cea care ne face să depunem mari eforturi pentru a ne atinge obiectivele sau pentru a obține anumite recompense. Dorința de bani, prestigiu sau putere e cea care conduce viețile multora dintre cei care au reușit să-și învingă Teama.

De asemenea, Dorința constituie nivelul patimilor și al dependenței (și nu de puține ori, la acest nivel, dorința devine chiar mai importantă decât viața). Victima Dorinței poate fi inconștientă cu privire la fundamentul motivelor sale. Unii oamenii devin dependenți de dorința de  atenție și-i conduc pe ceilalți prin pretențiile lor. Dorința de acceptare sexuală a produs o întreagă industrie cosmetică și de modă.

Dorința are de-a face și cu acumularea și lăcomia. Dar – pentru că e un câmp energetic în mișcare – dorința este instabilă, astfel încât satisfacerea unei dorințe este imediat înlocuită cu o altă dorință nesatisfăcută, pentru altceva. Iată de ce multimilionarii rămân obsedați de dorința de a câștiga tot mai mulți bani.

În mod evident, Dorința e un stadiu mult mai înalt decât Apatia sau Durerea. Pentru a ”primi” trebuie să ai mai întâi energia de a ”dori”. Televiziunea are o influență majoră asupra multor oameni, cărora le inoculează și le întreține apoi dorințele până la gradul în care depășesc Apatia și încep să caute o viață mai bună. Dorința ne poate duce pe drumul înțelegerii. Ea poate fi, așadar, o trambulină spre nivelele mai înalte ale conștiinței.

Nivelul 150 al energie – Furia

Deși Furia poate conduce la crimă și la război, ca nivel energetic ea se definește mult mai departe de moarte decât nivelele inferioare ei. Furia poate conduce atât la acțiuni constructive, cât și la acțiuni distructive. Atunci când oamenii lasă în urmă Apatia și Durerea pentru a-și depăși Frica, ei încep să dorească; Dorința duce la frustrare, care la rândul ei, conduce la Furie. Astfel, Furia poate fi un punct de sprijin prin care cei oprimați pot fi catapultați, în cele din urmă, spre libertate. Furia împotriva injustiției sociale, ca și cea îndreptată împotriva victimizării și inegalității s dat naștere unor mișcări importante, ce au condus la schimbări majore în structura societății.

Dar, Furia se exprimă cel mi adesea ca resentiment și răzbunare, fiind astfel volatilă și periculoasă. Ca stil de viață, Furia este exemplificată de oamenii iritabili și explozivi, exagerat de sensibili la glume și ironii (chiar și la cele mai nevinovate), devenind astfel certăreți, belicoși și procesomani.

De vreme ce Furia izvorăște din dorința frustrată, ea se bazează pe câmpul energetic imediat inferior ei. Frustrarea provine din exagerarea importanței dorinței. O persoană mânioasă, asemenea copilului frustrat, începe să țipe. Furia conduce lesne la ură, sentiment ce are un efect eroziv asupra tuturor domeniilor vieții.

Nivelul 175 al energiei – Mândria

Mândria, se situează la nivelul energetic 175, are suficientă energie pentru a pune în mișcare Marina SUA. Acesta este nivelul spre care tinde majoritatea oamenilor de astăzi. Oamenii încercă un sentiment pozitiv atunci când ajung la acest nivel, spre deosebire de cel pe care-l experimentează în cazul câmpurilor energetice mai joase. Această înălțare a stimei de sine constituie balsamul tuturor suferințelor îndurate la nivelele inferioare al conștiinței. Mândria arat bine și știe acest lucru, defilând semeț prim marea paradă a vieții.

Mândria este tot atât de departe de Rușine, Vinovăție sau Frică precum disperarea vieții de ghetou față de mândria de a face parte dintr-un corp de elită al armatei, cum este cel al Marinei. Mândria are în general o reputație bună și este încurajată din punct de vedere social. Cu toate acestea, după cum vedem din schema nivelelor conștiinței, ea este suficient de negativă pentru a rămâne sub nivelul critic de 200. Din acest motiv, Mândria se simte bine numai dacă este pusă în contrast cu nivelele inferioare.

Mândria este defensivă și vulnerabilă pentru că depinde de condiții exterioare, în lipsa cărora poate reveni la nivel inferior. Un ”eu” supraevaluat este vulnerabil. Mândria rămâne slabă pentru că poate fi dărâmată de pe piedestalul ei, devenind Rușine.  Acesta este, de fapt, pericolul ce alimentează temerile legate de pierderea Mândriei.

Mândria este divizibilă și dă naștere facționalismului, iar consecințele acestui fapt sunt costisitoare. S-a murit destul de  adesea din rațiuni ce țineau de Mândrie. Armatele s-au măcelărit cu regularitate pentru  un alt aspect al mândriei, numit naționalism. Războaiele religioase, terorism politic și bigotism, istoria teribilă a Orientului Mijlociu și a Europei Centrale –  toate acestea sunt prețul Mândriei, pe care fiecare societate îl plătește.

Partea inferioară a Mândriei este aroganța, negația și refuzul. Aceste caracteristici blochează dezvoltarea. În Mândrie, refacerea din dependența de patimi este imposibilă, pentru că sunt negate problemele emoționale sau defectele de caracter. De altfel toată problema negării este una legată de Mândrie. Astfel, Mândria se constituie o piedică foarte vizibilă pe drumul dobândirii prestigiului și măreției.

Nivelul 200 al energiei – Curajul

La nivelul 200 apare pentru prima dată puterea. Atunci când testăm subiecții la niveluri energetice inferioare pragului de 200 o observăm, așa cum se poate verifica numaidecât, că toți încercă sentimente de slăbiciune. Toți devin însă puternici ca răspuns la câmpurile favorabile vieții, situate peste acest prag.

Aceasta este linia critică, ce distinge influențele pozitive ale vieții de cele negative. La nivelul Curajului are loc atingerea adevăratei puteri. Prin urmare, avem de-a face, de asemenea, cu un nivel de întărire. Aceasta este  zona explorării, realizării, a forței și determinării. La nivelele inferioare, lume este văzută ca fiind lipsită de speranță, tristă, înfricoșătoare sau frustrantă, dar la nivelul Curajului viața este incitantă, provocatoare și stimulatoare. Curajul implică disponibilitatea de a încerca lucruri noi și de a da piept cu vicisitudinile vieții. La acest nivel de întărire putem să gestionăm cu adevărat oportunitățile pe care ni le oferă viața. Spre exemplu, la nivelul 200 există energia necesară însușirii aptitudinilor pe care le presupune o nouă profesie. Dezvoltarea și educația devin obiective realizabile. De asemenea, există capacitatea de a face față temerilor sau deficiențelor de caracter și de a crește în ciuda acestora. Anxietatea nu ne mai zădărnicește aspirațiile, așa cum făcea în stadiile inferioare ale evoluției. Obstacolele care înfrâng oamenii a căror conștiință se află sub nivelul 200 acționează ca stimuli pentru cei ce au evoluat în acest prim nivel de putere adevărată.

Oamenii de la acest nivel restituie lumii la fel de multă energie câtă primesc, în vreme ce, la nivelele inferioare, populațiile și indivizii atrag energie de la societate fără să ofere nimic în schimb. Deoarece realizarea implică un feed-back pozitiv,  stima și valorizarea de sine devin tot mai puternice. Aici începe productivitatea.

Nivelul colectiv al conștiinței omenirii s-a păstrat la valoarea 190 vreme de mai multe secolele și, în mod ciudat, abia în ultimul deceniu a făcut un salt la nivelul actual de 204. (Prima ediție a acestui volum a apărut în 1995. N.Tr.)

Nivelul 250 al energiei  – Neutralitatea

Energia devine foarte pozitivă pe măsură ce ne apropiem de nivelul Neutralității. Am numit acest nivel al Neutralității. Am numit acest nivel al Neutralității pentru că este definit de eliberarea din poziționarea caracteristică stadiilor inferioare. Sub nivelul 250, conștiința tinde spre dihotomii și poziții rigide, fapt care constituie un impediment într-o lume mai curând complexă și multifuncțională decât în alb și negru. Abordarea unor atare poziții creează polarizare care, la rândul ei, generează opoziție și diviziune. Așa cum se întâmplă și în arterele marțiale, o poziție rigidă devine un punct vulnerabil; ceea ce nu se îndoaie este în pericol să se spargă. Ridicându-se deasupra barierelor sau opozițiilor ce dispersează energia, condiția Neutralității permite abordarea problemelor într-un mod flexibil și realist. A fi neutru înseamnă a fi relativ neatașat de consecințe și eșecuri, neîmplinirea unui drum nemaifiind frustrantă, înspăimântătoare sau o înfrângere.

O persoană aflată la nivelul Neutralității poate spune: „Bine, dacă nu voi reuși să primesc acest serviciu voi găsi altul”. Acesta este începutul încrederii interioare în sine. A simți și înțelege puterea înseamnă a nu te lăsa intimidat, dar în același timp a nu dori neapărat să demonstrezi ceva. Așteptarea că viața, cu suișurile și coborâșurile ei, va fi în fond bună dacă ne putem adapta, e o opțiune proprie la nivelul 250.

Omenii aflați la nivelul Neutralității au simțul bunăstării. Emblema acestui nivel e încrederea în capacitățile necesare pentru a trăi în lume. Acesta est  nivelul Siguranței. Cu oameni din acest nivel este ușor să te înțelegi și în prejma lor te simți în siguranță, pentru că nu sunt interesați de dispute, competiții și vinovăție. Ei ne transmit încredere fiind ei înșiși, netulburați din punct de vedere emoțional.

Această atitudine evită judecățile și nu conduce la vreo nevoie de a controla comportamentul celorlalți. În același timp, dat fiind că oamenii Neutri valorizează libertatea, ei sunt la rândul lor greu de controlat.

Nivelul 310 al energiei – Bunăvoința

Acest nivel foarte pozitiv de energie poate fi considerat o poartă spre nivelele superioare. Dacă, de exemplu, cei aflați la nivelul Neutralității se descurcă bine la locul de muncă, la nivelul Bunăvoinței avem de-a face cu excelența, succesul în orice încercări fiind un lucru obișnuit.

Aici dezvoltarea este rapidă pentru că oamenii sunt aleși pentru a avansa. Pe de altă parte, Bunăvoința implică depășirea rezistenței interioare în fața vieții și pe de alta, disponibilitatea de a lua parte la ea. Sub nivelul de 200 oamenii tind să fie limitați, dar la nivelul de 310 are loc o mare deschidere. La acest nivel oamenii devin  foarte prietenoși, iar succesul economic și social pare să urmeze automat.

Spre exemplu, cei Binevoitori nu sunt îngrijorați de șomaj; ei vor accepta orice slujbă, ori își vor crea propria afacere și carieră. Nu se simt înjosiți de funcțiile de execuție sau de a porni de jos. Sunt îndatoritori față de ceilalți și contribuie la binele societății. De asemenea, ei sunt deschiși față de problemele interioare și nu se confruntă cu blocaje majore în învățare.

La acest nivel, stima de sine este ridicată, fiind întărită de feed-back-ul  pozitiv primit de la societate sub forma recunoașterii, aprecierii și recompensei. Cel binevoitor este empatic și sensibil la nevoile celorlalți. Ei sunt cei ce construiesc societatea și principalii contribuitori ai acesteia. Au capacitatea de a se corija pe ei înșiși, dar fiind că tind să învețe din propriile experiențe. Depășind Mândria, ei sunt dispuși să-și privească în față defectele și să învețe de la alții. La acest nivel, oamenii devin studenți excelenți. Ei sunt ușor de instruit și reprezintă o considerabilă sursă de putere pentru societate.

Nivelul 350 al energiei – Acceptarea

La acest nivel al conștiinței are loc o transformare majoră în ceea ce privește înțelegerea că sursa și creatorul experienței de viață ale unui individ este el însuși. Asumarea unei atare responsabilități este proprie acestui nivel de evoluție, caracterizat de capacitatea de a trăi în armonie cu forțele vieții.

Toți oamenii din nivelele inferioare pragului de 200 înclină să fie lipsiți de putere și se privesc pe ei înșiși ca pe niște victime aflate la cheremul valurilor vieții. Acest fapt își are originea în credința că sursa fericirii sau cauza problemelor cuiva se află ”în afara acestei lumi”. Prin înțelegerea faptului că sursa fericirii este în noi înșine, acest nivel aduce cu sine un salt imens. În acest stadiu nu mai atribuim unui ceva ”supranatural” capacitatea de a ne face fericiți și nici dragostea nu mai este privită drept ceva dat și apoi luat înapoi de un altul, ci izvorul din noi înșine.

Acceptare nu trebuie confundată cu pasivitatea, care constituie un simptom al Apatiei. Forma de acceptare de care ne ocupăm acum permite angajarea în viață și în circumstanțele acesteia, fără a încerca însă să ne liniem vița unei planificări.

Odată cu acceptarea (dat fiind că am depășit negarea) avem de-a face cu percepția și calmul emoțional. Vedem acum lucrurile fără să le mai deforma sau înțelege greșit și, în același timp, contextul experienței ni se lărgește în așa fel încât devenim capabili să vedem lucrurile în ansamblu. În esență, acceptarea implică echilibrul, măsura și caracterul potrivit.

Cei aflați la nivelul Acceptării nu sunt interesați să determine ce anume este rău sau bun, ci se dedică rezolvării problemelor. Slujbele dificile nu le creează vreun disconfort și nici descurajare. Obiectivele pe termen lung încep să devină prevalente, față de cele pe termen scurt; autodisciplina și săpunirea domeniului lor de activitate devin și ele un loc comun.

La nivelul Acceptării nu mai suntem polarizați de conflicte sau opoziții; înțelegem că și ceilalți oameni au același drepturi ca noi și respectăm acest lucru, pentru că punem preț pe echitate. Dacă nivelele inferioare sunt caracterizate de rigiditate, la acest nivel începe să apară pluralitatea, ca formă de rezolvare a problemelor. Prin urmare, acest nivel este eliberat de discriminare și intoleranță. De asemenea, există o conștiența a faptului că egalitatea nu exclude; că acceptarea, mai curând decât să respingă, unește ți înglobează.

Nivelul 400 al energiei – Rațiunea

Inteligența și rațiunea ies la rampă atunci când depăși emoționalitatea proprie nivelurilor inferioare. Rațiunea este capabilă să gestioneze cantități mari și complexe de date și să ia rapid deciziile corecte; e capabilă să înțeleagă relațiile, gradațiile și distincțiile și astfel, manipulare simbolurilor ca pe niște abstracte devine din ce în ce mai importantă. Acesta este nivelul științei, al medicinei și al capacității crescute de conceptualizare și comprehensiune în general. Cunoașterea și educația sunt considerate foarte importante aici. Înțelegerea și informația sunt instrumentele principale ale realizării, care constituie emblema nivelului 400. Acest este nivelul laureaților premiului Nobel, al marilor oameni de stat, al judecătorilor de la Curtea Supremă. Einstein, Freud și alte figuri importante din istoria gândirii se încadrau aici.

Neajunsurile acestui nivel sunt eșecul de a distinge cu claritate diferența dintre simboluri și ce anume reprezintă ele și confuzia între lumile obiective și cele subiective, fapt care limitează înțelegerea cauzalității. La acest nivel este ușor să scăpăm din vedere pădurea din cauza copacilor, să devenim seduși de concepte și teorii și să sfârșim fără să atingem punctul esențial. În sine, intelectualizarea poate deveni un capăt de linie. Rațiunea este limitată prin faptul că nu ne oferă capacitatea de a discerne esența sau punctul critic al unei probleme.

Rațiunea nu constituie în sine o cale spre adevăr. Ea oferă o mare cantitate de informații, dar îi lipsește capacitatea de a rezolva discrepanțele dintre date și concluzii. Toate argumentele filozofice sună convingător în felul lor. Deși rațiunea este foarte eficientă într-o lume tehnicizată în care domină metodele logice, tot ea constituie, paradoxal, principalul blocaj în cale atingerii unor nivele superioare ale științei. Depășirea acestui nivel este relativ puțin obișnuită în societatea noastră.

Nivelul 500 al energiei – Iubirea

Nivelul de care ne ocupăm acum nu se referă la iubirea reflectată în mass-media. Ceea ce este denumit îndeobște prin iubire nu este altceva decât o emoție intensă în care se combină atracția (deopotrivă fizică și emoțională), posesivitate, controlul, patima, erotismul și noutatea. Deși este de regulă imperceptibilă și fluctuantă, nu de puține ori, dacă este împiedicată, această emoție dă la iveală o furie și o dependență pe care inițial le mascase. Că iubirea se poate schimba în ură este deja un loc comun, dar ceea ce se denumește îndeobște prin acest termen, iubire, este mai curând este un sentimentalism dependent. Ura își are izvorul în mândrie, nu în iubire și, probabil, într-o relație, în care iubirea se transformă în ură, nici nu a existat vreodată iubire adevărată.

Nivelul 500 este caracterizat de dezvoltarea unei iubiri necondiționate, neschimbătoare și permanente. Ea nu fluctuează, pentru că sursa ei, aflată î însăși persoana care iubește, nu este dependentă de factori exteriori. A iubi este o stare de a fi. Este un mod de  a te raporta la lume, unul plin de iertare, atenție și implicare. Iubirea nu este intelectuală și nu provine din minte; iubirea izvorăște din inimă. Ea are capacitatea de a-i înălța pe alții și poate face lucruri mari datorită purității motivelor sale.

La acest nivel de dezvoltare, capacitate de a distinge esența devine prevalentă, miezul unei probleme devine preocuparea de căpetenie. Fiind depășită Rațiunea, apare capacitatea de a recunoaște instantaneu totalitatea unei probleme și contextul lărgit al acesteia. Reținea se ocupă numai de domeniul particularului, dar iubirea surprinde întregul. Această abilitate, adesea asumată intuiției, este capacitatea de înțelegere instantaneea fără a recurge la procesarea succesivă a simbolurilor. Acest fenomen aparent abstract este de fapt unul foarte concret; el este acompaniat de o însemnată cantitate de endorfină în creier.

Iubirea nu ia nici o poziție, fiind astfel globală și mai presus de separația poziționalității. Astfel, este posibil să fim ”unul cu celălalt” ca și cum nu ar exista nicio barieră. Iubirea este așadar inclusivă, lărgind în mod progresiv semnificația sinelui. Iubirea se concentrează asupra binelui din viață, în toate formele de expresie ale acestuia. Ea dizolvă negativitatea mai curând recontextualizând-o decât atacând-o frontal.

Acesta este nivelul adevăratei fericiri, dar, deși lumea este fascinată de subiectul iubirii și toate religiile viabile calibrează cel puțin la nivelul 500, e interesant de notat că numai 0,4% din populația lumii a atins vreodată acest nivel de evoluție al conștiinței.

Nivelul 540 al energiei – Bucuria

Pe măsură ce iubire devine tot mai necondiționată, ea începe să fie percepută ca bucurie interioară. Nu este vorba de bucuria cauzată de o turnură favorabilă a evenimentelor, ci de un companion constant al tuturor activităților. Mai curând decât dintr-o sursă anume, bucuria izvorăște din fiecare moment al existenței. Nivelul 540 este totodată și cel al vindecării și cel al grupurilor spirituale de ajutor.

Mai sus de nivelul 540 începe nivelul sfinților, vindecătorilor și al studenților avansați. Caracteristică acestui câmp energetic este capacitatea de a  avea o răbdare imensă și o persistență a atitudinii pozitive chiar dacă suntem puși în fața unei adversități prelungite. Emblema acestei stări este compasiunea. Oamenii care au ajuns la acest nivel au un efect notabil asupra celorlalți. Ei sunt capabili de perioade lungi de extaz și de visare cu ochii deschiși, fapt ce le induce o stare de iubire și pace. Lumea văzută de către cei acre au atins nivelul 500 este iluminată de o neasemuită  frumusețe și perfecțiune a creației. Totul se întâmplă fără efort, prin sincronicitate, iar lumea și orice lucru din ea este văzută ca fiind o expresie a iubirii și divinității. Voința individuală este absorbită de voința divină. Este simțită o prezență, a cărei putere facilitează fenomene situate în afara așteptărilor convenționale ale realității (pe care observatorul le numește miraculoase). Aceste fenomene reprezintă puterea câmpului energetic și nu a individului.

Simțul responsabilității față de ceilalți este și el o altă calitate la cei din acest nivel, comparativ cu reprezentanții nivelurilor inferioare. Astfel, există dorința de a folosi starea conștiinței cuiva întru folosul vieții înseși și nu în beneficiul câtorva indivizi.  Această capacitate de a iubi simultan mai mulți oameni este acompaniată de descoperirea că, pe măsură ce iubim mai mut, crește și capacitatea noastă de a iubi.

Experiențele de moarte clinică, ce sunt în mod caracteristic transformatoare prin efectele lor, au permis adesea oamenilor să experimenteze nivelele energetice situate între 540 – 600.

Nivelul 600 al energie – Pacea

Acest câmp energetic este asociat cu experiența desemnată prin termenii de transcendență, înțelegerea sinelui și conștiința lui Dumnezeu. Este un nivel extrem de rar, fiind atins de un singur om dintr-un milion. Când această stare este atinsă, distincția dintre subiect și obiect dispare, nemaiexistând un punct focal specific de percepție. Ne e neobișnuit ca indivizii ce au atins acest nivel să se îndepărteze ei înșiși din lume, pe măsură ce starea de beatitudine face ca activitățile obișnuite să-și piardă sensul. Unii devin învățători spirituali, alții își desfășoară lucrarea de îmbunătățire a  umanității în anonimat. Câțiva devin mari genii în domeniul lor de activitate, aducând contribuții majore societății. Aceste persoane sunt sfinte și pot fi chiar canonizate deși, la acest nivel  religia formală este de obicei depășită, fiind înlocuită de spiritualitatea pură din care izvorăsc toate religiile.

S-a raportat că la nivelul 600 și mai sus percepția este uneori lentă, suspendată în timp și spațiu – deși nimic nu este staționar, totul e însuflețit și radiant. Deși e vorba despre aceeași lume pe acre o văd ceilalți, ea a devenit o curgere continuă, surprinsă într-un dans evolutiv în care semnificația și sursa sunt copleșitoare. Această revelație teribilă are loc nerațional, astfel încât în minte există o liniște infinită, pentru că mintea a încetat să conceptualizeze. Observatorul se dizolvă în peisaj și devine totodată și ceea ce este observat. Cel ce observă devine una cu obiectul observației sale. Toate lucrurile sunt legate între ele printr-o Prezență de o putere infinită, de o imensă tandrețe, deși dură ca o stâncă.

Marile opere ale artei, muzicii și arhitecturii ce se situează între 600 – 700 ne pot transporta temporar la nivele mai înalte ale conștiinței și sunt universal recunoscute ca eterne și inspiratoare.

Nivelele energetice 700 – 1000 – Iluminarea

Acesta este nivelul Marilor Omeni ai istoriei care au stat la originea modelelor spirituale pe care le-au urmat mulțimile de-a lungul veacurilor. Toți sunt asociați cu Divinitatea, cu care adesea sunt și identificați. Este nivelul inspirației puternice. Aceste ființe stabilesc câmpuri energetice de atracție care influențează întreaga umanitate. La acest nivel, experiența unui individ nu mai este separată de a celorlalți, ci , mai degrabă, avem de a face cu identificarea Sinelui cu Conștiința și Divinitatea. Ceea ce nu este manifestat este experimentat ca sine, dincolo de puterea de pătrundere a minții.  De asemeni, acesta transcendență a eului servește drept exemplu, spre a-i învăța pe ceilalți cum poate fi realizată în cele din urmă. Acest nivel constituie vârful evoluției conștiinței pentru domeniul uman.

Marile învățături înalță masele și ridică nivelul de conștiință al întregii umanități.  A avea o atare viziune înseamnă Grație și darul adus de aceasta este pacea infinită, descrisă ca inefabilă, dincolo de cuvinte. La acest nivel de înțelegere, sensul existentei transcende toate timpurile și toate individualitățile. Nu mai există nicio identificare cu corpul fizic (în sensul de ”eu”), prin urmare, destinul nu mai are nici el vreo importanță. Trupul e văzut mai mult ca un instrument al conștiinței, prin intervenția minții, cu prima valoare a acesteia, comunicarea. Sinele se întoarce înapoi în Marele Sine. Acesta este nivelul non-dualității sau al Uniunii Complete. Nu există vreo localizare a conștiinței, conștiența fiind prezentă pretutindeni în mod egal.

Marile opere de artă care îi înfățișează pe indivizii ce au atins nivelul Iluminării au particularitatea de a-l surprinde pe învățător cu o anumită poziție a mâinii, numită MUDRA, în care palmele radiază binecuvântare. Acesta este actul transmiterii acestui câmp energetic  către conștiința umanității. Acest nivel al Grației Divine depășește valoarea de 1000, cel mai înalt nivel atins vreodată de vreun om care a trăit în istoria înregistrată. Acești oameni sunt Marile Avataruri, pe care cu adevărat drept este să îi numim Domul Krishna, Domnul Buddha, Domnul Iisus Cristos.

________________________

David R. Hawkins – Putere versus Forță – Determinați ascunși ai comportamentului uman, ed. Cartea Daath (fragment).

Administrator

Leave a comment

Vă rugăm să introduceți un comentariu.
Te rog scrieți numele.
Vă rugam sa introduceți adresa dumneavoastră de email.
Te rog introdu o adresă de email validă.