Am avut doi tați, unul bogat și unul sărac. Unul avea multă scoală și era foarte inteligent; avea doctoratul și făcuse patru ani de studiu în mai puțin de doi ani. După care mersese la Universitatea Stanford, la Universitatea din Chicago și la Universitatea Northwestern pentru
masterat, peste tot beneficiind de burse integrale. Celălalt tată n-a terminat nici opt clase.

Amândoi reușiseră în carieră muncind din greu toată viața. Amândoi aveau venituri substanțiale. Și totuși, unul s-a luptat cu probleme financiare toată viața. Celălalt a devenit unul dintre cei mai bogați oameni din Hawaii. Unul a murit lăsând zeci de milioane de dolari pentru familie, societăți de binefacere și biserică, celălalt a lăsat datorii.

Amândoi erau puternici, carismatici și aveau un cuvânt greu de spus. Amândoi ne-au dat sfaturi, dar nu aceleași sfaturi. Ambii credeau cu tărie în educație, dar nu recomandau același traseu al studiilor.

Dacă aș fi avut un singur tată, ar fi trebuit să accept sau să-i resping sfatul. Faptul că aveam doi tați care să mă sfătuiască mi-a oferit ocazia să aleg între puncte de vedere diferite; ale unui om bogat și ale unui om sărac.

În loc să-l accept sau să-l resping pur și simplu pe unul sau pe celălalt, mi-am dat seama că de fapt pot reflecta mai mult, comparând posibilitățile și alegând de unul singur.

Problema era că la vremea aceea cel bogat nu era încă bogat iar cel sărac nu era încă sărac. Amândoi erau la început de drum și se zbăteau între problemele financiare și cele de familie. Aveau însă puncte de vedere foarte diferite în privința banilor.

De exemplu, unul dintre ei spunea: „Banul este ochiul dracului.” Celălalt zicea: „Lipsa banului este ochiul dracului.”

Ca puști, având doi tați cu caracter puternic, era greu să mă las influențat de amândoi la fel. Vroiam să fiu un fiu bun și să-i ascult, doar că tații mei nu spuneau același lucru. Diferența între punctele lor de vedere mai ales în privința banilor era atât de mare, încât acest lucru m-a făcut curios și m-a intrigat. Am început să mă gândesc tot mai mult la ce vroia de fapt să spună fiecare.

Când eram singur reflectam mai tot timpul, întrebându-mă, de exemplu: „De ce a spus asta?” Apoi îmi puneam întrebări în privința afirmației celuilalt tată. Ar fi fost mult mai simplu să spun doar așa: „Mda, are dreptate. Sunt de acord.” Sau să resping pur și simplu un punct de vedere, zicând: „Bătrânul nu știe ce vorbește.” În schimb, faptul că aveam doi tați pe care îi iubeam m-a obligat să reflectez și în final să aleg o modalitate de a gândi eu însumi. Procesul alegerii s-a dovedit a fi mult mai valoros pe termen lung decât o simplă acceptare sau respingere a unui singur punct de vedere.

Unul dintre motivele pentru care cei bogați se îmbogățesc tot mai mult, cei săraci sărăcesc tot mai mult, iar clasa de mijloc se zbate în datorii este faptul că despre bani se învață acasă, și nu la scoală. Cei mai mulți dintre noi află despre bani de la părinti. Deci, ce poate un părinte sărac să-i spună copilului său despre bani? Doar: „Vezi-ți de scoală și învață serios.” Copilul poate termina cu note excelente, dar având o slabă pregătire financiară. Lucrurile acestea i-au fost inoculate pe când era mic.

Despre bani nu se învață la scoală. Școlile se concentrează asupra obiectelor de studiu și a formării profesionale, dar nu și asupra capacității de rezolvare a problemelor financiare. Acest lucru explică de ce bancheri, doctori și contabili foarte deștepți, care au avut note excelente la scoală, se zbat toată viața pentru a-și rezolva problemele financiare. Veșnica noastră datorie națională este produsă în mare parte de politicieni cu multă școală și reprezentanți guvernamentali care iau hotărâri financiare fără să aibă o pregătire în privință banilor.

Adesea mă gândesc la noul mileniu și mă întreb ce se va întâmpla când vom avea milioane de oameni care vor avea nevoie de sprijin financiar și medical. Ei vor depinde de familiile lor sau de stat pentru a beneficia de asistența financiară. Ce se va întâmpla când Asigurările Medicale și Sociale vor rămâne fără bani? În ce fel poate o națiune să supraviețuiască, atâta vreme cât abordarea problemei banilor continuă să fie lăsată în grija părinților – care în majoritate vor fi sau sunt deja săraci?

Cum aveam doi tați cu un cuvânt greu de spus, am învățat de la amândoi. A trebuit să reflectez la sfatul fiecăruia și făcând asta am reușit să descopăr un punct de vedere asupra puterii și efectului gândirii fiecăruia asupra propriei lui vieți. De exemplu, unul dintre tați avea obiceiul să spună: „Nu-mi pot permite.” Celălalt interzicea folosirea acestei exprimări. El insista să spun: „Cum aș putea face să-mi permit asta?” Una este o afirmație, iar cealaltă este o întrebare. Una te lasă de izbeliște, iar cealaltă te obligă să gândești. Tatăl meu care în-curând-va-fi-bogat ar explica faptul că dacă spui automat: „Nu-mi pot permite” creierul încetează să mai funcționeze. Punând întrebarea „Cum aș putea face să-mi permit asta?” creierul e pus la muncă. Asta nu însemna că dorea să spună că poți să-ți cumperi tot ce vrei. Dar avea un adevărat fanatism în privința exersării minții, acest cel mai puternic calculator din lume. „Creierul meu este zilnic tot mai puternic pentru că îl exersez. Cu cât este mai puternic, cu atât câștig mai mulți bani.” El era convins că dacă spunem automat „Nu-mi pot permite”, acesta este un semn al unei leneviri intelectuale.

Deși ambii tați munceau din greu, am observat că unul dintre ei avea obiceiul să nu-și pună mintea la contribuție atunci când era vorba de bani, în vreme ce celălalt și-o exersa din plin. Rezultatul pe termen lung a fost că unul dintre ei a avut o creștere financiară puternică, în vreme ce celălalt una slabă. E asemeni diferenței dintre o persoană care merge să facă sport în mod regulat și una care stă pe  canapea și se uită la televizor. Exercițiul fizic bine făcut sporește șansa de a fi sănătos, iar exercițiul mental bine făcut sporește șansa de a fi bogat. Lenea aduce prejudicii atât sănătății, cât și averii.

Cei doi tați ai mei aveau sisteme de gândire opuse. Unul dintre ei credea că oamenii bogați trebuie să plătească mai multe impozite ca să aibă grijă de cei mai puțin norocoși. Celălalt spunea: „Impozitele îi pedepsesc pe cei care produc și îi răsplătesc pe cei care nu produc.” Unul dintre tați mi-a recomandat: „învață serios ca să găsești o companie bună la care să lucrezi.” Celălalt mi-a sugerat: „învață serios ca să găsești o companie bună pe care s-o cumperi.”

Unul mi-a zis: „Motivul pentru care nu sunt bogat este că vă am pe voi, copiii.” Celălalt a spus: „Motivul pentru care trebuie să fiu bogat este că vă am pe voi, copiii.” Unul încuraja conversațiile despre bani și afaceri în timpul mesei, celălalt interzicea acest subiect la masă.

Unul spunea: „Când e vorba de bani, nu îți asuma riscuri.” Celălalt zicea: „învață să stăpânești riscurile.”

Unul credea: „Căminul nostru este cea mai mare investiție și cel mai mare activ al nostru.” Celălalt credea: „Casa mea este un pasiv și când propria-ți casă devine cea mai importantă investiție înseamnă că ai încurcat-o.”

Ambii tați își plăteau facturile la timp, unul însă și le plătea primele, iar celălalt la urmă.

Unul dintre tați credea într-o companie sau într-un guvern care să se îngrijească de tine și de nevoile tale, era mereu preocupat de creșterea salariului, de planurile de pensii, de avantajele medicale, de concediul de boală, de zilele de vacanță și de alte asemenea. Era impresionat de doi dintre unchii săi care intraseră în armată și se aleseseră cu o pensie și o grămadă de alte avantaje pe viaţă după douăzeci de ani de serviciu activ. Agrea ideea de asigurări medicale plătite și privilegiile pe care le acordă armata pensionarilor săi. De asemenea, iubea sistemul de funcții definitive valabil în universități. Uneori, ideea protejării locului de muncă pe viaţă și alte avantaje păreau mai importante decât slujba propriu-zisă. Adesea spunea: „Am muncit din greu pentru stat și merit toate aceste drepturi.”

Celălalt credea într-o independență financiară totală. El era împotriva mentalității „drepturilor”, socotind că duce la slăbiciuni și la existența persoanelor nevoiașe din punct de vedere financiar. El era foarte categoric în ceea ce privește competența financiară pe care trebuia s-o aibă fiecare și asigurarea prin propriile puteri a acesteia.

Unul dintre tați se zbătea să pună deoparte câțiva dolari. Celălalt pur și simplu crea investiții.

Unul dintre tați m-a învățat cum să scriu un CV impresionant ca să îmi găsesc o slujbă bună. Celălalt m-a învățat cum să fac planuri de afaceri și financiare serioase astfel încât să pot crea locuri de muncă.

Fiind produsul a doi tați puternici, mi-am putut permite luxul să observ efectele pe care niște idei diferite le pot avea asupra vieții cuiva. Am constatat că oamenii într-adevăr își modelează viața prin gânduri.

De exemplu, tatăl meu cel sărac spunea mereu: „Nu voi fi niciodată bogat.” Și această profeție s-a transformat în realitate. Tatăl meu cel bogat, pe de altă parte, când vorbea despre el spunea întotdeauna că este bogat. Zicea cam așa: „Sunt un om bogat și oamenii bogați nu fac asta.”

Chiar și când era lefter după un recul financiar major, continua să vorbească despre el ca despre un om bogat. Se descria astfel: „Există o diferență între a fi sărac și a fi lefter. A fi lefter e o situație temporară, a fi sărac e o situație veșnică.”

Tatăl meu cel sărac mai spunea: „Nu mă interesează banii” sau „Banii nu contează.” Tatăl meu cel bogat spunea întotdeauna: „Banii înseamnă putere.”

Puterea gândurilor noastre nu poate fi măsurată sau apreciată, dar mi-a fost limpede încă din copilărie că trebuie să-ți conștientizezi gândurile și felul în care te exprimi. Am observat că tatăl meu cel sărac nu era sărac din pricina sumei pe care o câștiga și care era considerabilă, ci din pricina gândurilor și faptelor lui. Copil fiind și având doi tați, mi-am dat seama foarte bine că trebuie să am grijă ce gânduri aleg să fie ale mele. Pe cine să ascult — pe tatăl meu cel bogat sau pe cel sărac?

Deși amândoi aveau un enorm respect faţă de învățământ, nu se înțelegeau deloc în privința lucrurilor cu adevărat importante ce trebuie aflate. Unul vroia să studiez serios, să-mi iau o diplomă și o slujbă și să muncesc pentru bani. Vroia să învăț ca să ajung un profesionist, să fiu avocat sau contabil sau să urmez școala oamenilor de afaceri și să îmi dau masteratul. Celălalt m-a încurajat să studiez ca să fiu bogat, să înțeleg cum e cu banii și cum să-i fac să acționeze în favoarea mea. „Eu nu muncesc pentru bani” – erau vorbele pe care le repeta mereu, „banii muncesc pentru mine!”

La 9 ani am hotărât să-l ascult și să învăț de la tatăl meu cel bogat cum e cu banii. Procedând astfel, am ales să nu-l mai ascult pe tatăl meu cel sărac, deși el avea toate diplomele din lume.

…

De îndată ce m-am hotărât pe cine să ascult, a început și educarea mea în spiritul banilor. Tatăl meu cel bogat m-a învățat vreme de 30 de ani, până am împlinit 39. S-a oprit atunci când și-a dat seama că deja învățasem și înțelesesem perfect ceea ce încercase să bage în capul meu sec.

Banii sunt o formă de putere. Dar și mai puternică este educația financiară. Banii vin și se duc, dar dacă ai o anumită educație în privința felului în care acționează banii, poți câștiga de pe urma acestei învățături și poți să începi să-ți construiești averea. Motivul pentru care simpla gândire pozitivă nu funcționează este acela că majoritatea oamenilor au făcut școală, dar n-au învățat niciodată despre felul în care funcționează banii, asa încât își petrec viața muncind pentru bani.

Pentru că aveam doar 9 ani când am început, lecțiile pe care mi le-a dat tatăl cel bogat au fost foarte simple. După ce mi-a spus totul, n-au mai rămas decât șase lecții principale, pe care mi le-a repetat 30 de ani. Această carte se referă la aceste șase lecții, explicate cât se poate de simplu de către tatăl meu cel bogat pentru a fi pe înțelesul meu. Aceste lecții nu intenționează să fie niște răspunsuri, ci niște puncte de reper. Puncte de reper care vă vor ajuta pe voi toți și pe copiii voștri să vă îmbogățiți, indiferent ce s-ar întâmpla pe lumea asta întotdeauna plină de schimbări și nesiguranță.

Lecția întâi – Cei bogați nu muncesc pentru bani
Lecția a doua – De ce trebuie predat alfabetul financiar
Lecția a treia – Vezi-ți singur de afacerea ta
Lecția a patra – Istoria impozitelor și a puterii companiilor
Lecția a cincea – Cei bogați inventează banii
Lecția a șasea – Munciți ca să învățați – nu munciți pentru bani
______________________________
Robert Kiyosaki – Tată bogat, tată sărac (fragmente), editura Curtea Veche 2000