Însuși cuvântul practică produce confuzie. Ce altceva ai putea practica, în afară de ceea ce cunoști deja? Și ce altceva cunoști, în afară de vină, frică și atac? Bineînțeles că nu vrei să continui să pui în practică exact acele credințe sau reacții care te duc la suferință!

Așadar, ce să practici? Ai putea, eventual, să începi prin a practica, pur și simplu, starea de conștiență. Exersează să fii conștient de vina ta, de frica ta și de atacul tău. Nu le camufla, nu le nega și nu le proiecta
asupra altor oameni. Pur și simplu, uită-te la aceste fenomene în timp ce ele se ivesc în cadrul conștientei tale.

Când ești furios sau deprimat, întreabă, pur și simplu: „De ce sunt supărat? De ce simt nevoia să mă apăr? De ce anume mi-e frică?”

Continuă să pui aceste întrebări, până când începi să-ți dai seama de sursa mâniei și fricii tale. O dată ce treci prin aceste straturi ale emoției, pune-ți întrebarea: „Care este vina mea aici?”

„La ce vină te referi?”, întrebi. Toate emoțiile negative din viața ta apar din sentimentul tău subconștient de vinovăție/rușine. Acesta trebuie conștientizat. Trebuie adus în conștiența ta, ca tu să-l poți elibera.

Sentimentele tale de imperfecțiune și nevrednicie îți provoacă frica de răsplată. Dacă tu crezi că e ceva în neregulă cu tine, sau că ai greșit cu ceva, îți va fi teamă că vei fi pedepsit, iar dacă ți-e teamă că vei fi pedepsit, te vei apăra împotriva oricărui atac imaginat și imaginar.

Ori de câte ori simți că cineva îți contestă valoarea, vei fi gata să apeși pe trăgaci.

Acest întreg scenariu despre vină și pedeapsă, plată și răsplată, are loc doar în mintea ta. Dacă îl proiectezi, vei introduce pe alții în el și veți fi nevoiți să-l rezolvați împreună. Asta, însă, ridică miza. Este puțin probabil să rezolvi ceva împreună cu altul, atunci când nu ești conștient de propria ta complicitate la evenimente.

Este mai bine să începi prin a conferi conştiență propriilor tale gânduri. Astfel, vei descoperi nu numai că vina este rădăcina întregii suferințe, dar și că iertarea de sine este necesară.

Fără iertare de sine, nu există eliberare de vină. Prin urmare, și drama mântuirii are loc doar în propria ta minte.

Tu, în mintea ta, îți stabilești inocența sau vina. Nu contează cât de mulți oameni ți-au făcut rău. A-i învinui nu te va ajuta cu nimic. Tu ești judecătorul care pronunță sentința, iar atâta timp cât învinuiești pe altcineva pentru problemele tale, refuzi să-ți oferi ție însuți iertarea.

Judecătorul și jurații trăiesc, deopotrivă, înăuntrul propriilor tale gânduri. Tu ți-ai stabilit vina, iar acum tot tu trebuie să o demontezi.

Până când nu îți vei desface vina, nu îți poți găsi nevinovăția.

Cam la asta ne referim când e vorba despre procesul de iertare. Nu are nimic de-a face cu a-i ierta pe alții. Are totul de-a face cu a te ierta pe tine însuți pentru faptul că te-ai declarat vinovat.

Acesta e domeniul practicii. Nu există situație în care această lucrare să nu poată fi făcută.

Întregul scenariu al vieții tale este un teritoriu pentru auto-investigare. Conferă conștiență fiecărui gând și fiecărui sentiment și, în curând, vei găsi sursa vinei și a suferinței ulterioare.

Nimeni nu poate scăpa de această muncă; este o parte esențială a programei de trezire.

Cu cât înțelegi mai repede acest lucru, cu atât îți va fi mai ușor.
_______________________
Paul Ferrini – Iubire fără condiții (fragment), editura Four You