Eliberează-te acum – exercițiu de iertare

Oricine se poate simți mai liniștit și mai plin de energie prin intermediul iertării. Acest proces îmi amintește de aruncarea balastului atunci când zburăm într-un balon plin cu aer cald, ca să putem urca mai sus.

Mânia veche, teama și resentimentele sunt poveri care ne încetinesc și ne secătuiesc vitalitatea. Poate aveți o anumită greutate pe care vreți să o aruncați din balonul vostru cu aer acum. Atunci când iertați lumea – inclusiv pe voi înșivă – deveniți mai ușori și mai puțin temători.

Acest proces durează între 30 și 60 de minute și, credeți-mă, merită investiția de timp. Mulți clienți raportează că doar cu acest singur exercițiu au reușit să-și transforme imediat viețile în moduri pozitive puternice. Iată câțiva pași către libertate prin iertare:

1. Cunoașteți beneficiile iertării. – Iertarea e altceva decât să spui: „Nu reușesc” sau „Eu am greșit și tu ai avut dreptate”. E altceva decât să scoți pe cineva din încurcătură pentru un act greșit perceput. Iertarea este pur și simplu o cale de eliberare a spiritului vostru și de a deveni o ființa fără limite. Pacea, liniștea și senzația că ești plin de energie sunt premiile și iertarea este prețul. După părerea mea, este o afacere bună.

2. Faceți un inventar al persoanelor pe care trebuie să le iertați. – (Acest exercițiu se bazează parțial pe lucrarea lui John Randolph Price). Scrieți numele fiecărei persoane, în viaţă sau decedate, care v-a iritat vreodată. Cei mai multi oameni găsesc că au o listă de trei sau patru pagini și sunt capabili să-și amintească brusc numele unor oameni la care nu s-au mai gândit de multi ani. Unii oameni scriu numele animalelor de companie care i-au iritat și aproape fiecare își trece propriul nume undeva pe listă.

3. Eliberează și iartă. – Stând singur/ă într-o cameră liniștită, unde nu există pericolul să vă întrerupă cineva, eliberați de pe listă câte un singur nume odată. Păstrați imagine a fiecărei persoane în minte și spuneți-i: „Te iert și te eliberez. Nu mai păstrez deloc neiertare. Iertarea mea pentru tine este totală. Sunt liber/ă şi tu ești liber/ă”. Acest proces poate dura 30 de minute sau mai mult. Este totuși important să nu renunțați la el până când nu terminați întreaga listă.

4. Practicați iertarea și eliberarea în fiecare seară. – În fiecare seară, înainte de culcare, faceți o trecere în revistă, în gând, a evenimentelor zilei respective. Este cineva pe care trebuie să-l iertați? Exact așa cum probabil vă spălați pe faţă în fiecare seară, este important să purificați conștiința în fiecare seară, pentru ca resentimentele să nu se acumuleze.
____________________________
Doreen Virtue – Vindecarea cu îngeri (fragment), editura Adevăr Divin

Administrator

Leave a comment

Vă rugăm să introduceți un comentariu.
Te rog scrieți numele.
Vă rugam sa introduceți adresa dumneavoastră de email.
Te rog introdu o adresă de email validă.