Strategii pe timp de criză

Fiecare dintre noi trecem prin tot felul de crize mai mai sau mai mici funcție de amploarea pe care o dăm evenimentelor. O despărțire, moartea cuiva important pentru tine, tensiuni la locul de muncă, un divorț, un accident, o criză economică, un război sau cum se întâmplă în aceste zile – o epidemie la nivel global.

Nu putem controla evenimentele, ele se întâmplă cu sau fără voia nostră, însă putem să alegem cum ne comportăm. Este o teorie în psihologie care spune că faptele sunt 10% și interpretarea pe care le-o dăm este diferența de 90%.

1. Calmează-te
Orice ți s-ar întâmpla începe să faci față crizei prin a respira. Inspiră profund, umple-ți bine plămânii și apoi respiră prelung golind tot aerul. Dacă nu este suficient să faci acest exercițiu o singură dată, fă-l până când simți că te-ai mai liniștit.

Panica nu te ajută și acțiunile pe care le faci în astfel de momente de cele mai multe ori nu sunt cele mai inspirate. Sunt luate din frică, din energia pierderii, a neputinței sau a lipsei.

Panica, frica, isteria, paranoia care se pot dezvolta ca scenarii ale unor crize produc reacții fiziologice în corp. Ceea ce numim stres și considerăm ca fiind ceva negativ și periculos nu este altceva decât răspunsul corpului nostru la orice formă de posibilă amenințare. Atunci când percepi un pericol – chiar dacă este unul real sau imaginar – corpul răspunde automat la acesta, printr-un proces denumit reacție de „fugă sau luptă”. Un astfel de comportament al organismului în cazuri excepționale, când viața este într-un real pericol este salutar, uneori salvator, însă în cazul în care este vorba despre scenarii este extrem de păgubos pentru corp, afectând în primul rând imunitatea.

În acest context este foarte important să te liniștești, să te calmezi, să te relaxezi, să-ți limpezești mintea. Respirația în primă fază, mișcarea, meditația, rugăciunea, introspecția, observarea sunt metode care te pot ajuta în acest sens.

2. Gândește pozitiv
După ce te-ai liniștit, evaluează situația. A gândi pozitiv presupune a vedea situația într-un mod realist și a căuta soluții de rezolvare. Gândirea pozitivă reprezintă de fapt educarea minții conștiente și nu negarea problemelor. A te minți pe tine că-ți este bine nu înseamnă a rezolva problema, ci doar a te amăgi.

Întotdeauna se poate face ceva, și întotdeauna se poate face altceva, altfel. Fiecare situație, problemă, încercare are mai multe soluții, permite-ți să le găsești, să le vezi.

3. (Re)adaptează la vremuri
Orice moment de criză este simultan și o oportunitate de creștere. Unii o folosesc, alții nu. În criză se pot descoperi și/sau dezvolta capacități, aptitudini, resurse de care nu erai conștient. Oamenii se îneacă nu pentru că au căzut în apă, ci pentru că au rămas acolo, pentru că nu au găsit o modalitate viabilă de a ieși la mal. În natură rezistă specia cu cea mai mare capacitate de adaptare, la fel și în criză.

Așa că, ceea ce ai de făcut este să-ți revizuiești prioritățile, să-ți adaptezi planurile și viața la noile condiții existente. Să păstrezi ceea ce îți este de folos, să renunți la ce nu-ți mai este util și să cauți noi resurse care te pot ajuta în acest moment. Întotdeauna se poate face ceva.

4. Pregătește-te pentru o altfel de lume
Lumea de dinaintea crizei, lumea din criză și lumea de după criză sunt trei lumi diferite. Așa că în timp ce criza se desfășoară nu te lăsa înghițit de ea, ci fă-ți planuri pentru când lucrurile revin la normal. Indiferent de gravitatea și amploarea crizei aceasta are și un sfârșit. Când se petrece acest lucru lumea arată mult diferit de momentul intrării în criză, ori tu în această lume altfel vei trăi de acum încolo și  este foarte important să te pregătești pentru ceea ce urmează. Pentru viața ta de după criză, pentru viața ta în alte condiții și circumstanțe.

Limpezește-ți mintea și vezi ce perspective ai, informează-te, inspiră-te din experiența altora, evaluează, alege, fă-ți un plan, și întreprinde acțiunile care să te ducă la rezultatul pe care-l dorești.

Tranziție ușoară!

semnatura-Blaga-Maria

 

 

 

 

___________________
Foto credit: pixabay.com

Administrator

Leave a comment

Vă rugăm să introduceți un comentariu.
Te rog scrieți numele.
Vă rugam sa introduceți adresa dumneavoastră de email.
Te rog introdu o adresă de email validă.