.. dar să te atașezi de suferință, la ce ți-ar putea servi? Ei bine, atașamentul de suferința are mare priză la public iar explicarea acestei popularități pe scurt, sună asa: te atașezi de suferință pentru beneficiile secundare pe care le oferă.

Să-ți dau câteva exemple din sfera relațiilor de cuplu. O femeie este atrasă de bărbați cu probleme mari, care trebuie neapărat rezolvate. Ea suferă groaznic în această relație pentru beneficiul de a nu-și asuma responsabilitatea pentru propriile probleme. Un bărbat intră în tot felul de relății haotice sau dubioase, trăind emoții puternice, pentru beneficiul de a ține la distanță stările depresive, spre care este în mod natural înclinat. Altcineva vine cu un puternic sentiment de neajutorare din copilărie și se orientează spre parteneri ce par neputincioși, pentru, beneficiul de a-i controla sub masca social-acceptabilă a „ajutorului”. O altă persoană, pentru beneficiul de a nu fi abandonată, îndură umilințe de nedescris, chiar violență fizică.

Ce stă în spatele acestui atașament nevrotic? Credința sau convingerea că beneficiul pe care îl ai prin intermediul suferinței nu îl poți avea și în absența ei. Este ca și cum ai crede că pentru a bea apă de izvor trebuie să te urci în tren și să cobori în comuna Sâncrăieni, județul Harghita. Nu crezi că există la magazinul din colț, după cum, în cazuri mai grave, s-ar putea chiar să negi că există vreun magazin prin apropiere.

Suferința este de ajutor pentru cei care se tem de nevoile lor, se simt vinovați sau se rușinează cu ele. Te simți vinovat când vine seara și ți se face somn? Dacă nu, de ce te-ai simți vinovat pentru o relație la care renunți, întrucât te-a epuizat? De ce te-ai simți vinovat pentru pulsiunea sexuală care se naște în tine? De ce ți-ar fi rușine să ceri să fii tratată cu respect, în virtutea demnității de care dispui ca ființă umană?

Pentru orice nevoie pe care o ai, există o cale, alta decât cea a suferinței, pentru a o satisface. Este calea acțiunii directe. Îți este sete? Te duci și bei apă sau rogi pe cineva să-ți aducă, în cazul în care nu te poți mișca. Nu e necesar să înghiți în sec, în speranța că cineva, prin vedere paranormală, își va da seama de cauza suferinței tale.

Te atrage o anumită femeie și vrei să o cunoști mai bine? Este contraindicat să stai cu ochii în tavan, visând la ceea ce ar putea fi între voi doi. Fără puțină acțiune, ea va pleca și tu vei rămâne cu tavanul.

Vrei să fi un psiholog profesionist? Nu te va ajuta prea mult suferința de pe băncile facultății, încercând să memorezi și să repeți ca un papagal gândirea profesorilor tăi, ei înșiși reciclând, uneori, gândirea creativă a altora. E mai folositor să mergi în lume, pentru a-i cunoaște pe cei pe care vei avea pretenția că îi înțelegi.

Nu ai primit, la vremea ta, suficientă atenție și acum tânjești după ea? Nu e obligatoriu să te accidentezi sau să te îmbolnăvești. Observă cine din mediul tău poate oferi atenție și cere-i asta direct. Dacă refuză, caută pe altcineva. Știu, e mai ușor să stai imobilizat și pasiv într-un pat iar cineva să se ocupe de tine. Dar te-ai gândit cumva că cel care este constrâns să aibă grijă de tine s-ar putea să-ţi ofere o atenție ostilă? Ceva de genul atenției pe care o mai oferă câte o funcționară din „vechea gardă”, pe care îndrăznești să o întrerupi din conversația cu colega ei, pe tema mereu fascinantă a luptei, cu țesuturile adipoase.

Ai nevoie de un tată tandru și iubitor? De ce crezi că ar trebui să-l aștepți pe tatăl tău să devină și altceva decât un bloc de gheața? Chiar nu există pe lumea asta un bărbat disponibil emoțional, capabil să-ţi dăruiască spontan afecțiunea pe care tatăl tău ți-o oferă o dată pe an, de ziua ta?

Beneficiile secundare nu sunt întotdeauna vizibile. Uneori par a fi împotriva oricărei logici și doar o analiză psihologică atentă poate dezvălui mișcarea perfect coerentă a „rotițelor” psihologice ce asigură gratificația inconștientă.

De pildă, la prima vedere nu există nici un motiv pentru care o femeie să accepte să fie umilită în public de soțul ei, să fie desconsiderată și tratată ca un accesoriu. Dar ea are un beneficiu narcisic indubitabil. Atrage mila, simpatia și poate chiar admirația publicului pentru stoicismul sau eleganța cu care suportă comportamentul soțului primitiv.

Ce beneficiu poate avea un bărbat care își invită partenera în oraș iar aceasta e de fiecare dată nemulțumită, și critică? El acceptă această suferință pentru satisfacția de a se considera un soț model, deci superior ei.

O femeie intră într-o căsnicie cu un bărbat mult mai în vârstă, impotent, și, bineînțeles, bogat, pentru a-l putea înșela fără a se simți vinovată. Din moment ce viața cu el este un calvar, compensația infidelității apare ca naturală și legitimă.

În relația de cuplu, agresiunile psihologice tolerate sau chiar încurajate ascund mai mereu aranjamente de culise, recompense emoționale aparent imposibile pe alta cale. În terapie, analiza scoate la lumină beneficii atât de ascunse încât clientul însuși rămâne cu gura căscată, stupefiat de „lucrătura” propriului inconștient.

Oriunde frustrările accentuate și durerea psihologică apar în mod constant, fără a fi luate nici un fel de măsuri, trebuie să existe beneficii emoționale secrete. Ele pot fi identificate prin întrebări de genul:
• Ce anume crezi că ai pierde dacă ai iniția o schimbare?
• Care ar fi dezavantajele unei schimbări pentru tine?
• Ce s-ar întâmpla dacă nu ai mai accepta să… ?
• Cum crezi că ai putea suferi dacă te-ai putea opune/ai refuza să …?

Cu cât mizele psihologice din jocurile relaționale sunt mai mari, cu atât celui care le urmărește inconștient îi va fi mai greu să le acceseze. Dacă, într-un avânt terapeutic tineresc, i le faci cunoscute, îi va fi greu să le accepte. Nimeni nu dorește să renunțe la beneficii ce par altfel imposibil de obținut. Gândirea anticipativă este, de aceea, foarte indicată:
• Crezi că există o altă cale pentru a …?
• Îți reprezinți o altă strategie care să …?
• Ai putea proceda și altfel pentru a obține…?

Dacă ai prins gustul investigației psihologice, ai putea reflecta și tu la posibile avantaje pe care ți le furnizează bolile, eșecurile repetate, depresia cronică, surmenajul, somatizările sau atacurile de panică. Ce satisfacții secundare îți oferă ele?

Din aproape în aproape, poți ajunge la nevoile copilului din tine, pe care ești prea furios sau de care ești prea rușinat pentru a-l putea accepta. Din acest motiv, ghidat de o inteligentă ce nu va pieri niciodată, el își satisface nevoile așa cum poate, adică pervers. Există, cu siguranță, căi mai naturale și mai sănătoase de a răspunde acestor nevoi infantile. A le descoperi și urma e un mod de a elimina atașamentul de suferință, întrucât suferința de care ești atașat nu aduce decât alte suferințe.

___________________

Adrian Nuță – Psihoterapeutul de buzunar (fragment)