Este timpul conștientizărilor, este timpul asumării, este timpul vindecării, este timpul ștergerii amprentelor constrângerilor, suferinței, neputinței, este timpul asumării propriei vieți.

Înaintașii noștri au făcut tot ce au putut, restul este pentru fiecare dintre noi!

Câte relații de cuplu au fost descurajate sau încurajate de mame și tați care au fost sau nu de acord cu partenerul sau partenera de viață a copilului lor. Cât s-au străduit unii părinți să demonstreze că alegerea copilului (chiar dacă acesta are 40 de ani) este proastă, nepotrivită și-l va face nefericit, ne-conștientizând cât rău îi fac copilului prin actiniile lor. Și toate acestea din cauza vieții trăite nesatisfăcător de către părinți, a proiecțiilor, a concepțiilor și preconcepțiilor despre relații, moștenite transgenerațional sau căpătate în urma experienței personale.

Câte femei și câți bărbați s-au căsătorit cu dragostea vieții lor și s-au complăcut apoi în relații nefuncționale, toxice și apoi și-au sfătuit copiii să rămână la rândul lor în astfel de relații. „Te-ai căsătorit până la moarte”, „în neamul nostru nimeni nu a divorțat”, „ce vrei să ne faci de râs?”.

Câte mame și-au sfătuit fiicele să caute relații stabile material, să caute pe cineva care să aibă grijă de ele (de parcă erau schilode), pentru că „oricum dragostea trece”. Sau să treacă cu vederea infidelitatea partenerului; „toți bărbații înșală”, „fii deșteaptă și nu-l lăsa”, „cum o să descurci singură”, „și pe mine m-a înșelat”, „altul mai bun nu o să găsești”. Și astfel o femeie nefericită, condamnă o altă femeie la nefericire.

Câți părinți nefericiți în propriile relații și-au încurajat copiii să rămână îi relații toxice de dragul copiilor; „ca să aibă copiii tată”, „copiii o să sufere”, „rabdă până când cresc copii”, „în toate familiile sunt probleme”, „e normal să te cerți cu soțul”.

Câți părinți și-au descurajat copiii când aceștia au vrut să-și urmeze drumul. Câți copii încă au locul de muncă, profesia, partenerul de viață, casa, alese de către părinți sau în concordanță cu dorințele acestora.

Câți copii au avut sau au avut puterea să îți ia viața în propriile mâini.

Nuferii îți au rădăcina în noroiul din mlaștină, penicilina s-a născut din mucegai, așa că speranțe există. Tot ce mai avem de făcut este să ne punem la treabă.

Este timpul să învățăm să trăim!

_____________

Foto credit: pixabay.com