Întotdeauna, un abuzator va fi atras de o potențială victimă, care, la rândul ei, își caută călăul, pentru ca, apoi, dinamica dintre ei să se schimbe încontinuu, ei devenind, pe rând, și una și cealaltă, când agresor, când victimă. Cauzele sunt mult mai adânci, de obicei în copilăria mică…Le vom descoperi când vom ajunge acolo, le vom înțelege și integra. Împreună. Ce spun acum este că tu ai ales această relație inconștient, că ai avut beneficii de pe urma ei, oricât de rău ți-ar suna.

***

Ne mințim în cele mai banale situații de viaţă, suntem prizonierii mintii noastre care ne livrează tone de bullshit ca să putem trăi cu noi și cu alegerile noastre. Gândește-te cum ar fi viața dacă am fi conștienți de tot ce facem, spunem, alegem. Imaginează-ți cât de imposibil de gestionat ar fi o zi dacă nu ne-am minți aproape continuu.

***

Cele mai multe lucruri îl deranjau îngrozitor, iar ea nu știa niciodată care va fi următoarea chestie care îl va pune pe jar. Putea fi dorința ei de a ieși la cafea doar cu o prietena, fără ca el să le însoțească, prilej de discuții interminabile, ce aveau ele de discutat secret de nu putea să fie și el, soțul ei legitim, de față, era evident ca îi ascunde ceva sau, mai rău, nici măcar nu intenționează să se vadă cu o fata, era doar paravan pentru vreun amantlic. Putea fi ceva atât de simplu cum era nevoia pe care o simțea să fie câteva momente singură, să se plimbe. Avea de ales: să renunțe sau să îl minta. Uneori alegea să renunțe, renunța mai mereu la cite ceva ce ar fi făcut-o pentru câteva momente să se simtă libera și fericita. Alteori, îl mintea.
O făcea ca să se protejeze, credea ea, dar mai degrabă o făcea pentru ca era mai simplu așa. Calin cerea explicații și putea să meargă până în pânzele albe pentru o banală carte de vizita care îi cădea, din neglijenta, din poșeta. Atunci când mergea pe teren, adică în fiecare zi, Alexa primea des cărți de vizită; o ajuta lucrul asta mai cu seama să nu le uite sau scrie greșit numele oamenilor cărora le lua interviuri. Dar o carte de vizită pe care era trecut numele unui bărbat, iar dedesubt, o funcție ce părea importantă, putea avea efectul unui trăsnet în cuplul lor. Calin voia să știe tot: cine era, cum arata, dacă o plăcuse pe Alexa (sigur o plăcuse, toți o plăceau), dacă o invitase la cafea, dacă ii făcuse ochi dulci, dacă avea să se mai vadă cu el vreodată, dacă era bogat și tot tacâmul. Pe Alexa interogatoriile de felul asta o exasperau, își pierdea foarte repede răbdarea și înțelegerea, îl repezea, ajungea să tipe la el; uneori, pentru așa putin lucru ca o carte de vizită căzută din poșetă, se certau și rămâneau suparăți trei zile întregi. Așa că, pentru a evita genul asta de discuții, Alexa mintea. Uneori, doar prin omisiune, alteori, de-a dreptul. Simțea că nu avea de ales; asta era justificarea ei. Poate ca mințise mereu, ca să-și facă viața mai ușoară, iar acum își dădea seama de asta pentru ca mintea mult, mintea în fiecare zi. Avea o memorie proastă, iar asta o încurca mult atunci când mintea, căci Calin era foarte vigilent și căuta fisuri în logica unei zile, aștepta cea mai mica inadvertență ca să poată sări, ca să poată mușca din ea. Oricum ar fi dat-o Alexa, era insuportabil.

***

Nimeni nu o întrebase vreodată ce trece prin ea, cum o face să se simtă o situație dată, iar acum i se părea că era cea mai importantă întrebare care i se pusese vreodată. Oamenii o întrebau ce faci din simplă complezență, fără să le pese cu adevărat, Călin o întreba același lucru cu scopul clar de a afla unde e și cu ce se ocupă în momentul ăla, dacă era bolnavă, mama ei o mai întreba cum se simte, dar tot așa, ca să afle dacă starea i se mai ameliorase. Niciodată, nimănui nu-i păsase cum se simte cu adevărat. Dacă simte rușine sau teamă, curiozitate sau neliniște, dacă e în confort sau, dimpotrivă, resimte o stare puternică de disconfort în legătură cu un anume lucru. În psihodramă, Bogdana îi punea de multe ori întrebările astea, iar ea trebuia să verbalizeze ce simte. Era un exercițiu pe care la început îl făcea greu, căci mereu îi venea să spună ce gândește, raționaliza la nesfârșit, nu era deloc obișnuită să se sondeze în profunzime, dar mai apoi învăță să vadă înăuntru, să scoată la suprafață emoții de care nu avea habar, să elibereze din presiunea aflată în straturile ei cele mai adânci și ascunse.

***

În timp ce ștergea de zor urmele relației cu Călin pe internet, se întrebă dacă nu cumva toată lumea e în aceeași situație. Dacă nu cumva toți oamenii ăia care pozau fericiți duceau în spate istorii de cuplu la fel de complicate și dureroase. Și, la fel ca ea, se amăgeau și amăgeau decupând momentele de bine relativ și expunându-l public, ca să primească validare. Poate că nimeni nu era ceea ce părea, tot așa cum ea însăși era la ani lumină de imaginea pe care o propaga în exterior.

________________

Petronela Rotar – Orbi (fragmente)