Tu ești prietena ta?

Suntem ființe sociale și este absolut normal să interacționăm cu alți oameni. Una dintre cele mai importante interacțiuni umane este prietenie. Ea devenind uneori chiar mai importantă decât relațiile cu unii membri ai familiei.

Încă de mici, în parc la joacă, în fața blocului, la grădiniță învățăm să socializăm cu copiii de vârsta noastră și să legăm prietenii. Pe parcursul vieții, trecând prin diverse etape, socializăm cu alți oameni și legăm continuu prietenii. Acest lucru se întâmplă în mod firesc și de cele mai multe ori fără prea mult efort. Ni se pare natural să fie așa pentru că așa a fost mereu.

Mai târziu lucrurile se cern oarecum și căutăm prietenia oamenilor cu care să avem lucruri în comun sau a celor în cercurile în care dorim să intrăm. Prieteniile se sprijină astfel pe principii, credințe și preocupări comune sau pe interese. Până la urmă toate relațiile noastre sunt întemeiate pe interese, acestea având un spectru extrem de larg și generos – de la timp de calitate petrecut în compania cuiva până la interese pecuniare sau de orice altfel.

Cam toate ne dorim de la cea mai bună prietenă a noastră să aibă unele calități, printre care:

  • să fie disponibilă atunci când ai nevoie de ea
  • să-și facă timp pentru noi
  • să ne acorde atenție
  • să ne aprecieze
  • să ne încurajeze
  • să ne asculte fără să ne întrerupă
  • să își lase grijile de-o parte și să ne îmbrățișeze
  • să aibă încredere în noi și în deciziile noastre
  • să nu ne judece pe noi sau alegerile pe care le facem
  • să ne ridice atunci când cădem
  • să ne înțeleagă
  • să accepte refuzul nostru fără să se supere
  • și poate cel mai important să ne accepte așa cum suntem

Este extraordinar să ai în viață o prietenă care să aibă toate aceste calități, chiar te simți norocoasă și binecuvântată. Până la urmă ce poate fi mai frumos decât să ai în viața ta oameni în fața cărora să-ți poți deschide sufletul, oameni în preajma cărora nu mai ai nevoie de ziduri și măști care să te protejeze, oameni cu care să te simți în siguranță, protejată și apreciată.

Uneori, însă lucrurile deși au un început promițător au un fârșit destul de neplăcut. În relații de prietenie poți și să ai cele mai amare lecții de viață, să te simți trădată de femeia pe care tu ai numit-o „cea mai bună prietenă a ta”, să te simți ca și lovită pe la spate sau dezbrăcată în public atunci când cele mai intime emoții și sentimente, trăiri, experiențe de viață, secrete pe care i le-ai împărtășit au fost făcute publice.

După o astfel de experiență nu mai știi în cine să ai și în cine să nu ai te simți trădată, frustrată, furioasă, îți vine să intri în pământ de rușine sau să-ți arunci „prietena” de la etaj.

De ce oare se întâmplă toate acestea? 

Răspunsul este simplu și complex și poate complicat în același timp. Prieteniile se întemeiază pe principiul rezonanței. Ne place, nu ne place, inconștient, atragem în viața noastră oameni ca și noi,  oameni care reflectă echilibrul și dezechilibrul din noi înșine, oameni care apasă care ne apasă pe butoane, oameni care ne ating rănile și nu pentru a ne provoca durere, ci pentru a ne aminti de ele pentru a le acorda atenție și a le vindeca.

Oamenii și experiențele prin care trecem sunt lecții de viață – uneori învățăm cum să fim, alteori învățăm cum să nu fim. Uneori câștigăm, adică ies lucrurile așa cum ne dorim, alteori doar experimentăm, însă aceste lecții vor face diferența altă dată.

Când te simți trădată întoarce-te la tine și vezi unde te trădezi tu însăți. Când te simți abandonată, vezi unde te-ai abandonat tu pe tine. Când prietena ta nu are timp pentru tine vezi cât timp îți acorzi tu ție.

Ceea ce nu ne învață nimeni însă este să fim prietene cu noi înșine. De mici învățăm cum să-i protejăm pe alții, cum să împărțim cu ei, chiar și atunci când nu ne dorim acest lucru, cum să le facem pe plac ca să nu se supere, ca să nu plângă, ca să ne dea atenție și altă dată.

Mai învățăm și că ar fi bine ca să nu știe nimeni ce este în sufletul nostru, că a fi vulnerabile este un semn de slăbiciune, că atunci când împărtășești ceea ce simți oamenii ar putea să profite de tine sau s-ar putea să râdă și să te umilească sau să te judeci și să te simți vinovată.

Cu toate aceste bagaje din copilărie mergem mai apoi prin viață. le-am integrat atât de bine încât au ajuns să fie parte din noi, nici nu vedem că sunt în plus sau că uneori nici nu ne aparțin, doar le cărăm.

Și totuși, le-am făcut ale noastre, chiar dacă inconștient. Și sunt ale noastre până când decidem să ne eliberăm de ele, să ieșim de sub ele să ne permitem să fim noi înșine. Poate mai puțin perfecte dar mult mai adevărate, mai autentice, mai vii.

Tu ești prietenă cu tine?

  • Ești prietenă cu tine atunci când te judeci, când nu ai timp pentru tine, atunci când ești pe ultimul loc în viața ta?
  • Ești prietenă cu tine atunci când dorințele tale stau în așteptare pentru că tu ai ceva mai important de făcut?
  • Ești prietena a ta atunci când te sacrifici crezând că lucrurile se vor îmbunătății, deși vezi că merg din rău în mai rău?
  • Ești prietena ta atunci când lipsa de respect față de tine te duce în tot felul de situații în care te simți abuzată, folosită, exploatată?
  • Ești prietena ta atunci când deși ai vrea să spui unor oameni un NU din tot sufletul tu spui un da?
  • Ești prietena ta când stai într-o relație în care te-ai pierdut pe tine însăți?
  • Ești prietena ta când fricile, grijile și anxietatea sunt prietenele tale de zi cu zi?

Am creat pe Facebook o comunitate de femei minunate, alătură-te cu un simplu click 😉

Femeie, minune care ești – împrietenește-te cu tine!

Nu contează câți ani te-ai neglijat, te-ai sacrificat, te-ai învârtit în cerc, contează doar ce faci acum exact în acest moment. Acum poate să fie un capăt de drum și un altfel de început. Acum poate să fie momentul tău de trezire. Fă primul pas și ceilalți vor urma după,  nu trebuie să vezi tot drumul, ci doar să schimbi direcția.

Învață să faci pentru tine ceea ce vrei să facă alții, ceea ce aștepți de la cea mai bună prietenă a ta, ceea ce poate că faci deja pentru ceilalți, dar nu faci încă și pentru tine. Ridică-te de unde ai căzut, adună-te de pe unde te-ai risipit, ia-te de pe unde te-ai abandonat. Șterge-ți lacrimile, îngrijește-ți rănile, vindecă-ți viața.

Ești importantă, ești prețioasă, ai grijă de tine. Nu o să o facă nimeni în locul tău și de ce ar face-o? De ce ai fi mai importantă pentru alții decât ești pentru tine însăți? De ce ți-ar oferi cineva ceva ce nici măcar tu ție nu știi să îți oferi? Doar să respiri nu este suficient, învață să trăiești.

Atunci când te împrietenești cu tine, când înveți să te apropii de tine însăți cu blândețe, compasiune, înțelegere și iubire viața ta se poate transforma miraculos.

Prieteniile tale vor fi autentici când tu vei fi autentică. Oamenii sincer vor veni în viața ta când tu vei fi sinceră cu tine și cu ceilalți, fără să-ți fie frică că vei pierde ceva sau că cineva va profita de sinceritatea ta. Măștile celorlați vor cădea abia după ce tu îți dai jos măștile tale.

 

Cu drag, prietena ta,

semnatura-Blaga-Maria
______________________

Foto credit: pixabay.com

Administrator
Comentarii
  • 22 februarie 2020 la 13:42

    Este minunat sa fii femeie ! Va multumesc frumos

    • 22 februarie 2020 la 19:53

      Da, cu adevarat este minunat să fii femeie și mai minunat este să joci în mod conștient acest rol. Cu drag, mă bucur dacă ceea ce am scris este util! 🙂

Leave a comment

Vă rugăm să introduceți un comentariu.
Te rog scrieți numele.
Vă rugam sa introduceți adresa dumneavoastră de email.
Te rog introdu o adresă de email validă.