…Una dintre provocările majore din viața mea a fost relația de cuplu, un cerc vicios din care simțeam că nu mai pot ieși. Tiparul în care mă învârteam era următorul: femeile față de care mă deschideam emoțional și cu care intenționam să am o relație stabilă se îndepărtau, invocând diverse motive. Unul dintre cele mai frecvente era: „Ai greșit de prea multe ori, nu mai vreau sau nu mai pot continua în această situație.” Alteori mi se spunea că „Nu ești suficient pentru mine.”

După aceste experiențe, rămâneam blocat într-o stare de victimizare și izolare, convins că vina era a mea. Credeam că nu am fost suficient de bun sau nu am știut să fac lucrurile să meargă. Încercam de multe ori să repar relația, să demonstrez acelor persoane că merit iubirea și atenția lor, că merit să avem o relație. Îmi păstram acest scop chiar și mult timp după ce relația se încheiase.

În acele relații, din frica de a nu pierde persoana de lângă mine, ajungeam să încerc să dețin controlul. Această nevoie de control se manifesta prin gelozie, posesivitate și prin taxarea fiecărui gest pe care îl interpretam ca pe o lipsă de atenție sau iubire. Credeam că merit mai multă afecțiune decât primeam.

Ca o formă de pansament, alegeam femei indisponibile emoțional. Din teama de a nu rămâne singur, mă implicam în relații cu persoane care nu erau potrivite pentru mine, doar pentru a-mi umple golul emoțional. Trăiam într-o stare de victimă, cerșind atenție și iubire, așteptând ca femeia de lângă mine să îmi ofere validare și confirmare.

Când nu primeam aceste lucruri, mă cufundam într-un sentiment constant de abandon și respingere. Frica mea principală era să nu fiu părăsit pentru un alt bărbat. Chiar și după ce relația se încheiase, gândul că acea persoană este acum cu altcineva reaprindea în mine vechile sentimente: nu sunt suficient de bun, am greșit, nu merit iubirea acelei persoane, iar altcineva este mai valoros decât mine.

De-a lungul copilăriei, mama mă compara cu alți băieți, spunându-mi că sunt mai buni decât mine, fie că era vorba de comportament, rezultate școlare sau atitudine. Aceste comparații mi-au afectat profund stima de sine, iar ideea că nu sunt suficient de bun a devenit o convingere adânc înrădăcinată în mintea mea. Ca adult, acest tipar s-a reflectat în relațiile mele de cuplu. Chiar și după ce o relație se încheia, rămâneam cu teama că femeia de care mă atașasem va alege un alt bărbat, pentru că el ar fi fost mai bun decât mine. Această frică perpetuă de a fi comparat și respins mă făcea să trăiesc într-o anxietate constantă, convins că, indiferent ce aș face, nu sunt suficient de valoros pentru a păstra dragostea și atenția unei femei.

În relațiile mele căutam inconștient figura maternă, așteptând ca femeile de care mă îndrăgosteam să se comporte ca mama mea. Totuși, pentru că, adesea, în relația mea cu mama m-am simțit pedepsit sau neînțeles, ajungeam să proiectez această frustrare asupra partenerelor mele. În încercarea de a controla și de a primi atenția pe care o doream, mă simțeam respins, iar atunci încercam să pedepsesc persoana de lângă mine pentru acest sentiment.

Astfel, relațiile mele romantice au devenit un câmp de luptă intern între dorința de a fi perfect și frica de a fi respins. De fiecare dată când o relație se destrăma, retrăiam aceleași sentimente de vinovăție și neputință din copilărie. Credeam că eșecul relației era întotdeauna din vina mea, că nu am fost suficient de bun sau că nu am știut cum să gestionez situațiile. Această auto-învinovățire adâncea și mai mult sentimentul de respingere, întărind ciclu nesfârșit de frică și vină pe care îl purtam încă din copilărie.

Astfel, am ajuns să înțeleg că problemele mele din relațiile romantice nu erau doar despre aceste femei sau despre circumstanțele particulare ale fiecărei relații. Era, de fapt, o retrăire a relației mele cu mama, a fricilor și nevoilor neîmplinite din copilărie. Abandonul, respingerea și frica de pedeapsă pe care le-am trăit atunci s-au proiectat asupra partenerelor mele, creând un tipar distructiv din care părea că nu pot scăpa…

Adrian Dumitru Stan