În general, prin educația pe care o primim sau prim modelele pe care le copiem, învățăm să privim în afara noastră și nu în noi înșine. Acest lucru duce în timp la neglijarea propriei persoane și a propriilor nevoi, precum și a căuta atât răspunsurile cât și soluțiile în afara noastră.
Pentru că mereu ni s-a spus ce să facem și cum să gândim, nu am căpătat abilitățile de gândi cu propria minte, de a alege și de a căuta propriile soluții pentru situațiile prin care trecem.
De la „au!” – durerea pe care o simțim atunci când ni se întâmplă ceva care ne scoate din starea de confort, la „de ce eu”, „de ce mie” și până la „Aha!” – conștientizarea motivului pentru care acel ceva s-a întâmplat și mai încolo la „Wow!” – epifania(revelația) integrarea lecției de viață pe care ne-a oferit-o evenimentul – totul este cu noi, despre noi și mai ales pentru noi. Însă, de cele mai multe ori, oamenii se pierd undeva pe acest drum, ajung la răscruci în care se blochează, nimeresc în cercuri și nu în sensuri giratorii, astfel încât să poată ieși din acea situație. Undeva, pe drum, este câte-un „nu știu”, „nu pot”, „n-am cum” de care se împiedică.
