Consilier de Dezvoltare Personală (curs ACREDITAT)

 Cursul Consilier pentru Dezvoltare Personala (COR 242324), este acreditat de A.N.C. (Autoritatea Națională pentru Calificări), Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și Ministerul Educației Naționale, diploma fiind recunoscută în România și în Uniunea Europeană.
Criza a adus oportunitatea desfășurării acestui curs, inclusiv examinarea ONLINE, în conformitate cu OG 32 din 30 martie 2020.
Tot ce înveți la acest curs poți aplica atât pe tine personal, cât și în lucrul cu clienții tăi.
Ce îți oferă acest curs:
• Posibilitatea de autocunoaștere și dezvoltare personală
• Posibilitatea transformării pasiunii tale în profesie
• Posibilitatea de a contribui la creșterea și dezvoltarea altor oameni
Consilierul este un specialist care lucrează cu persoane sănătoase din punct de vedere psihic, care au nevoie sa exploreze sau să depășească diverse stări sau situații cu care se confrunta în evoluția personala și profesionala, valorificând și dezvoltând resursele și potențialul propriu.
Intervenția specializată a consilierului pentru dezvoltare personală consta în ghidarea, susținerea și încurajarea interlocutorilor, prin intermediul unor tehnici și instrumente specifice, în vederea sondării și relevării propriilor capacitați și resurse și a conștientizării punctelor critice din existenta proprie și a posibilităților de depășire a situațiilor neconvenabile într-o maniera particularizată și non-directivă.
Statutul de consilier pentru dezvoltare personală poate fi obținut de persoane cu studii superioare finalizate prin examen de licență (indiferent profilul de activitate).
Beneficiile cursului:
– Dezvoltarea propriei persoane și a carierei, managementul vieții private, conștientizarea unor puncte critice în propria existență, motivarea personală, creșterea implicării ca cetățean în viața activă a comunității și societății.
– Obținerea unei certificări recunoscuta în România și Uniunea Europeana care iți oferă posibilitatea practicării ocupației de “Consilier pentru Dezvoltare Personala” în cadrul cabinetului tău individual/persoana fizica autorizata
– Consilierul poate lucra în mod independent ca persoana fizica autorizata, sau ca angajat al unor organizații sau instituții cu domenii foarte variate de activitate, sprijinind îmbunătățirea performantelor forței de munca și oferind ajutor managementului companiilor pentru atingerea obiectivelor organizaționale.
– Activitatea consilierului pentru dezvoltare personală este distinctă față de activitățile de psihoterapie, psihiatrie, consiliere psihologică, prin prisma intensității și complexității scăzute a problematicii clienților și a instrumentelor și tehnicilor specifice de lucru care se bazează pe non-directivitate.
– Îmbunătățirea abilitaților personale privind comunicarea, ascultarea activa, atenția pentru detalii, focalizare pe probleme, analiza și sinteza, interacționare și adaptabilitate în condiții de lucru cu categorii foarte diverse de persoane.
– Abordarea și deprinderea unor calități: calmul, neutralitatea, grija pentru client, răbdarea, onestitatea, obiectivitatea, seriozitatea, responsabilitatea, perseverența, deschiderea, receptivitatea și gândirea pozitiva.
– Cursul este interactiv și aplicat, având predominant o componentă practică (ateliere de lucru, studii de caz, expuneri, evaluări, jocuri de rol, tehnici și metode de lucru concrete).
Din cuprins
Modulul 1
• Ce este dezvoltarea personală
• Ce este consilierea
• Tipuri de consiliere
• Consilierea Pentru Dezvoltare Personală – definiție, abilități, competențe
• Organizarea activității proprii
• Crearea spațiului de interacțiune cu persoanele consiliate
Modulul 2 – Elemente de comunicare
• Stiluri de comunicare
• Empatia și comunicarea empatică
• Asertivitatea și comunicarea asertivă
• Persuasiunea
• Ascultarea activă
• Tipuri de reacții și atitudini: fuga, atacul, afirmarea
• Stiluri de consiliere
• Adaptarea consilierului la stilul de comunicare a persoanei consiliate
• Relațiile interumane
• Rezolvarea conflictelor
Modulul 3 – Elemente autocunoaștere
• Cine sunt „eu”?
• Evaluarea încrederii în sine (teste de autocunoaștere)
• Valori personale
• Plan de dezvoltare personală
Modulul 4 – Convingeri și credințe
• Ce sunt convingerile și credințele
• Cum se formează convingerile și credințele
• Cum ne afectează credințele și convingerile viața
Tehnici de conștientizare a credințelor
• Convingeri iraționale. Chiar este ceea ce crezi TU?
testarea convingerilor de la nivel subconștient
• Schimbarea convingerilor
• Tehnici de schimbare a convingerilor și credințelor limitative și auto-sabotoare
Modulul 5 – ABC-ul emoțiilor
• Ce sunt emoțiile
• Ce sunt sentimentele
• Principalele emoții
• Să înțelegem emoțiile
• De la teorie la practică
• Inteligența emoțională
Modulul 6 – Resursele interioare
• Ce sunt resursele interioare
• Descoperirea și activarea resurselor interioare
Modulul 7 – Managementul stresului
• Soluții noi la probleme vechi
• Tehnici de relaxare
• Noțiuni de meditație și Mindfulness
Modulul 8 – Linia Timpului
• Ce este Linia Timpului
• Prezentarea tehnicii
• Exerciții folosind tehnica
Modului 9 – Tehnici non-conținut
• Prezentarea unor tehnici de consiliere prin care poți să-ți ajuți clienții fără ca ei să-ți spună concret problema cu care se confruntă
Modulul 10 – Managementului timpului
• Aspecte și tehnici ale Managementului timpului
Modulul 11 – Procesul de consiliere
• Etapele consilierii
• Debutul, întreținerea și crearea relației cu persoanele consiliate
• Încheierea consilierii – când, cum
• Poziționarea/Centrarea
• Tipuri de clienți
• Tipuri de clienți dificili
Modulul 12 – Dezvoltarea carierei de consilier
Când, unde, cum se desfășoară cursul
Cursul se desfășoară ONLINE, conform art. IX din OG nr.32/30 martie. Vom utiliza platforma Zoom, care permite interacțiunea tuturor cursanților în timp real și un grup privat de Facebook, destinat exclusiv acestui curs.
Cursul se întinde pe durata a 120 de ore: 24 de module a 3 ore ( teorie și practică) + studiu individual.
Cele 24 de module se desfășoară pe durata a 12 săptămâni, începând cu data de 5 aprilie, cu 2 sesiuni/săptămână, lumea și joia între orele 18:00 și 21:00.
Cum și când se desfășoară examenul de certificare:
Examenul se susține online, la fel ca și cursul la aproximativ 1 – 2 săptămâni după încheierea formării.
În urma absolvirii veți primi certificatul de absolvire (diploma ANC) si suplimentul descriptiv al competentelor profesionale dobândite. Certificatele se eliberează în conformitate cu OG 129/2000 republicată. Certificatul atestă calificare de CONSILIER DE DEZVOLTARE PERSONALĂ, și are valabilitate în România și în Uniunea Europeană.
Cerințe pentru înscriere:
– Copie CI
– Certificat naștere
– Copie certificat căsătorie(dacă este cazul)
– Copie acte studii (diploma de licența – nu contează specializarea)
– Adeverință medicală care să ateste că participantul este apt medical pentru a urma acest curs
– Cererea de înscriere (se poate transmite pe mail sau la depunerea actelor)
Notă: Cursul este deschis tuturor persoanelor interesate, dar certificatului de absolvire acreditat ANC se poate obține doar cu diploma de licență(studii superioare).
Trainer:
Maria Blaga – psiholog, consilier de dezvoltare personală, coach, formator certificat CNFPA, autor de programe de educație și dezvoltare personală.
Ce include taxa de participare:
– Activitatea de predare curs
– Suportul de curs
– Fise de lucru
– Asistența trainerului pe toată durata desfășurării cursului
– Diploma emisa de Autoritatea Națională pentru Calificări (ANC), Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și Ministerul Educației Naționale
Taxa de participare:
–  1.999 lei
–  1.199 lei dacă achiți integral până la 28 februarie 2021
–  1.499 lei dacă achiți integral 1 – 15 martie 2021
–  2.499 lei , pentru plata în rate (4 rate)
Încă ceva!
1. Dacă ai făcut deja acest curs cu mine, poți să-l repeți plătind doar 249 lei
2. Dacă sunt două persoane din aceeași familie, pentru a doua persoană taxa de înscriere este de 499 lei.
BONUSURI – în valoare de 1.195 lei
1. Tu te iubești?! ( curs online), durata aproximativ 3 ore și în valoare 199 lei
2. Unde fugi când fugi de tine? ( curs online), durata aproximativ 3 ore și în valoare 199 lei
3. Convingerile care-ți conduc viața ( curs online), durata aproximativ 6 ore și în valoare 349 lei
4. Linia Timpului – viața ( curs online), durata aproximativ 6 ore și în valoare 349 lei
5. Aici și Acum – program de 21 zile de meditație, peste 7 ore în valoare de 99 lei.