Atunci când reflectam la rușine și iubire, cea mai apăsătoare întrebare este: Oare iubirea noastră e autentica? Da, cei mai multi dintre noi se pricep de minune să le declare celorlalți că-i iubesc — unii fac asta și de zeci de ori pe zi. Sunt, însa, cuvintele noastre acoperite de fapte? Suntem noi cu adevarat vulnerabili față de celalalt? Îi arătam partenerului încredere, bunătate, afecțiune și respect? Atunci când ne confruntam, în relațiile noastre, cu un impas, problema nu e ca nu-i declarăm celuilalt iubirea noastră, ci faptul că declarația noastră nu e susținuta de fapte. Asta-l rănește pe celalalt.
Fii tu însuti
După cum iți amintești, într-una dintre secțiunile anterioare, scriam despre cum au stabilit cercetătorii că, în cultura noastră, feminitatea este asociata unor calități precum „draguță”, „slăbuță” și „modestă”. Ei bine, aceiași cercetători au identificat următoarele trăsături ca fiind definitorii pentru masculinitate: spirit de învingător, autocontrol emoțional, asumare de riscuri, agresivitate, spirit dominator, comportament de afemeiat, încredere în sine, seriozitate în munca, atitudine superioara față de femei, dispreț față de homosexualitate și preocupare pentru statutul social.
E foarte important să pătrundem semnificația tuturor acestor atribute asociate feminității și masculinității, ca să înțelegem ce este rușinea și cum poate fi dezvoltata reziliența la rușine. După cum explicam la începutul capitolului de față, rușinea e ceva universal, însă mesajele și așteptările care o provoacă diferă în funcție de sex. Aceste norme ale feminității și masculinității stau la baza factorilor care declanșează rușinea — voi explica pe scurt de ce, în continuare.
Dacă o femeie vrea să respecte întru totul regulile, va trebui să fie draguță, slăbuță și frumușică, să fie tăcută, o mama și soție perfectă, și să nu-și asume puterea în relația cu partenerul. Dacă face un pas pe lângă aceste așteptări, ZDRANG! Se trezește dintr-odată prinsă în pânza de păianjen a rușinii.
____________
Brene Brown – Curajul de a fi vulnerabil (fragment). Editura Curtea Veche, București.