Vindecare și recuperare

Vindecare și recuperare

„Toate bolile sunt fizice, mentale și spirituale, iar nivelurile cele mai înalte ale vindecării sunt consecința adresării simultane celor trei domenii, înțelegând că fiecare dintre ele au o importanță egală. Intenția și contextualizarea spirituală sporesc rata răspunsurilor pozitive la tratamentul medical. Totuși, intrinsec condiției umane, există limitări, datorate design-ului evoluției, dintre care unele pot fi transcense, iar altele nu. Prin urmare, speranța și credința trebuie să fie acompaniate de predarea și acceptarea unei Voințe Mai înalte.  După cum a fost validat în urma cercetării noastre, viața nu poate fi distrusă. Nu poate decât să-și schimbe expresia de la o realitate fizică lineară limitată, la realitatea spirituală non-lineară nelimitată.“

„Relația dintre corp, minte și spirit este foarte importantă atunci când luăm în discuție subiectul sănătății. Conștiința însăși trebuie să fie înțeleasă deoarece întreaga experiență se petrece doar în interiorul conștiinței. S-a descoperit că, grație puterii câmpurilor energetice, vindecarea apare din atitudine şi din sistemele de credințe ce sunt menținute în mintea noastră. Prin urmare, sănătatea este o expresie a nivelurilor de conștiință.”

„…acum vedem cum anume s-au adunat programele pe măsură ce am crescut, trecând prin adolescenţă și tinerețe. De exemplu, nu vrem să acceptăm că avem gânduri negative, sentimente negative și chiar frică. Ori că avem dorințe, sentimentul pierderii, regrete sau o stare de lipsă de speranță. Aceste lucruri sunt inacceptabile. Atunci ura de sine și vinovăția se acumulează din chiar această respingere constantă a omenescului din noi. Drept rezultat trebuie să mergem mai departe înspre o mai bună și mai vindecătoare modalitate de a fi cu noi înșine.”

„Inocenta este cea care privește la televizor și crede naiv tot ce vede, acceptând programele negative datorită lipsei de discernământ. Inocenta copilului nu are nicio alarmă, nimic care să-i spună: “Aceasta este o lume care urmărește să te programeze cu atât de multă negativitate câtă ești tu capabil să primești.” De fapt, acea lume e foarte bine plătita ca să facă asta, pentru că reclama este deseori bazată pe apelarea câmpurilor energetice negative. Toate fricile noastre, toate dorințele și nevoile de manifestare a mândriei sunt reprezentate sub nivelul 200. Ai nevoie de multă bunăvoința ca să devii conștient că înăuntrul nostru există inocența, și că acea inocentă are nevoie să fie protejată..”

„Este surprinzător că singurul lucru care trebuie gestionat în cadrul acestor evenimente catastrofale este energia emoțiilor. Dacă studiem experiența, observăm că nu evenimentul care s-a petrecut sau despre care credem că s-a petrecut în lume este problema, ci felul în care ne simțim noi faţă de el. Cui îi pasă de fapte? Ele nu înseamnă nimic în și prin sine. Ceea ce contează este reacția emoțională la acestea. Faptul, evenimentul în sine este doar un fapt, un „nimic”. Felul în care „simțim” despre acel fapt este singurul lucru pe care trebuie să-l rezolvăm în toate evenimentele de viaţă.”

„Chiar și persoana care nu poate avea încredere face asta tot din încredere. Ea are încredere în adevărul acelei afirmații. Poate că într-o zi i-a spus tatăl: “Să nu ai încredere în nimeni”, iar inocenta copilului este cea care a crezut această neîncredere. Dar, inocenta însăși este nepătată, neatinsă, pentru că ea nu se schimbă niciodată. Este natura inerentă a conștiinței. Este hardware-ul unui computer și indiferent de câte gânduri negative au fost auzite, programele care au rulat prin minte nu afectează hardware-ul, lăsându-l neatins, nepătat, pur și virgin. Această puritate imaculată se găsește încă în fiecare dintre noi.”
__________________________
David R. Hawkins – Vindecare și recuperare (fragmente), editura Cartea Daath

Administrator

Leave a comment

Vă rugăm să introduceți un comentariu.
Te rog scrieți numele.
Vă rugam sa introduceți adresa dumneavoastră de email.
Te rog introdu o adresă de email validă.