Dezvoltarea ta cheltuială sau investiție?

Dezvoltarea ta cheltuială sau investiție?

Fiecare dintre noi conștientizează mai mult sau mai puțin puterea cuvintelor pe car ele folosește. Cuvântul rostit este o energie care poate clădi sau distruge, funcție de conceptul/percepția sau înțelesul pe care-l dăm noi.

În primii ani de viață, aproximativ până pe la 6-7, suntem precum un burete. Creierul nostru absoarbe informația și o fixează la nivel de subconștient, fără să o analizeze, să o trieze sau să o clasifice.

Informația stocată astfel ne va controla o mare parte sau poate chiar întreaga viață. Conotația și sensul pe care-l dăm noi cuvintelor ne va determina să reacționăm sau să acționam în viața de zi cu zi. Acest ava fi barometrul, sita, lupa, lentila prin care ne vom analiza ce se petrece cu noi.

De cele mai multe ori acesta este un mecanism inconștient și odată stabilite valorile de bine-rău, acceptabil-inacceptabil, alb-negru, câștig-pierdere ajungem să judecăm în loc să gândim.

Nemaivorbind că de foarte multe ori fiecare are conceptul său despre un anume cuvânt și-l folosește ca atare, fără ca măcar să-i cunoască sensul. Așa se face că pentru persoane diferite, cuvinte aparent simple (mama, tatăl, iubirea, ajutorul, mila, compasiunea, profitul, cheltuiala, investiția, ipocrizia, minciuna etc), capătă sensuri diferite.

Așa se face că pentru unii a cheltui capătă o conotație negativă și se poate duce până către a risipi resursele. Un creier astfel setat va ajunge la concluzia că a avut dreptate și că a făcut degeaba. În timp ce a face o investiție sună cumva mai asigurator cu privire la viitor, la beneficiile pe care aceasta le va produce.

Nu este vorba despre a ne păcăli sau minți folosind cuvinte diferite pentru a defini, până la urmă, același lucru – resurse care se duc către creșterea și dezvoltarea ta ca OM, fie că vorbim despre timp, bani sau energie.

Așa că în loc să cheltui banii/timpul/energia pe cărți sau pentru a participa la cursuri de dezvoltare personală, ședințe de consiliere/terapie/coach-ing etc. este mai rentabil să-ți spui că investești în tine și că această investiție îți va aduce profit.

Profitul investiției tale poate să fie o stare de sănătate mai bună, relații mai armonioase cu tine și cu cei din jurul tău, avansarea în carieră. Rezultatele vor veni pe domeniul în care tu investești mai mult.

Timpul, banii și energia – resurse alocate ție, creșterii și dezvoltării tale sunt investiții pe care nu ți le poate lua nimeni, indiferent ce ți s-ar întâmpla.

Viața poate să-ți aducă acele experiențe în care să treci prin boală, divorț, moartea cuiva drag, pierderea locului de muncă, faliment etc. și cu toate acestea ce ai făcut pentru tine rămâne și va face deferența în momente dificile. Atunci vei găsi în tine acele resurse care să te ajute să mergi mai departe, să te urnești, să o iei de la capăt, să fii un învingător, nu o victimă a sorții.

Investiția ta în tine îți asigură sănătatea, bucuria, succesul. Ceea ce faci pentru tine se va regăsi în viața ta exterioară, în relațiile tale, în succesul tău pe toate planurile, în echilibrul și armonia în care-ți duci viața de zi cu zi.

De ce ai investi în tine?

Pentru că meriți!
Pentru că ai conștientizat această nevoie
Pentru că vrei să fii bine cu tine și cu ceilalți
Pentru că știi că poți să dăruiești doar ceea ce ai !
Pentru că vrei ca ceea ce dăruiești să fie de Valoare (calm, compasiune armonie, iubire).
Când ai făcut ultima investiție în tine? A fost în bani, timp sau energie? A meritat?

Amintește-ți că atunci când este vorba despre viața ta ești și sămânța și grădinarul. Sămânța este deja, poate că și planta crescut a într-o oarecare măsură, mai echilibrat sau mai haotic, după un plan trasat bine sau după cum a bătut vântul.

Oricum ar fi, ea, planta, mai poate și îndreptată, orientată, ajutată. Aici intervine înțelepciunea, răbdarea și priceperea grădinarului.

Investiții profitabile să ai!

________________

Sursa: Lumea Privită Altfel

Administrator

Leave a comment

Vă rugăm să introduceți un comentariu.
Te rog scrieți numele.
Vă rugam sa introduceți adresa dumneavoastră de email.
Te rog introdu o adresă de email validă.