Cum îți menții fericirea în cuplu?

Cum îți menții fericirea în cuplu?

E importantă, desigur, alegerea partenerului, dar apoi ceea ce contează cel mai mult este curtoazia între soți. Ce frumos ar fi ca femeile să-și trateze soții cu aceeași considerație ce o au pentru străini … Un bărbat va fugi întotdeauna de o soție înăcrită… Lipsa de curtoazie ucide dragostea.

Numai un psihiatru cu vederi tendențioase ar îndrăzni să afirme că principala cauză a vrajbei în  căsătorie este nepotrivirea sexuală. Totuși, trebuie recunoscut că divergențele ce provin din alte pricini ar pierde din tărie dacă raporturile sexuale ar fi satisfăcătoare.

Doctorul Popenoe, o autoritate în materie de mariaj, susține că dezacordul este îndeobște datorat următoarelor cauze:
1. Lipsă de armonie sexuală.
2. Deosebiri de păreri în ceea ce priveliști folosirea timpului liber.
3. Dificultăți financiare.
4. Anomalii mentale sau fizice.

Notați bine că problema sexuală vine în primul rând și, contrar celor ce s-ar putea crede, grijile provocate de lipsa banilor în al treilea rând. Satisfacerea simțurilor nu este decât una din numeroasele bucurii ale căsătoriei, dar dacă această condiție nu e îndeplinită, întreg edificiul se prăbușește.

CHESTIONAR

Și, pentru a sfârși, să ne întrebăm: putem noi răspunde afirmativ, cu toată sinceritatea la următoarele întrebări care să ne îngăduie să ne prețuim meritele de soți și soții?

Domnule,
1. Mai faceți, din când în când, curte soției dumneavoastră? Îi aduceți flori? Sărbătoriți ziua nașterii ei sau pe cea a căsătoriei?
2. Îi dați o sumă destinată exclusiv pentru cheltuielile ei personale?
3. Vă dați osteneala să n-o criticați niciodată faţă de martori?
4. Vă străduiți ca să o înțelegeți și s-o ajutați în momentele ei de oboseală și nervozitate?
5. Împărțiți cu dânsa măcar jumătate din timpul vostru liber?
6. Vă feriți de a face comparații între talentele ei de bucătăreasă și gospodină și cea a mamei dumneavoastră sau a doamnei X…, când aceste comparații nu sunt în favoarea ei?
7. Îi permiteți să danseze cu alți bărbați și să primească atențiile lor amicale, fără a vă arăta gelos?
8. Căutați orice prilej ca să o încurajați și să-i exprimați admirația?
9. Aveți grijă să-i mulțumiți pentru toate micile servicii ce le face?

Doamnă,
1. Îi dați soțului dumneavoastră întreaga libertate de a-și conduce afacerile așa cum crede de cuviință? Vă feriți să-i faceți observații despre colegii săi, secretara ce și-a ales-o sau întârzierile sale?
2. Vă dați osteneala ca să faceți casa agreabilă ?
3. Aveți grija de a schimba lista de mâncare astfel ca soțul dumneavoastră să nu știe dinainte ce-i veți servi?
4. Vă străduiți să pricepeți afacerile soțului dumneavoastră, ca să puteți vorbi cu el despre ele sau chiar să-l ajutați cu sugestiile dumneavoastră?
5. Sunteți în stare să faceți faţă, cu curaj, greutăților financiare, fără a-i reproșa soțului dumneavoastră greșelile sale, nici să faceți comparații defavorabile între dânsul și amicii lui mai norocoși?
6. Vă dați sincer osteneala de a vă înțelege cu ceilalți membri ai familiei sale?
7. Alegând toaletele dumneavoastră vă gândiți la preferințele lui de culoare și stil?
8. Știți să sacrificați o părere fără importantă pentru a salva armonia menajului?
9. Ați învățat jocurile preferate ale soțului dumneavoastră ca să puteți lua parte la distracțiile lui?
10. Vă țineți la curent cu evenimentele, ideile, cărțile noi, pentru a rămâne interesantă din punct de vedere intelectual?
__________________________
extras din cartea – Arta de a reuși în viață, de Dale Carnegie
Foto credit: pixabay.com

Administrator

Leave a comment

Vă rugăm să introduceți un comentariu.
Te rog scrieți numele.
Vă rugam sa introduceți adresa dumneavoastră de email.
Te rog introdu o adresă de email validă.