De ce bărbații „fac anumite lucruri”

Creierul bărbatului este structurat pentru a evalua și înțelege obiectele, relația dintre ele, importanta în spațiu, cum funcționează ansamblul și soluționarea problemelor. Creierul lui este programat pentru o reacție în raport cu viața, care s-ar putea rezuma la „oare-cum-pot-s-o-repar”. Bărbații utilizează acest criteriu al „reparației” în abordarea a aproape tuturor situațiilor. O femeie ne-a spus odată că ar fi vrut ca soțul ei să-i arate multă iubire — și atunci el s-a apucat să tundă iarba. El considera că aceasta este o formă de exprimare a iubirii sale. Când ea i-a spus că tot nu este fericită, el s-a apucat să zugrăvească bucătăria. Când nici asta n-a avut nici un efect, s-a oferit s-o ia cu el la un meci de fotbal. Când femeia este supărată, se descarcă emoțional în prezenta prietenelor, în schimb, când un bărbat e supărat, se apucă să repare motorul mașinii sau un robinet care curge.

Pentru a-și demonstra iubirea faţă de ea, el a escaladat cel mai înalt munte,
a înotat în cel mai adânc ocean și a traversat desertul cel mai cumplit.
Numai că ea l-a părăsit – pentru că el nu era niciodată acasă.

În vreme ce femeile își imaginează tot felul de lucruri în legătură cu iubirea și idilele, bărbații visează la mașini de curse, calculatoare mai puternice, ambarcațiuni și motociclete. Acestea sunt lucruri practice, care au o bază în spațiu și le dau posibilitatea să „nu stea degeaba”.

De ce bărbații și femeile se părăsesc unii pe alții

Nevoia biologică a bărbatului constă în a asigura traiul femeii, iar recunoștința ei în raport cu eforturile depuse confirmă reușita lui. Dacă ea e fericită, el se simte împlinit. Dacă nu este fericită, se consideră un ratat, pentru că el consideră că nu îi poate oferi destul. Permanent bărbații le spun prietenilor lor: „N-o pot mulțumi niciodată”, acesta fiind un motiv suficient ca un bărbat să renunțe la o relație sentimentală pentru o altă femeie, care pare mulțumită de ceea ce îi poate el oferi.

Femeile îi părăsesc pe bărbați nu pentru că ar fi nefericite cu ceea ce le oferă ei,
ci pentru că sunt neîmplinite din punct de vedere emoțional.

Ea vrea iubire, idilă și conversație, el simte nevoia ca femeia să îi spună că a reușit în ceea ce a întreprins și că este suficient ceea ce îi poate oferi. Dar și bărbatul trebuie să fie romantic, și mai ales s-o asculte atunci când ea vorbește, fără să ofere însă soluții.

De ce bărbaților le displace să nu aibă dreptate

Pentru a înțelege de ce bărbaților le displace să nu aibă dreptate, e foarte important să înțelegem istoria și de unde provine acest tip de atitudine. Imaginați-vă următoarea scenă. O familie din epoca de piatră stă adunată în jurul focului dintr-o peșteră. Bărbatul păzește intrarea, privind în depărtare și supraveghind zona, scrutând orizontul pentru a percepe cea mai mică mișcare. Femeia și copiii n-au mâncat de câteva zile bune și el știe că trebuie să plece la vânătoare de cum se îndreaptă vremea și că nu se poate întoarce până nu aduce de-ale gurii. Acesta este rolul său, familia depinzând de el. Toți sunt flămânzi, dar încrezători că el va reuși, ca întotdeauna, îl roade stomacul și îl cuprind îndoielile. Oare va reuși iar? Sau familia îi va muri de foame? Oare îl vor omorî alți bărbați, pentru că este slăbit de foame? Stă acolo și pândește, pe chipul lui neputându-se citi însă nimic. Nu trebuie să dea dovadă de teamă, pentru că familia lui s-ar descuraja. Trebuie să fie puternic.

Atunci când greșește, bărbatul se consideră un ratat, pentru că nu a fost capabil
să-și facă treaba așa cum s-ar fi cuvenit.

Milioanele de ani în care a dorit să nu fie perceput ca un ratat se regăsesc în forma de organizare a creierului bărbatului modern. Majoritatea femeilor nu știu că atunci când merge singur cu mașina bărbatul probabil că se oprește și întreabă pe unde s-o ia. Dar ideea de a o face cu ea alături îi dă sentimentul unui eșec, că nu e în stare s-o conducă nicăieri.

Când femeia spune: „Hai să întrebăm pe cineva”, bărbatul de fapt aude: „Ești un incompetent, nu ești în stare să găsești un drum.” Dacă ea spune: „Robinetul din bucătărie curge — hai să chemăm instalatorul”, el aude: „Nu ești bun de nimic — am să chem alt bărbat să facă treaba.” Acesta este de fapt motivul pentru care bărbaților le vine foarte greu să spună: „Iartă-mă.” Consideră că astfel acceptă că a greșit și recunoaște că a avut un eșec.

Pentru a depăși o asemenea problemă, femeia trebuie să se asigure că nu-l face pe bărbat să simtă că a greșit atunci când discută asemenea chestiuni. Chiar și atunci când bărbatului i se oferă de ziua lui un manual pentru autodidacți, adesea el interpretează darul ca fiind exprimarea unui gând: „Nu ești destul de bun.”

Bărbații urăsc criticile ce li s-ar putea aduce și de aceea preferă să se însoare cu fecioare.

Bărbatul are nevoie să înțeleagă că obiectivul femeii nu este să-l facă pe el să greșească, ci să-l ajute, iar el nu trebuie să ia lucrurile ca pe ceva personal. Femeia vrea să îl schimbe în bine pe bărbatul pe care îl iubește, numai că el se gândește atunci că nu îl consideră destul de bun. Bărbatul nu-și recunoaște greșelile pentru că va considera că de fapt ea nu-l iubește. Realitatea este însă că femeia îl iubește mai mult pe bărbat atunci când acesta își recunoaște greșelile.

De ce bărbații își ascund sentimentele

Bărbații din ziua de azi continuă să păstreze moștenirea de a fi curajoși și de a nu arăta nici un fel de slăbiciuni. Femeile de pretutindeni întreabă: „De ce trebuie el întotdeauna să fie atât de puternic — de ce nu poate să se exteriorizeze, să arate ce simte? Când este nervos sau supărat, se închide în sine, se izolează sau devine distant.” „Trebuie să-i scoți vorbele cu cleștele pentru a discuta despre problemele lui.”

Din fire, bărbatul este bănuitor, competitiv, controlat, defensiv și singuratic. El își ascunde starea emoționala, pentru a rămâne stăpân pe situație. Bărbații consideră că exteriorizarea emoțiilor ar însemna o pierdere a controlului. Societatea reîntărește acest tip de comportament la bărbați, învățându-i să „se poarte bărbătește”, să-și afișeze curajul sau spunându-li-se că „băieții nu plâng niciodată”.

Ca apărătoare a cuibului, femeia are un creier structurat pentru a fi deschis, încrezător, cooperant, pentru a-și manifesta vulnerabilitatea și a-și destăinui emoțiile, pentru că ea știe că nu este necesar să fie permanent stăpână pe situație. De aceea atunci când un bărbat sau o femeie sunt confruntați simultan cu diverse probleme, fiecare este ușor dezorientat de reacția celuilalt.

De ce bărbații își pierd vremea „cu băieții”

Pentru bărbații din epoca de piatră, prada care devenea prânz era întotdeauna mult mai mare și mai puternică decât ei, și atunci trebuiau să se organizeze în grupuri pentru a coopera. Creierul lor superior le permitea să creeze un fel de echivalent străvechi al jocului de fotbal american și să utilizeze la vânătoare un limbaj al corpului pentru aplicarea unor strategii precise.

Aceste grupuri de vânători erau formate aproape integral din bărbați, care făceau „o munca de bărbat”, adică aruncau sulițele în „prânz”, în vreme ce femeile, care de obicei erau însărcinate, făceau „o muncă de femeie”, adică aveau grijă de copii, culegeau fructe, se ocupau de „casă” și-și apărau cuibul. A fost nevoie de milioane de ani pentru ca impulsul bărbaților de a vâna în grup să se instaleze în creier, drept pentru care nimic nu poate să-l șteargă peste noapte. Astfel, bărbatul modern merge tot în grup de vânătoare prin cârciumi și cluburi, ca să facă glume sau să povestească tot felul de întâmplări despre vânătoarea lor, iar când se întorc acasă, majoritatea continuă să stea apoi tăcuți și să privească în gol.

De ce bărbații urăsc sfaturile

Bărbatul simte nevoia să fie convins că este capabil să-și rezolve singur propriile probleme și consideră că a le discuta cu alții ar însemna o povară pentru ei. Nici măcar celui mai bun prieten nu-i împărtășește problemele sale, decât dacă el consideră că acesta ar avea o soluție mai bună.

Nu-i oferiți bărbatului vreun sfat decât dacă îl cere — în schimb, spuneți-i ca aveți încredere în capacitatea lui de a rezolva totul.

Atunci când o femeie încearcă să-1 convingă pe un bărbat să discute despre sentimentele sau despre problemele lui, el se opune, deoarece consideră că aceasta e o modalitate de a i se aduce reproșuri sau că ea îl crede incompetent ori că vine cu o soluție mai bună. în realitate, scopul ei este să-1 ajute să se simtă mai bine, pentru că atunci când o femeie dă un sfat, ea crede că pune bazele încrederii într-o relație, nepercepând acest lucru drept un semn de slăbiciune a celuilalt.

De ce bărbații oferă soluții

Bărbații au o minte logică, axată pe rezolvarea problemelor. Când un bărbat intră într-o încăpere, într-o sală de ședințe sau într-un restaurant, prima dată el observă imediat diverse lucruri care trebuie reparate, tablouri care trebuie îndreptate, pentru că atârnă strâmb pe perete sau sesizează un alt fel de a împarți spațiul respectiv. Creierul lui este un fel de mașinărie care rezolvă probleme și nu cunoaște odihna. Chiar și pe patul de moarte dintr-un spital, el se va gândi cum ar trebui împărțit mai bine salonul pentru a profita de lumina naturală și de priveliștea de afară.

O femeie vorbește despre problemele ei pentru a se elibera de stres.
Ea însă vrea să fie ascultată, și nu „reparată”.

Când o femeie vorbește despre problemele ei, bărbatul o întrerupe veșnic și oferă soluții. El nu se poate abține, pentru că așa este programat creierul lui. Consideră că ea se va simți mult mai bine dacă el va găsi o soluție. Ea vrea doar să vorbească și ignoră soluțiile lui. Ca urmare, el se simte incompetent și ratat ori se învinovățește pentru problemele ei. Femeile nu vor soluții, vor doar să discute despre problemele pe care le au cu cineva care să le asculte.

De ce vorbesc femeile stresate

În momentele de stres sau tensiune, sunt activate principalele funcții ale creierului; în cazul bărbatului, orientarea în spațiu și logica. La femeie este activată funcția vorbirii și adesea ea începe să pălăvrăgească nonstop. Dacă e stresată, vorbește fără oprire oricui este dispus s-o asculte. Poate discuta despre problemele ei cu prietenele ore întregi, relatând amănunțit toate faptele, iar ele întorc problema pe toate fețele. Ea discută despre probleme actuale, trecute sau viitoare, probleme posibile care nu au nici o soluție.

Când vorbește, nu se gândește la nici o soluție, ci vrea doar să fie compătimită, ea depășind momentul prin vorbitul în sine. Discută în dezordine despre mai multe subiecte deodată, fără să ajungă la nici o concluzie.

Pentru o femeie, împărtășirea problemelor ei cu prietenele este un semn de încredere și de amiciție.

Bărbatului îi vine greu să o asculte discutând despre problemele ei, pentru că el consideră că ar trebui să găsească o rezolvare fiecăreia în parte. El nu vrea o simplă discuție, ci vrea să și acționeze într-un fel! Mai mult ca sigur că o va întrerupe, întrebând: „Și care e de fapt ideea?” — ideea este tocmai că ea nu simte nevoia să existe o idee logică. Cea mai prețioasă lecție pe care o poate învață un bărbat dintr-o atare situație este să asculte gesticulând și confirmând onomatopeic spusele ei, fără să ofere soluții. Acest concept însă este total străin oricărui bărbat, pentru că el nu vorbește decât atunci când are o soluție de oferit.

Când aveți de-a face cu o femeie supărată, nu-i oferiți soluții și nici nu-i negați sentimentele
— arătați-i doar că o ascultați cu atenție.

Atunci când femeia refuză să accepte soluțiile bărbatului, strategia următoare este ca el să încerce să minimalizeze problemele, spunându-i: „De fapt, nu contează”, „Exagerezi”, „Las-o baltă” și „Ce mare lucru!”. Asta o înfurie pe femeie, care începe să simtă că el nu ține la ea, pentru că nu vrea s-o asculte.

De ce nu vorbesc bărbații stresați

Femeia vorbește cu glas tare, adică poate fi auzită, în vreme ce bărbatul vorbește în gând. La el nu există o zonă precisă în creier pentru vorbire, acest lucru convenind tipului său de setare mentală. Când se ivește o problemă, el își vorbește în gând, iar ea vorbește cu alții.

De aceea, sub presiunea problemelor sau a stresului, bărbatul se închide în sine și nu mai vorbește. El folosește lobul drept, încercând să rezolve problemele sau sa găsească soluții și nu mai folosește lobul stâng, ca să asculte sau să vorbească. Creierul lui nu poate face decât „un singur lucru odată”. El nu poate să rezolve probleme și să asculte ori să vorbească în același timp. Această tăcere adesea o deranjează și o înspăimântă pe parteneră. Femeile le spun soților lor, fiilor sau fraților: „Hai, trebuie să spui deschis care e problema, ai să te simți mai bine!” Ea spune asta pentru că acest sistem funcționează în cazul ei. El, în schimb, vrea să fie lăsat în pace, să se uite acolo în gol până când găsește soluții și răspunsuri. Nu vrea să vorbească cu nimeni, în nici un caz nu vrea să meargă la un specialist, la un terapeut, pentru că el consideră asta un semn grav de slăbiciune.

Celebra sculptură a lui Rodin, „Gânditorul”, simbolizează un bărbat care reflectează la problemele sale. El vrea să stea pe stânca lui și să găsească soluții și pentru asta trebuie să fie singur. Cuvântul cheie este „singur” — nimănui nu i se îngăduie să vină după el pe stâncă, nici măcar celor mai buni prieteni ai săi. De fapt, prietenilor nici nu le dă prin cap așa ceva. Femeile însă simt nevoia să se cațere după el pentru a-i fi aproape, a-i aduce mângâiere, drept pentru care ea este de-a dreptul șocată atunci când el o refuză tranșant!

Bărbații se refugiază pe stânca lor pentru a-și rezolva problemele — femeile care se iau după ei sunt respinse.

Dacă Rodin ar fi făcut o sculptură cu o femeie, probabil că i-ar fi spus „Vorbăreața”. Femeile trebuie să înțeleagă că atunci când bărbatul se refugiază pe stânca lui, trebuie să-l lase în pace, să gândească liniștit. Multe femei au impresia că tăcerea lui denotă lipsă de dragoste sau supărare. Și asta pentru că atunci când femeia nu vorbește, ea este furioasă sau supărată. Dacă ea îl va lăsa în pace pe stânca lui cu un ceai și un fursec, fără să-l forțeze să deschidă discuția, el își va reveni. După ce în final va rezolva problema, se va da jos de acolo singur, se va simți fericit și va reîncepe să vorbească.

________________

Allan & Barbara Pease – De ce bărbații se uita Ia meci și femeile se uita în oglindă (fragment), editura Curtea Veche , 2008