Relația reprezintă o artă. Visul creat de două persoane este încă și mai dificil de controlat decât propriul vis. Pentru ca amândoi partenerii să fie fericiți, fiecare dintre ei are datoria să-și îndeplinească perfect rolul (jumătatea de relație). Fiecare este responsabil pentru jumătatea sa, și fiecare jumătate are propriile sale deșeuri. Cel putin, deșeurile dumneavoastră sunt deșeurile dumneavoastră. Singurul chemat să facă ordine în viața dumneavoastră și să curețe aceste deșeuri sunteți dumneavoastră, nu și partenerul dumneavoastră. Dacă acesta încearcă să vă curețe propriile deșeuri, se poate alege cu capul spart. Nimeni nu ar trebui să-și bage nasul acolo unde nu-i fierbe oala.

Același lucru este valabil și pentru jumătatea partenerului dumneavoastră. Știind că acesta are propriile sale deșeuri, cel mai bine este să îl lăsați să își facă singur ordine în viaţă. Respectați-i viața cu tot cu deșeurile sale. Nu ați intrat în această relație pentru a-i curăța deșeurile sale; el/ea trebuie să aibă singur(ă) grijă de acest lucru.

Astfel, dacă partenerul dumneavoastră vă solicita ajutorul, aveți opțiunea să-i răspundeți prin nu. Aceasta nu înseamnă că nu-l acceptați sau că nu-l iubiți, ci doar că nu sunteți capabil sau că nu doriți să intrați în acest joc. Spre exemplu, dacă partenerul dumneavoastră se înfurie, îi puteți spune: „Ai tot dreptul să te înfurii, dar eu nu trebuie să mă înfurii numai pentru că te-ai înfuriat tu. Nu eu sunt cel care ți-a provocat mânia„. Nu trebuie să acceptați furia partenerului dumneavoastră, dar îi puteți permite să fie furios. Nu are nici un sens să vă certați; lăsați-l să se manifeste și să se vindece, fără să interveniți. La fel, îi puteți cere să nu intervină în propriul dumneavoastră proces de vindecare, atunci când este cazul.

Să spunem că sunteți bărbat și că sunteți fericit; dintr-un motiv sau altul, partenera dumneavoastră nu poate fi fericită. Are probleme personale, încearcă să își vindece propriile răni și se simte nefericită. O iubiți și deci vă simțiți dator să o sprijiniți, dar acest sprijin nu trebuie să însemne să fiți și dumneavoastră nefericit numai pentru că este ea nefericită. De altfel, acesta nu ar fi deloc un sprijin; dacă ea este nefericită și veți deveni și dumneavoastră nefericit, vă veți scufunda amândoi în depresie. Dacă dumneavoastră sunteți fericit, fericirea dumneavoastră i-ar putea readuce – eventual – și ei fericirea.

În mod similar, dacă dumneavoastră sunteți nefericit și ea este fericită, fericirea ei poate deveni un punct de sprijin pentru dumneavoastră. Lăsați-o să fie fericită, chiar de dragul dumneavoastră. Nu încercați nici o clipă să-i răpiți fericirea. Indiferent ce s-a întâmplat la serviciu, nu veniți acasă ca să vă descarcați otrava asupra ei. Mai bine rămâneți tăcut și lăsați-o să înțeleagă că nu este ceva personal, că vă veți rezolva singur problema. Îi puteți chiar spune: „Continuă să fii fericită, să te joci, iar când îmi voi reveni, voi veni și eu să mă bucur de fericirea ta. Deocamdată simt nevoia să fiu singur”.

Dacă ați înțeles conceptul mintii rănite, veți înțelege cu ușurință motivul pentru care relațiile amoroase sunt atât de dificile. Corpul nostru emoțional este o rană vie.
_________________
Don Miguel Ruiz – Arta de a iubi (fragment)