Aripi frânte

Aripi frânte

Înaltă, slabă, ușor adusă de spate, parcă duce în spate toată greutatea pământului. Așa arata femeia care intrase pe ușă. Își făcuse programarea prin telefon.

Avea 40 de ani și era complet debusolată, își căuta de lucru, după 22 de ani de căsătorie, se săturase ca soțul  să-i arunce în fiecare zi că o întreține. Are doar 10 clase, a renunțat la studii în la începutul clasei a XI- a.

Atunci, mama ei a rugat-o să se retragă de la școală pentru a-și îngriji frații mai mici. Mama pleacă în altă localitate să-și îngrijească mama bolnavă și care nu vrea să-și părăsească casa.

Povestea ei m-am surprins, nu mai întâlnisem, copii sacrificați în detrimentul părinților. Mereu am crezut că prioritatea unui părinte este copilul său și nu părintele. Cum să-i ceri copilului tău, aflat pe băncile școlii, să renunțe la viitorul lui ca să-ți facă treaba. Și toate acestea pentru  cineva care nu avea chef să-și părăsească casa, chiar dacă acea persoana este propria mamă.

Că să scape de acasă, la 18 ani s-a căsătorit. La 22 de ani avea deja 2 copii și o gospodărie la țară de întreținut (pământ de lucrat, păsări și animale) și mai ales un soț care o întreținea, pentru că doar el aducea bani în casă. Trebuia să țină într-un caiet evidența fiecărui ban pe care-l primea, contabilitate verificată meticulos de către partenerul de viață.

Banii pentru terapie îi primise de la o prietenă, fostă clientă de-a mea și care-i știa foarte bine problemele.

În timp ce-mi povestea își frământa palmele sprijinite pe coapse și se uita în pământ. Îi era rușine de situația în care ajunsese. De-a lungul anilor, tot de rușine, nu prea vorbise cu nimeni despre situația ei. Copii o ajutau cât puteau cu gospodăria, dar ea nu le prea accepta ajutorul pentru ca ei să poată învăța. Pentru ca ei să-și poată face un viitor, să nu fie proști ca și ea!

Aveam în față o femeie epuizată care fusese cândva o tânără care dorea să ajungă învățătoare, un copil căruia propria mamă îi năruise visele.

Nu știa ce să facă cu viața ei, încotro să o apuce, era complet dezorientată. Ceea ce știa sigur era că se săturase de viața pe care o avea, îi ajunsese cuțitul la os.

Am lucrat cu ea vreo două ore cu tehnica resurselor interioare, mult mai mult decât ar fi fost o sesiune de consiliere, a înțeles ușor procesul. Pe măsură ce lucram cu ea vedeam cum parcă i se luminează fața. A înțeles că are tot ceea ce are nevoie, să resursele pe care tocmai le descoperise o vor ajuta să-și schimbe viața.

Când a plecat n-am vrut sa-i i-au banii pentru consiliere. A insistat, iar eu-i-am zis că o să-mi plătească atunci când va putea, după ce-și va găsi un loc de muncă. Răspunsul m-a surprins: Fiecare om merită să-i fie recunoscută munca și ea așa o recunoaște pe a mea, ea care nu fusese niciodată angajată, dar muncise toată viața fără să-i fi fost recompensată munca.

De foarte multe ori părinții nu-și dau seama cum le taie aripile copiilor lor, cum prin deciziile pe care le iau le afectează întreaga viață.

Eu cred că rolul unui părinte este acela de a-l sprijini pe copil până când acesta poate să se descurce singur în viață. În principiu până când poate să-șui câștige existenta. Practica, însă, ne arată că sunt și părinți care se sprijină pe copii, atât de tare încât le frâng aripile.

Ți-a plăcut articolul?

 semnatura-Blaga-Maria
______________________
Publicat la 15.02.2016 pe lumeaprivitaaltfel.ro
Foto credit: loverofsadness.net
Administrator

Leave a comment

Vă rugăm să introduceți un comentariu.
Te rog scrieți numele.
Vă rugam sa introduceți adresa dumneavoastră de email.
Te rog introdu o adresă de email validă.